Despre prestigiul domnului Cîțu

În sfârșit, am auzit și minunea: premierul Cîțu a anunțat acum câteva zile că se va impune vaccinarea obligatorie sau testarea periodică pe spezele salariatului a celor din domeniul medical, din învățământ, dar și din MAI, MApN. Se pare că, târziu de tot, premierul a început să înțeleagă că nu-i de glumit cu „valul 4 Covid”. Numai că și mâine dacă s-ar emite hotărârea respectivă, tot ar fi foarte târziu și, în orice caz, rata imunizării printre profesori, învățători și educatoare nu va avea cum crește semnificativ până la 15 septembrie. Totuși, să sperăm că măcar cuvintele rostite nu vor rămâne fără efect practic și că vor fi rapid traduse într-o reglementare.

Mi-e destul de greu să înțeleg frica premierului și a coaliției în general pentru măsuri, probabil impopulare în anumite medii, dar absolut necesare, față de care există modele europene incontestabile și susținerea tuturor specialiștilor adevărați. De ce oare reticenții la vaccinare, ba chiar și antivacciniștii hotărâți au fost tratați cu blândețe atâta timp? De ce au fost „înțeleși” tocmai ei, care nu meritau deloc înțelegere, chiar dacă lucrau în domenii, precum cel medical sau educativ, unde ofereau, pe lângă risc de infecție crescut, și exemple negative? De ce s-a permis propaganda, fără vreo consecință legală, a celor mai absurde teorii? De ce ele n-au fost contracarate printr-o contrapropagandă corespunzătoare și, în unele cazuri, cu Codul Penal? Faptul că au fost trei luni calme de vară a fost înregistrat de o mare parte a populației ca semnificând încheierea pandemiei. Dar de ce nu s-a făcut aproape nimic pentru a combate această teorie falsă, fie și prin menținerea unor restricții? Iar pentru a mări rata de vaccinare, mai ales în anumite medii profesionale, era suficient să se apese puțin pe elementul constrângere, așa cum se face în multe părți în Europa. Nu e un drept al omului să meargă la restaurant, nici la cluburi, nici la concerte-mamut. Nu-i un drept al cadrului medical să-și infecteze pacienții, deoarece el sau ea „nu crede în Covid” sau „în vaccin”. Alții, în alte țări, nu s-au lăsat impresionați de încercarea antivacciniștilor de a se travesti în apărători ai libertăților, chipurile amenințate de „dictatura doctorilor”; la noi guvernanții s-au purtat cu niște foarte groase mănuși și cu mare complezență.

De ce-i este frică domnului Cîțu? De PSD? Dar PSD câștigă puncte în fiecare zi nefăcând nimic, bazându-se pe gafele guvernării. Sau i-e frică de pierderea competiției în PNL? Că va pierde în popularitate în general? În PNL are toate șansele să câștige, nu în ultimul rând și fiindcă are susținerea președintelui. Cât despre popularitatea generală a premierului, aceasta este oricum atât de mică, încât nu prea mai contează câteva procente. Cred că inflația din prezent, în particular creșterea tarifelor la electricitate și gaz, mai cu seamă în urma unei liberalizări rău gândite, dar și felul inept în care a tratat episodul nefericit din SUA de acum douăzeci de ani l-au transformat pe dl Cîțu într-o figură oricum deja impopulară și mai ales puțin credibilă.

Dar cel mai grav din punctul de vedere al electoratului care a votat PNL și USR PLUS este neputința coaliției conduse de premier de a demara reformele promise. Lipsa apetitului reformist la liberali și la UDMR se vede de la mare distanță. Cât despre USR PLUS, cred că începe să-și dea seama că prezența sa în coaliție și la guvernare devine tot mai neclară și chiar inoportună. Mă îndoiesc însă că apetitul reformist al multora dintre useriști este atât de mare, încât sunt dispuși cu adevărat să părăsească guvernarea, dacă nu vor avea câștig de cauză.

De fapt, premierul mai are, după părerea mea, o singură șansă pe moment să arate că merită, măcar parțial, speranțele puse în el: să impună măsuri restrictive împotriva nevaccinaților și să vegheze ca acestea să fie aplicate cu strictețe. Și să curme încercările de a falsifica certificatele de vaccinare. În fața forței deja vizibile a „valului patru” ar putea arăta hotărâre, claritate și fermitate. Va salva astfel locuri de muncă, locuri în spitale și, nu în ultimul rând, vieți. Și își va salva și puținul care i-a mai rămas din prestigiu. //