De același autor
Rapida cădere în irelevanță a regulilor care au susținut – de bine, de rău – ordinea mondială în ultimele decenii, reguli atacate „dinăuntru” chiar de către statul care a făcut cel mai mult pentru a le crea, impune și conserva (SUA sub Administrația Trump), reaprinde disputa veche dintre „moraliști” și „realiști” în politică, mai ales când sunt de luat anumite decizii punctuale.
De exemplu, cum ar trebui să reacționeze România față de invitația din partea lui Donald Trump de a participa la așa-numitul „Consiliu pentru Pace”, unde un loc de durată se obține achitând un miliard de dolari? Să accepte sau nu?
Un cunoscut comentator, profesor de științe politice, Radu Carp, propune (într-o postare pe FB) „realismul”. Recunoaște că târgul „pare extrem de cinic, dar asta e lumea în care trăim”. După ce calculează că 1 miliard de dolari reprezintă numai 0,16% din bugetul României și susține că argumentul austerității n-are aici relevanță, concluzionează „realist”: „Unele state se adaptează, altele nu se adaptează și pierd”.
În ceea ce mă privește aș pleda împotriva acestui deal marca Donald Trump, dacă e vorba de a cumpăra un loc. Desigur, și pentru că e într-adevăr cinic. Nu numai ideea de a cumpăra un loc la un consiliu pentru pace e rea, dar e dubioasă însăși organizarea preconizatului consiliu, asupra căruia președintele SUA pare să aibă putere totală de decizie în numirea membrilor și agendă. Unii spun că Trump vrea pur și simplu să înlocuiască instituțiile ONU – ce-i drept, devenite total ineficiente în menținerea păcii. Alții, că e un mecanism prin care speră să obțină la un moment dat premiul Nobel pentru pace. (Medalia dată lui de Corina Machado nu-i totuși suficientă.)
De fapt, mă întreb dacă, în condițiile date, ale unei maxime fluidități a situațiilor și condițiilor, așa-zisul realism politic nu e o politică proastă. La urma urmelor, politicile haotice ale președintelui SUA încep să întâmpine rezistență în multe locuri, inclusiv domestice. Urmează alegeri parțiale în toamnă, iar un rezultat defavorabil lui Trump și adepților MAGA e plauzibil. Controversa privitoare la Groenlanda nu poate rămâne fără ecouri profunde în SUA și în lume. Faptul că America își sabordează alianțele tradiționale este, oricum, un gest pe care nimeni (inclusiv profesorul Carp) nu-l poate alinia deloc conceptului de realism politic, ci, dacă nu are explicații ținând de patologia puterii, ține de o ideologie izolaționistă extremă.
Este oricum profund contraproductiv pentru America, în primul rând, marcând – dacă politica respectivă continuă – declinul iremediabil al acestei supraputeri. În această situație de maximă incertitudine, cel mai bun realism politic mi se pare a fi, paradoxal, faptul de a respecta regulile, câte mai există, de a-ți păstra demnitatea, de a susține cauza aliaților și prietenilor europeni (inclusiv Danemarca) și, în general, de a-ți păstra coloana vertebrală dreaptă și capul limpede.
Iar în chestiunea particulară a invitației pentru Consiliul pentru Pace, dacă m-ar întreba președintele României ce răspuns propun să dea, i-aș spune următoarele: „Transmiteți-i președintelui Trump că invitația onorează România și că i-ați putea da curs, eventual, dacă desigur vor fi lămurite în prealabil unele detalii organizatorice și politice, dar că niciodată, sub nicio formă, România nu-și va cumpăra locul în Consiliu nici în prezent, nici în viitor, nici pentru un termen scurt, nici pentru unul lung, și mai ales nici plătind un miliard de dolari, nici chiar unul singur”.
