Guvernul de pe sticla

Andrei Cornea 20.05.2005

De același autor

Deci. E clar, e fara nici o indoiala: astia sunt incompetenti; se incurca in declaratii. Ba n-au pompe, ba au, da' nu stiu unde le tin, ba stiu, da' nu sunt bune; ba sunt prea mari, dar putine, ba-s prea mici, desi destule. Ba au pompe de la Aversa, dar le cer ungurilor! Auzi, cata injosire pentru Aversa noastra nationala: sa ceri de la unguri pompe! (Noroc ca pompele unguresti sunt tot românesti.) In sfarsit - asta e: Basescu isi rade mai intai mesa, apoi consilierii; prim-ministrul nu da hoteluri la oameni, prefectul nu da nimic, primarii sunt buimaci, aia de la apararea civila n-au decat doua barci (macar in Delta erau lotci, banatenii ar fi putut sa mai imprumute cateva pe palinca), dar sunt fuduli nevoie mare, "tot Banatu-i fruncea"! Ei bine, sa se descurce acum cu "fruncea" lor de incapabili pe care i-au votat si cu pompele lor minunate de la bozgori!
Cu ailalti - alta poveste! Au furat, e limpede. Le-a spus-o si tov. Iliescu. Pana si din podul lui dom' Nastase de la Corbu au furat. In loc de ciment au pus la diguri guma de mestecat si le-a luat apa si le-a mestecat. La Maracineni au facut cariera de nisip sub piciorul podului si au vandut nisipul italienilor pe adidasi. Aceeasi firma care a surpat podul, acum, cica, il recladeste. Dupa aia, iar il surpa si asa mai departe. Firma ailalta a lor a umflat toate contractele si a facut vile in loc de diguri. Cate vile au fost luate de ape? Nici una? Ei, iata dovada! Propunem ca, pe viitor, vilele sa se ridice pe diguri! Sau invers! Deci. Situatiunea e critica, astia-s neghiobi, ailalti-s hoti si pana la urma-s toti o apa (ca pamant nici nu mai e cu inundatiile astea)! Biserica - nici ea nu sta bine: popii au fost securisti si-s prea pacatosi, ca de aia nu i-a ascultat Dumnezeu! Armata se bate si moare ca orbetele prin Afganistan si Irak - vai de mama lor -, in loc sa vina aci sa faca cu trupurile lor vanjoase dig in calea apelor dezlantuite! Vadim - nici el nu mai e ce-a fost. Si-a pus inca un P. in fata! Jalnic!
Si totusi. Avem mare noroc cu presa si mai ales cu televiziunile. Intr-o tara "a nimanui", astia se pricep, astia fac treaba, numai ei pun osu'. Ei "fac digul", cand pica digul, ei dau bani oamenilor cand n-au oamenii bani, si o fac, nu asa, oricum, ci numai "din dragoste". Ei dau "audienta in direct", ei vin cu medicina in dormitor, te servesc cu norocul din horoscop, iti ofera "surprize-surprize", te impaca cu nevasta, iti starnesc simturile, iti spun ce sa mananci si cum sa te imbraci (sau cum sa nu te imbraci, daca te uiti mai bine si esti o sclifosita)! Cu ei este "adevarul", "realitatea", "gandul", ba chiar "averea". Au "100%" dreptate! Iar pentru rafinati, au "dilema"! Ce mai vreti?
Dar, mai ales, stiu sa-i certe pe "astia" si pe "aia" - echidistant - ii calca in picioare, ii strivesc ca pe ganganii, ii fac "guzgani rozalii" sau "p…i opariti"! Cata forta de expresie! Cat adevar! Si privesc crunt, nemilos, patrunzator si ii invita sa demisioneze pe loc, daca vor un zambet si o bila alba. Da, dom'ne, asta calitate morala! Asta calitate intelectuala, asta profesionalism! (Fireste, sunt si unii carcotasi care spun ca presa e corupta, sau incompetenta, sau ambele, si amintesc de cazul unui celebru jurnalist care se jura ca ostaticii din Irak fusesera eliberati si mai amintesc despre un ziar celebru care a doua zi a anuntat fericita stire, desi nu era 1 aprilie. Nu si-a dat nimeni demisia, ceea ce dovedeste ca nici nu era nevoie.)
Solutia e sa preia presa tara. Sa conduca ei, ca atare, ca si guvernanti. Totul sa se faca in direct la televizor - sedinte, aia, tot! Sa fie interactiv si cu premii! Cu muzica! Cu reclame la bere Bürger ca e in tara mea. Sa vina Cristoiu presedinte, ca a facut filozofia si de la Platon se stie ca filozofii trebuie sa conduca. Cristian Tudor Popescu sa fie la Interne, ca e fiara; Sorin Rosca cu serviciile, ca are experienta acolo. Pe Hurezeanu sa-l punem la Externe ca e baiat fin si se are bine cu nemtii. Corina Dragotescu sa fie opozitia, ca tot e ea specialista in PSD, si asa mai departe. Dar cu Turcescu ce facem? Sa fie prim-ministru, ca e sever, competent si da bine pe sticla. Eventual sa-i dam si Cultura si Cultele ca scrie literar cum a facut amor in noaptea de Inviere! Pe cine punem la Justitie? Propun pe Cristian Ghinea de la Dilema veche, care se plangea ca Monica Macovei nu l-a intrebat pe el, Cristian Ghinea, cum sa reformeze justitia! Deci Ghinea la Justitie, Tatulici la Finante, ca ne da ce a strans cu teledonu', si in rest mai vedem! De purtatori de cuvant facem economie, ca-s jurnalisti, dom'ne, si o au pe aia cu vorbitul! Numai ganditi-va la o sedinta de guvern, in direct si la o ora de varf, cu Cristoiu dand indicatii, CTP dand blesteme, Tatulici - teledoane si Turcescu - bile!
Care guvern din umbra, dom'ne, ca la englezi! Guvernul de pe sticla - asta e salvarea! Deci:... pauza publicitara.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22