De același autor
Oare ce-a vrut sa demonstreze Adrian Nastase cand a poftit cativa jurnalisti de TV si presa - alesi cu atentie dintre cei care de obicei îl menajeaza - “la o cafea”, în apartamentul pe care deocamdata procurorii DNA nu-l pot cerceta? Ca nu-i pasa de procurorii DNA, în general de justitie? Ca statul de drept nu conteaza la un “boier mare” ca el? Era deja limpede. Ca e foarte bogat, peste cat poate probabil justifica prin salariile sale acumulate de deputat, prim-ministru etc.? Banuiam cu totii. Ca are un muzeu în apartament? Nu merita efortul. Ca lumea se împarte pentru el în amici pe care îi “invita la o cafea” - un fel de maniera discreta de a pune surdina vocilor critice prin seductii de gazda amabila - si inamici jurati, precum oameni ca Daniel Morar sau Monica Macovei? Fara îndoiala, a reusit sa demonstreze asta cu ajutorul neprecupetit si rau plasat al lui Ion Cristoiu, Dan Diaconescu, Razvan Dumitrescu si al înca catorva. Dar la ce bun? Ca moralitatea multor jurnalisti si a multor institutii de presa e grav deficitara o stiam deja prea bine.
Sau a vrut sa confuzioneze opinia publica, sugerand “deschidere”, “transparenta”? “Curat transparenta”, dupa ce multi jurnalisti, chiar cei de la postul public TV (singurul accesibil în toata tara), nu au fost admisi! Si apoi, chiar îsi imagineaza insul ca lumea nu distinge între procurori si presa, între o ancheta si o sueta, între o perchezitie si o vizita muzeistica? A vrut sa vedem cu totii ca nu ascunde nimic în termopane? Ridicol! Iar daca acuzatiile procurorilor se refera la faptul ca ar fi primit mita si sub forma unor bunuri aduse din China, n-a reusit decat sa intensifice suspiciunile, odata ce au aparut imagini aratand un belsug de mobile, statuete si picturi chinezesti.
Poate ca a dorit sa-si influenteze colegii de deputatie care vor vota saptamana asta daca sa încuviinteze sau nu perchezitia? Multi dintre ei - si indiferent de partid - sunt ei însisi oameni bogati, proprietari de vile cladite din bani greu de justificat; asa ca mesajul discret al lui Nastase catre ei ar fi: “Daca ma sustineti pe mine, va sustineti pe voi însiva, fiindca Macovei si Morar sunt niste turbati care vor sa va ia tuturor casele si sa va dea, la schimb inechitabil, una singura, mare-mare si cu gratii!”. E posibil. Dar efectul poate fi si cel contrar, dat fiind ca invidia este un sentiment atat de universal. Placerea de a-l vedea trantit odata la pamant pe “marele boier”, pe “al treilea om în stat”, pe fostul premier, pe cel puternic, de a-l sti prins ca pe un gainar ordinar ca a dosit spaga în parchete, termopane, mobile, aceasta placere e irezistibila si poate chiar mai puternica decat instinctul de autoconservare.
Nu stiu ce a vrut sa demonstreze Nastase. Dar ceea ce a reusit sa demonstreze nu lasa loc de îndoiala: ca nu stie sa amenajeze cu gust o locuinta; ca opteaza pentru cantitate cu orice chip (expune cópii dupa maestri alaturi de originale, numai pentru a umple peretii!), pentru confuzie stilistica, pentru ostentatie, pentru etalarea nerusinata a lui “a avea”. Ca n-a înteles niciodata ce înseamna un colectionar adevarat, desi emulatia cu Muzeul Zambaccian de vis-à-vis ar fi trebuit sa-l învete ceva.
Pe scurt, a demonstrat ca e o mediocritate nesimtita si umflata, ca broasca din fabula, un parvenit cu luciu subtire de colectionar fin. Dar - à grand seigneur tout l´honneur - a mai demonstrat si ca el însusi ar putea deveni candva un exponat cu valoare de colectie, spre exemplificare, într-un viitor muzeu de istorie, a vietii si operei noii noastre protipendade prasite viguros pe gunoiul social si cultural lasat de comunism! Deja ne pregatim sa gandim eticheta ce-o va purta acest valoros exponat!
