Patru pasi

Daca exista macar un lucru cu care, tinand seama de context si de premise, clasa politica din Romania (cu exceptia notabila a PRM si a aliatilor sai din trecut), cat si societatea civila au a se mandri, acesta priveste relatiile, mai ales cele politice, cu comunitatea maghiara. In 1990, la iesirea din national-comunism, evenimentele de la Targu-Mures pareau a profeti un Kosovo carpatin. Si chiar daca in anii imediat urmatori nu s-a mai ajuns la violente, atmosfera relatiilor interetnice a ramas incordata pana in 1996. Era si normal: PRM si PUNR participau la guvernarea Vacaroiu, Funar era primarul Clujului, Vadim revarsa continuu in gazeta sa un potop de sudalmi si acuzatii la adresa maghiarilor si a UDMR, iar PDSR insusi afisa, mai ales prin personaje precum senatorul Gh. Dumitrascu, un sovinism competitiv cu cel al aliatilor sai. In acest context, congresul UDMR de la Brasov din 1992, care l-a ales presedinte pe Marko Bela, a reprezentat un moment hotarator. Contracandidatul lui Marko era pastorul Tökes, a carui autoritate era foarte mare in acei ani, iar alegerea acestuia din urma ar fi condus, foarte probabil, la o confruntare dramatica a UDMR cu puterea de la Bucuresti. Unde s-ar fi ajuns? Violente de strada, nesupunere civica, razboi civil, interventie straina? Iugoslavizarea parea posibila. Dar alegerea moderatului si inteleptului Marko Bela, apoi participarea UDMR timp de mai multi ani la Conventia Democratica au redus potentialul de criza.
Al doilea moment hotarator a sosit in 1996, odata ce noul presedinte Constantinescu si CDR au decis sa includa UDMR in guvern. Sa ne amintim de vociferarile emise pe atunci de PDSR si de partidele nationaliste cand s-a aflat de acest demers, calificat indata drept "tradare de tara". S-a mers atat de departe incat s-a sustinut ca ministrii maghiari vor divulga secrete de stat Ungariei, iar in campania dintre cele doua tururi de scrutin PDSR a publicat harti din care trebuia inteles ca ungurii se pregatesc sa ne smulga Ardealul. Timp de patru ani, s-au comis destule erori la guvernare, iar scorul final a dezamagit. Totusi, aproape toata lumea a admis ca prezenta UDMR la guvernare nu numai ca nu a creat probleme, dar a fost benefica, iar competenta si credibilitatea politicienilor unguri au fost recunoscute chiar si de multi adversari ai guvernarii de atunci. In orice caz, PDSR le-a recunoscut si, odata reajuns la putere, a incheiat un pact de sustinere parlamentara cu UDMR, care a fost respectat cu sfintenie de ambele parti, pana ce Adrian Nastase a pierdut alegerile prezidentiale, pe 12 decembrie 2004. Guvernarea Nastase a facut, astfel, cel de-al treilea pas decisiv in relatiile romano-maghiare, prin care s-a demonstrat ca UDMR poate participa cu succes atat la o guvernare de centru-dreapta, cat si la una de centru-stanga. Se puteau consolida astfel majoritati fragile si totodata era diminuat un eventual potential de criza etnica. Minoritatea maghiara ajungea "la putere" sub orice guvernare, ceea ce sugera implicit ca ea nu avea sa fie persecutata sau discriminata sub nici o guvernare.
In fine, cel de-al patrulea pas a fost parcurs zilele acestea, cand s-a format noul guvern al administratiei Basescu. Merita sa remarcam un fapt: s-a discutat mult despre PUR si rolul fast sau nefast al acestuia, dar aproape deloc despre UDMR. Si pe buna dreptate! Cu exceptia PRM, nici un politician serios - inclusiv cei de la PSD - si nici o publicatie cat de cat demna de crezare nu a contestat sau criticat numirea unor ministri unguri in guvernul Tariceanu, inclusiv numirea lui Marko Bela ca ministru de stat responsabil si cu educatia. Mai mult, nu atat PSD a criticat numirea unor prefecti maghiari in unele judete, cat filiale locale ale PNL si PD. Adrian Nastase duce un razboi de gherila cu Traian Basescu, dar trebuie sa ne felicitam ca sovinismul nu mai face parte din armamentul din doatre al beligerantilor. Evident, aderarea la UE obliga, dar cred ca, incet-incet, s-a invatat o lectie esentiala.
Inchei cu un repros (nici soarele nu-i fara pete!): oricat de "revizionist" si "iredentist" ar putea fi filmul Trianon, difuzat in unele sali private din Ardeal, este ridicol sa fie interzis de facto prin aplicarea unor amenzi usturatoare. Oricum, filmul va fi distribuit pe videocasete, CD-ROM-uri si Internet.
Apoi, daca filmul este controversabil, chiar romanii sunt indreptatiti sa-l vada si sa-l judece. Azi, dupa ce Ungaria a intrat in UE si cu doi ani inainte ca si Romania sa se afle in aceeasi UE, chestiunea Ardealului e definitiv inchisa. De fapt, daca tot avem un prim-ministru si un ministru al Culturii liberali, de ce nu si-ar aminti ei de spusa celebra a lui John Stuart Mill, parinte fondator al liberalismului: el afirma ca, daca fie si un singur om ar sustine o opinie contrara celei afirmate la unison de tot restul omenirii, aceasta nu are mai multa indreptatire de a-i interzice omului respectiv sa-si declare public opinia, decat are acesta din urma dreptul sa-i interzica omenirii sa si-o exprime pe a sa.