Despre ICR și dreptatea lui Ponta

Prin ordonanță de urgență ICR-ul va fi trecut din subordinea președintelui în aceea a Senatului. N-a fost niciodată așa – nici sub Iliescu, nici sub Constantinescu. Da, dar acum se face dreptate: nu-l pot demite direct pe Patapievici, omul care a polarizat ura Antenelor. Ține conducerea ICR-ul de președintele pe care încă nu l-au demis? Cum să mai aibă răbdare „băieții” înțepați de strechea puterii, fie și cîteva luni, pînă la expirarea mandatului conducerii actuale?

„Să se facă dreptate!”, stătea scris mare-mare pe afișele electorale recente, dotate cu portretul premierului Ponta. Și dreptate s-a făcut.

A vrut să pună un ministru al educației drept: a găsit un plagiator.

A vrut să-i spele reputația strîmbată. L-a pus pe un interimar să demită Comisia de Etică a ministerului. Acum reputația va redeveni dreaptă. 

A vrut să-l salveze pe Adrian de pușcărie. A încercat miș-mașul cu Balaban-Grăjdan. N-a reușit deocamdată, dar va mai insista, suntem convinși. Mai sunt unii care (încă) rezistă „dreptății”.

L-a demis pe Vladimir Tismăneanu din fruntea IICCMER. Alt act de mare dreptate.

Dar cea mai mare „dreptate” s-a produs ieri. Prin ordonanță de urgență ICR-ul va fi trecut din subordinea președintelui în aceea a Senatului. N-a fost niciodată așa – nici sub Iliescu, nici sub Constantinescu. Da, dar acum se face dreptate: nu-l pot demite direct pe Patapievici, omul care a polarizat ura Antenelor. Ține conducerea ICR-ul de președintele pe care încă nu l-au demis? Cum să mai aibă răbdare „băieții” înțepați de strechea puterii, fie și cîteva luni, pînă la expirarea mandatului conducerii actuale? Statul de drept e doar o ficțiune pe care, de exemplu, d-l Șova o poate demasca. Că doar de asta a făcut dreptul! Mai ales că nația ofensată de Patapievici cere sînge! Disponibilii la scaunul de director al ICR se îmbrîncesc la ușa USL. Că ICR și-a făcut pe deplin datoria, nu contează. Că avut un buget constant diminuat în ultimii ani, că a fost nepartizan și eficient, e neglijabil. Pînă și adversarii cît de cît echilibrați ai lui Horia Roman Patapievici au recunoscut că ICR a fost o instituție model, că e greu de găsit printre instituțiile publice românești una care să fi obținut și succesele, și statutul internațional excepțional al Institutului. Nu interesează, căci, vorba aceea, „noi suntem români”. Nu contează nimic, nici măcar cele 325 de titluri de carte traduse cu sprijinul ICR, la inițiativa editurilor internaționale. ”Acest act normativ”, a decretat Mircea Diaconu, ministrul culturii care e sub urmărire penală, vorbind despre ordonanță, ”va duce la o coerență în lumea culturală.” Adică coerență între cine și cine? Pariez că între plagiatorii promovați de guvern și cei care vor fi promovați de neo-ICR de acum înainte. Și cu asta basta: Roma locuta, causa finita.

Desigur, veți zice unii, ordonanța e o decizie politică. Dar și Patapievici a fost numit cîndva (în locul lui Augustin Buzura) tot printr-o decizie politică – a președintelui. De acord, dar există decizii politice bune – dovadă performanțele Institutului –  și există decizii politice... rele? Nu, vai de mine, nu e cazul cu cel mai „cinstit și competent” guvern al României! Acesta nu ia decît decizii ”drepte”!

P.S. Aș dori să-i văd pe scriitorii și artiștii care au beneficiat de programele ICR în ultimii ani (așa cum am făcut-o și eu) și care nu au fost niciodată aleși pe simpatii politice, depunînd mărturie aici, sau oriunde în altă parte, în favoarea actualului ICR și a conducerii sale (H.R. Patapievici, Mircea Mihaeș, Tania Radu) Așa, ca să știe publicul și cel de azi, și de mîine... Pentru istoria literară.

„