Dialog apocrif al lui Victor cu prietenul său Dan

„... la Rahova, ambianța-i f.f. selectă, miniștri de miniștri – Pantiș, Fenechiu, Năstase... Ce zici, s-or băga la un pocheraș cu ce le-a mai lăsat DNA-ul? Cum? N-au timp, că scriu toți cărți? Doamne, ce a ajuns țara asta!“

„Ce-i măi, Dane, de ce ești așa de agitat? Ce? Serios? L-au trimis la mititica pe V.! ... Cât? Zece ani? Marfă! Scăpăm de ba­ro­san măcar trei ani, că-l elibereză ei mai re­pede, din păcate, că cică are peste 60 de ani. Ce? Chiar mai repede de trei ani, dacă scrie o carte? Mda, asta e o problemă... A, tu speri că e mai nașpa să pla­giezi aco­lo? Nu te baza, există acum tehnici cool, prin GPS sau așa ceva, care merg și în la­găr... Ce știi tu! Eu mă pri­cep în ches­tie... Cum? Te temi că de acolo, de la ră­coare, va încerca, ca și până acum, să mă încalece? Ce limbaj urât! Mai întâi că nu m-a încălecat niciodată. Nu știu cum tu, care zici că-mi ești prieten, poți vorbi de parcă ai fi pe B1. Prostia asta cu în­că­le­catul s-ar fi putut spune dacă eu aveam o părere și el o alta, dar uite că ne-am po­trivit în toate marile chestiuni de stat și de guvern, ca prin telepatie, așa să știi tu. În al doilea rând, sper că ești de acord că un pisicuț ca mine nu poate fi încălecat. Să-ți explic și de ce? Of, nu știu ce fel de miniștri mi-am luat, că tot tim­pul trebuie să le explic ceva! În plus de as­ta (sic), mă mir de tine că nu ai pro­prie­tatea cu­vin­telor, că doar cică ești avocat. Ce? Zici că ești chiar mai bun decât Ma­teuț? De ce? A, tu n-ai pierdut ca și (sic) avocat toate pro­cesele! Măi, Dane, nu te grozăvi, ești tânăr, mai ai timp. Oricum, hai să fim prag­matici: moșul – mersi bine la Rahova, am­bianța-i f.f. selectă, mi­niș­tri de miniștri – Pantiș, Fe­nechiu, Năs­tase... Ce zici, s-or băga la un pocheraș cu ce le-a mai lăsat DNA-ul? Cum? N-au timp, că scriu toți cărți? Doamne, ce a ajuns țara as­ta! Oricum, nă­bă­dăiosul ăla al lui, Badea, n-o să mă mai amenințe, sper io, că mă dă cu capul de birou... Apropo, am apu­cat să-ți zic? Știi că am capitonat biroul după asta... că nu se știe niciodată!

Ce spui că au mai făcut judecătorii? I-au con­fiscat clădirile, conturile? Nu se poate! N-am mai auzit de așa ceva la noi în țară! Așa e legea, zici? Mda... Măi să fie, ai dra­cu­­lui băsiștii ăștia, Doamne iartă-mă, că sunt și ortodox, și mândru că sunt! Și tot apar mereu alții; nu știu de unde răsar ca ciupercile, că nu prididești să-i muți, să-i avansezi, să-i pensionezi! Tu știi? Cum să știi tu, când nici de Holocaust nu auziseși! Bun, s-o lăsăm! Ce spui? Că Badea, Gâdea, Grecu și restul zbiară că se-nchide Antena 3 și că se comite atentat la libertatea presei și că eu i-am trădat? A se slăbi! Numai eu știu cât am insistat pe lângă madama aia cu gu­ra slobodă, ca să-i ierte, că dacă era după alții se cocoșea postul sub amenzi și alte pedepse și murea de mult. Cum? Ce se în­tâm­plă cu sediile? Explică-mi cine ia clă­di­rile astea. Aia lungă dinspre Băneasa, ca de exemplu, unde ajunge? Kövesi o ia? Aoleu, ferească Domnul! A, nu face decât să le in­ven­tarieze? M-am mai liniștit. Și pe urmă la cine ajung? La ANAF? Adică la stat, vrei să spui, că tre’ să sui pe linie ie­rarhică. Te-ai prins? Asta înseamnă, ca la armată, un fel de «ascultă comanda la mi­ne!». Re­petă! Nu, nu «ascultă co­man­da la ti­ne», ci la mine, care îți vorbesc, nă­tă­rău­le! Deci ideea e că totul ajunge la ANAF, adi­că la Finanțe, adică la stat, adi­că la MINE! Cum? Ce atâta procedură le­gală? A se slă­bi! Măi, amice, chiar nu știai că Statul sunt Eu? Ce? A mai zis cineva as­ta? Băse a zis-o, cred. Nu ești sigur? Bine, să afli și să-mi dai de știre, poate folosesc chestia în campanie...“ //