O tara fericita

Andrei Cornea 20.07.2005

De același autor

Daca n-am trai de ceva vreme in Romanica, ne-ar veni sa radem continuu; dar chiar si asa, din cand in cand izbucnim irepresibil. Va sa zica: acum o luna, ni se explica sumbru ca nu sunt bani la buget pentru a mari lefurile dascalilor, doftorilor si contopistilor, asa cum se promisese de alalalt guvern. Intre timp, vine potopul, ineaca oameni, case, sparge poduri, farama sosele si, deodata, tocmai din “apele involburate”, cum se spune zilele acestea pe televiziuni, rasar bani ca broastele. Rectificare de buget, desigur, pe principiul unde intra mia inundatiilor, intra si suta bugetarilor, cu obsesia alegerilor anticipate. Traiasca, deci, alegerile anticipate, incat te intrebi daca n-ar fi mai bine, daca tot e vorba sa schimbam Constitutia pe ici pe colo, sa organizam alegeri cel putin o data pe an! In felul acesta, mai des “ne-am si intoarce la popor” - cum a spus marele om politic Boc -, dar am si mari salariile mai des si toata lumea ar fi fericita. Totusi, de fapt, nu se stie daca vor fi alegeri anticipate, asa ca bugetarii sa nu se culce pe o ureche. Draga noastra Constitutiune, aflata sub paza clicii de la Curtea Constitutionala, stie de ce! S-ar putea ca in Parlament voturile PSD, PRM, UDMR si PC sa se aditioneze pentru a tine in viata un guvern propus de Alianta ca sa cada. Cea mai amuzanta situatie o are marele PSD: d-l presedinte Geoana oscileaza intre a declara guvernul actual care vrea sa demisioneze “cel mai rau de 15 ani”, si a cere actualei puteri sa guverneze in continuare, ca tara are mare nevoie de acesta, avand in vedere situatiunea catastrofala. D-l Geoana pare sa fi uitat orice scrupul logic: daca guvernarea e inepta, jos cu ea si la vot! Dar, daca nu o lasam sa cada, inseamna ca nu e chiar inepta. De fapt, d-l Geoana nu vrea nici vot, nici guvern al Aliantei: se vrea pe sine prim-ministru prin teleportare la Palatul Victoria! Vise desarte! Totusi, in final, s-ar putea sa avem un guvern al Aliantei, trecut mersi bine prin Parlament cu votul opozitiei si fara votul parlamentarilor proprii, depasiti numeric. Ar fi un miracol al democratiei originale!
Intre timp, a venit si povestea cu “starea de urgenta”, alias “de necesitate”. Iliescu, Geoana&Co, cu amintiri comuniste viguroase, in corul unor jurnalisti iresponsabili, i-au cerut lui Traian Basescu sa declare “starea de urgenta”. Tot ei, prin urmare, care, numai cu cateva zile in urma, ii reprosau aceluiasi presedinte Basescu (si poate nu chiar neintemeiat) ca e obsedat de putere, acum il cearta ca nu ia puterea mai viguros in maini. Dar ce s-ar face ei, daca, profitand de imprejurari, chiar ar decreta-o si ar abuza de ea, rechizitionandu-le vilele pentru a face in ele adaposturi pentru sinistrati? Si ce s-ar face respectivii jurnalisti, daca ar trebui sa renunte la criticarea guvernului, dat fiind ca, in conditiile starii de urgenta, asemenea critici ar fi tratate drept “demoralizare” a populatiei? “Starea de urgenta”, “starea de exceptie” - stim ce sunt astea: metode prin care un guvern aluneca spre dictatura, sub pretextul rezolvarii eficiente a unei crize. Chiar e de intins pe tava in Romania asa ceva?
Slava Domnului, guvernul si presedintele au rezistat acestui cantec de sirena! Pe scurt: avem o guvernare acuzata “in fata natiunii” ca nu se preocupa decat de putere, si nu “de popor”, desi ea se chinuie sa plece de la putere; avem un presedinte acuzat ca vrea o dictatura “ca in Rusia”, caruia i s-a cerut imperios de catre adversarii sai cei mai inversunati sa decreteze “starea de urgenta” - adica instrumentul cel mai propice pentru suspendarea democratiei si, deci, a acelor adversari! Pe de-asupra, guvernul consimte sa mareasca salariile bugetarilor, dar numai dupa ce bugetului i s-a aplicat o punctie serioasa din cauza inundatiilor!
Fericita tara unde are curs o asemenea logica de fier! (Pacat doar ca-i a noastra!)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22