Mireasa Europa

Ani de zile am tanjit dupa Uniunea Europeana. Ne-am dorit sa fim mangaiati pe crestet de alde Verheugen, sa fim blagosloviti cu fonduri de preaderare. Ne-am proclamat europeni si am promis sa luam lectii de economie de piata si de democratie. Ne-am trecut la limita toate corijentele. Am invatat cu zel sintagme noi: acquis european, ori acronime bizare: PHARE, SAPARD. Am suferit ca nu suntem la fel de "europeni" ca ungurii sau polonezii si ne-am complexat cand si bulgarii ne-au luat-o inainte. Acum, se pare ca e sigur: 2007 anul fatidic: vom fi "inauntru"! Ura! Si nu stiu cum, cu ochii tinta la 2007, parca temperatura entuziasmului european ne-a mai scazut: privim deodata viitorul cu ingrijorarea cu care un holtei tomnatic care si-a facut de cap multa vreme si care s-a decis sa se insoare in sfarsit, "intrand in randul oamenilor", isi aminteste ca dorita nunta se apropie.

Ne-am dat brusc seama ca intrarea nu e presarata numai cu delicii; ba dimpotriva: preturile vor creste, ba pardon, se vor "alinia". Salariile in schimb, desigur, vor sta batute in cuie. Ceea ce nu inseamna ca nu ni se va cere sa dam dovada, sa demonstram, sa fim performanti pe bani de cinci-sase ori mai putini decat ai colegilor nostri din "casa miresei". Fondurile europene nu ne vor achita intretinerea la bloc, ci vor umple buzunarele diferitilor baroni locali sau nationali. Aveti vreo indoiala in aceasta privinta? Vom avea vaci cu cip in coada si porcii vor fi injunghiati ecologic. Se va ieftini carnea? Buna gluma! Merele vor fi fara gust, rosiile adevarate vor deveni marfa de contrabanda. Laolalta cu tuica. Vom fi striviti de accize si de regulamente pretutindeni, care de care mai inaplicabile "in conditiile noastre specifice". Ce sa facem, daca suntem "specifici"? Ca sa ne fofilam, vom plati spagi mai mari. Si ele cu accize! De fapt, nu mai intelegem nimic. Stim bine ca nu suntem pregatiti pentru "nunta". Luati la bani marunti, suntem cu mai toate temele nefacute: la democratie, la justitie, la administratie publica, la economia de piata. Numai la coruptie am lua marele premiu, daca s-ar acorda! Atunci "ei" cum de ne primesc? Ce, nu ne cunosc si ei situatia? Cum de vor sa aiba pe vecie in casa lor curata si frumoasa un locatar necioplit, care nu se sterge pe picioare, care scuipa seminte in dreapta si in stanga, bun doar sa imbine armonios chiulul cu laudarosenia? Bun, sa admitem ca uneori poate fi ceva mai simpatic. Poate chiar dragastos. (Cand nu flirteaza cu americanii.) Dar merita amorul lui incert atatia bani?

Nu cunoastem nici un motiv hotarator pentru care ei vor sa ne ia pe noi. Ca sa-si desfaca produsele? Cu ce bani sa le cumparam, cand n-avem destui nici pentru ale noastre? Sa ne foloseasca forta de munca? Deja o folosesc. Ambitie politica? Ar exista cauze mai vrednice. Planuri geostrategice de anvergura? Haida-de! Atunci ce-o fi in capul lor? Nu ne vine sa credem ca li se scurg ochii dupa noi si atat! Pe scurt, o data cu apropierea scadentei suntem tot mai ametiti si mai confuzionati: pe noi nu ne mai intelegem, pe "ei" ii descoperim de neinteles. Cu putin timp inaintea mariajului nostru cu Europa ni s-a facut frica. Asa-i?
Frica, rezon!