Un nou apocrif

În ultimele săptămîni, d-l Dan Puric, această stea a spiritualităţii noastre, a început să aibă şi o literatură apocrifă: circulă pe diferite bloguri, dintre care nu lipsesc cele naţionaliste şi ortodoxiste, un mic text al meu, intitulat „Invidia”, apărut iniţial în 2004 în 22 şi reluat în volumul meu „Poveşti impertinente şi apocrife“ (sic!), Humanitas, 2009. Textul e semnat Dan Puric, dar autorului „Omului frumos“ nu-i aparţine decât, cel mult, propoziţia din coadă, lipită dizgraţios de textul meu.

Mărturisesc că, văzând aceste bloguri şi conţinutul lor, n-am ştiut dacă să mă bucur sau să mă întristez. Să mă bucur că – iată – ceva al meu va fi nemurit fie şi prin Dan Puric, şi asta chiar dacă numele meu se va pierde în neant, ori să mă supăr că marile glorii se clădesc şi prin astfel de mijloace fraudulente?  N-am decis.

Pe deasupra mă indispune şi contextul legionaroid al blogurilor, precum şi lipsa de gust a cozii postişe. Dacă tot mi-aţi furat textul, mă gândeam, măcar respectaţi-mi-l, dragii mei! Cum totuşi indignarea îmi e contrabalansată de amuzament, mă rezum la a semnala această măruntă întâmplare, tipică, cred, pentru iresponsabilitatea de pe Internet, în general, şi de pe Internetul de la noi, în particular.