Mama și Tata

De obicei, copiii răspund în doi peri, nu fiindcă n-ar avea uneori preferințele lor secrete, dar știu bine că e riscant să le formuleze deschis. Și încă lucrurile mai merg cum mai merg, cât timp părinții se înțeleg bine și împărtășesc idei comune despre educație, relații cu străinii și îndatoriri, cheltuieli și rosturile casei.

Dar ce te faci când încep certurile în familie? Ce te faci – ca în cazul nostru – când părinții încep să tragă în direcții opuse, ba chiar încep să vorbească, mai șoptit sau mai deschis, de un divorț? Și nici măcar unul foarte amiabil.

Suntem îngrijorați. Suntem supărați. Tata – până nu de mult binevoitor și gata să ne apere de marele bătăuș din strada Estului – dintr-odată a început să se răstească la mama: o acuză că duce o viață aiurea, că nu știe să-și apere familia, că primește în casă felurite ființe fără adăpost. A devenit capricios. Nu mai știi azi ce va face mâine. Pe mama și pe noi ne tot critică: ba că nu ne dăm silința în cutare lucru, ba că trăim pe spinarea lui, ba că n-avem grijă de noi înșine, ba că am luat moravuri stricate. Recent, i s-a pus pata pe un mic frigider al nostru, de rezervă: a pretins că-l vrea el neapărat. „Bine, dar suntem o familie, nu-i așa?”, a replicat mama. „Îl avem împreună. Nu ți-l dau.” Ne temeam de-adevăratelea că, refuzat așa de la obraz, tata ar putea s-o pocnească pe mama. Incredibil, nu ne-am fi așteptat niciodată la violență între ei! Până la urmă, cică s-au înțeles cumva, deși noi, copiii, nu știm prea multe... Dar istoria se poate repeta oricând – cu o canapea, un scaun, lesa cățelului sau cu te miri ce...

Ca s-o spunem pe a dreaptă, tata a devenit cam bădăran. Scandalagiu și fără maniere. Unii dintre noi cred că e bine să-l lingușești – ce-i drept, îi place asta – și să-i spui mereu că e cel mai deștept și mai bun tată din lume, ca să-l îmblânzești. Să fie asta soluția? Alții zic că nu. Dar nu prea știm ce e de făcut.

De fapt, nici cu mama nu e chiar simplu. Nu-i simplu, fiindcă e complicat. Are o mulțime de rude – surori, verișori, verișoare, mătuși, nepoți, copii – și toți vor să aibă un cuvânt de spus. Ne strângem toți la sfat – ce cacofonie iese! Până la urmă, ne înțelegem cumva, dar când e cazul să luăm măsuri mai aspre, să mai tăiem din unele cheltuieli, de exemplu, mai e câte un nepot care rămâne bosumflat deoparte. În general, pe când era pace, mama a știut totuși să ne împace pe aproape toți. În ultimul timp însă, suntem îngrijorați: cine ne va apăra de bătăușul din strada Estului? „Noi înșine, fără tata!”, se înfoaie unii. „Nu-i cu putință”, zic alții. Discutăm, discutăm, discutăm... până obosim, dar bătăușul e peste drum.

Noi, care suntem printre copiii cei mai mici din familie, iviți pe când domneau armonia și pacea între mama și tata, suntem necăjiți.