De același autor
În fine, în fine, s-a încheiat – sper – cariera politică a lui Călin Popescu Tăriceanu! Acest mediocru lipsit de orice imaginaţie, în afară de aceea de a inventa modalităţi de a se agăţa de putere, acest „nimeni“ devenit brusc, printr-un concurs de împrejurări, „cineva“ a ieşit din marea scenă publică. Reprezentaţia lui s-a sfârşit. Regizorul l-a dat afară din rol. Îl vom vedea în curând, alături de Petre Roman şi Emil Constantinescu, invitat la diferite emisiuni de spălare a creierului, unde va explica incontinent şi pedant cât de capabil a fost el şi cât de neisprăviţi şi nerecunoscători au fost şi sunt toţi ceilalţi.
Tăriceanu a crezut că e o mare minte politică, deoarece a reuşit să guverneze în pofida încercărilor repetate ale lui Traian Băsescu de a-l debarca. Rezistenţa lui i-a umplut de admiraţie pe unii, dar ea n-a fost decât încăpăţânare prostească şi lipsă de scrupule în alegerea mijloacelor. N-a fost decât un mărunt ambiţios, servit de o clică de ambiţioşi servili; Chiuariu şi Adomniţei sunt numele de miniştri de care Tăriceanu s-a legat şi alături de care va intra în istorie! Laolaltă cu ei a trădat mai toate principiile liberale şi mai ales ideea unei alianţe reformiste de centru-dreapta. S-a aliat cu PSD, fără să o admită deschis, din frică de electorat. Scopul lui a fost simplu, de monoman: debarcarea preşedintelui, chiar dacă planul, fără sens politic şi rău pentru ţară, era lipsit de orice şansă. Ar fi putut guverna cu PD în continuare, ar fi putut continua reformele, mai ales pe cele din justiţie cu Monica Macovei, ca şi pe cele din administraţie, din învăţământ etc. Dar, se va spune: oare nu face astăzi la fel PD-L, care e în alianţă cu PSD? Fals: azi, PD-L şi PSD încearcă să guverneze în împrejurări dificile, deoarece situaţia postelectorală nu a permis altfel. S-ar putea să nu fie un succes şi e aproape sigur că guvernarea Boc va rămâne în amintire ca o epocă de restricţii şi criză. Dar măcar azi se guvernează. Pe vremea lui Tăriceanu nu se guverna, ci se complota!
Mulţi l-au lăudat pe Tăriceanu şi fiindcă ar fi asigurat prosperitatea economică. Din nou fals: nici Tăriceanu, nici guvernul său nu au avut niciun fel de merite; lucrurile au mers bine, cât timp conjunctura internaţională a fost favorabilă. S-a schimbat conjunctura, totul a început să meargă rău. În schimb, găurile din buget, pe acestea Tăriceanu le-a făcut, în ultima parte a anului cheltuind fără reţinere în dreapta şi în stânga, doar-doar va rămâne la putere. Politică nu numai nechibzuită, dar de-a dreptul iresponsabilă! Acum, în parte lui Tăriceanu trebuie să-i mulţumim că vom împrumuta aproape 20 de miliarde de euro de la FMI şi UE! Am fi împrumutat şi fără el, probabil, dar o sumă mult mai mică. Şi mai are şi impertinenţa să declare că actualul guvern şi preşedintele „se târăsc în genunchi înaintea FMI-ului“!
Dar ce l-a doborât pe Tăriceanu a fost faptul că nu a reuşit să readucă PNL la putere după alegeri, deşi avea calea deschisă. Pretinzând în mod absurd postul de prim-ministru, Tăriceanu le-a dat mână liberă democrat-liberalilor să negocieze cu PSD un „parteneriat“, care ar fi fost greu de realizat dacă pretenţiile celui de-al treilea partid clasat la alegeri ar fi fost rezonabile. Tăriceanu s-a pus pe sine mai sus decât a pus partidul său şi a mai avut tupeul să nu demisioneze imediat după formarea alianţei PD-L–PSD. Pe bună dreptate, partidul s-a descotorosit de el.
Cum va arăta PNL condus de Crin Antonescu? Greu de spus deocamdată. Dar, dacă ne conducem numai după virulenţa verbală şi ambalajul de metafore anti-Băsescu, care au susţinut discursul lui Antonescu, nu văd nicio altă schimbare decât una de stil. S-ar părea că PNL a înlocuit la comandă o mediocritate cu gura cusută cu o alta cu gura mare şi, pe un politician care se crede Brătianu, cu unul care se crede Cicero!
