De același autor
„Gazeta basarabeană Raza aduce știrea prea îmbucurătoare despre ultimul convoi al jidovilor din Chișinău, care au luat drumul spre pusta Rusiei, și astfel orașul a scăpat de lepra jidovească. După informațiile numitei gazete, plecarea jidanilor a mers în aceeași cadență și în restul orașelor basarabene. Așa să și fie – în Basarabia și în toate provinciile țării“.
Citesc aceste rânduri apărute în Telegraful Român în 1941 și mă îngrozesc. Cuvintele în sine și ura fără limite care se degajă din ele. Apoi, faptul teribil că ele au apărut în oficiosul Mitropoliei Ardealului. Această autoritate ecleziastică, în loc de o atitudine de compasiune, de milă creștină, dacă nu de susținere a populației evreiești aflată în pericol de exterminare în timpul regimului Antonescu, se arăta complice în cuvinte cu acesta la Holocaust. Căci știm ce a însemnat Transnistria pentru sute de mii de evrei. (Am extras acest text din articolul remarcabil al lui Cătălin Bogdan, „Omorul serafic, II” din „22”, 2.02. 2016. ) Dar mai greu de îndurat: cel care conducea în anii ’40 pomenita publicație, care scria el însuși sau supraveghea îndeaproape tot ceea ce apărea acolo, nu era un oarecare, ci era însuși Dumitru Stăniloaie, considerat adesea cel mai important teolog al BOR. Și, în fine, iată încununarea acestui crescendo insuportabil: Dumitru Stăniloaie, alături de alte personalități ale Bisericii, a fost canonizat recent. Adică, cel care se bucura că un oraș a „scăpat de lepra jidovească” e acum sfânt, are icoană proprie și intră în „canon” – adică e consacrat prin autoritatea Bisericii drept un exemplu de virtuți creștine, printre care – o spune BOR într-un comunicat – se numără și „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie”. Parcă e prea mult – nu credeți?
A protestat Institutul „Elie Wiesel” față de canonizarea lui Stăniloaie, ca și a încă două personalități, Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu, foști legionari, foști șefi de cuib. În rest, opinia publică, unii intelectuali publici apropiați de Biserică, când n-au salutat cu entuziasm noile canonizări, au tăcut, în cea mai mare parte. Dar mai este timp să vorbească.
BOR a răspuns criticilor Institutului, recunoscând în esență „derapajele” unora dintre noii sfinți, admițând că ele n-ar trebui „încurajate (sanctificate)”. Dar susține că Biserica ia în considerație, în cazul canonizării, pe lângă alte criterii, și „schimbarea vieții păcătosului” până la sfârșitul vieții (în cazul lui Stăniloaie, în 1993). Formula e vagă: nu știm dacă e vorba aici de „viață” în sens ceva mai strict sau mai ales de opiniile antisemite.
Sunt incluse și ele în viața unui Stăniloae, Lăcătușu, Felea etc.? Altfel spus, are BOR mărturii despre faptul că asemenea afirmații precum cele citate mai sus și altele pe aceeași măsură au fost regretate din inimă, că antisemitismul feroce care le generase ar fi fost recunoscut, apoi înlăturat, că teologul român ar fi ajuns la cu totul alte sentimente, cu adevărat creștinești, după trecerea anilor, după înțelegerea mai bună și mai adâncă a istoriei, a vieții , dar și a poruncilor și exemplelor cristice? M-aș bucura ca BOR sau oricine altcineva să dețină astfel de mărturii ale căinței. M-aș bucura să le prezinte opiniei publice.
Deocamdată însă nu le cunosc. În schimb, citesc cuvintele urii scrise acum opt decenii în aceeași publicație a Mitropoliei Ardealului și care lovesc fără ambiguități (citez, în continuare, după Cătălin Bogdan):
„Populația jidovească, înlăturată din sate, este îndrumată în lagăre de concentrare, ca să nu mai speculeze munca și produsele creștinilor“. Expresia eufemistică „este îndrumată”, în raport cu condițiile ororii respective, mi se pare un monument de ipocrizie, mai înspăimântătoare aproape decât tot restul!
Și, iarăși, niște vorbe teribile pentru un cărturar: „S-au luat măsurile necesare ca în bibliotecile publice să nu mai existe cărți scrise de jidovi. – De dorit să fie înlăturate și cele din bibliotecile particulare“. Te întrebi dacă părintele canonizat prevedea și scoaterea Bibliei din biblioteci: doar și ea fusese scrisă „de jidovi”!
Cătălin Bogdan comentează pe bună dreptate la sfârșitul articolului său (după multe alte texte sinistre de același tip): „Eșecul moral al unui teolog creștin e însă mult mai preocupant decât al altora.”
N-avea cum ști că, opt ani mai târziu, purtătorul acestui eșec moral avea să fie proclamat sfânt. Dar azi știm. Și mai știm că, dacă a acceptat inacceptabilul, instituția a devenit ea însăși parte la eșecul moral.
Comentarii 13
Isoscel - 09-06-2024
Respectivul J M comenteaza articolul sau isi arata el "eruditia'' religiosa politica ? Respingator !
RăspundeGheorghe - 08-22-2024
Gresit dle Joaquin Murieta,cele 66 de carti care compun Biblia sant scrise in totalitate de evrei.De tegula ,fiecare carte ooarta nunele autorului ei,imi aratati vreunul care nu era evreu?
RăspundeIonel - 08-14-2024
Un picuț faptul că cei canonizați au făcut pușcărie din marea milă a comuniștilor , nu contează, nu?! Și încă ceva: e destul de clar că acele cuvinte antisemite nu sunt scrise de “unul Felea-Stăniloae-Lăcătușu”? Sau dă impresia că da? Ca jurnalist onest, domnule Cornea, ar trebui să știți că nu toți cei care publică într-un anumit ziar, sunt de-acord cu fotografierea fetei de la pagina 5. Apoi, în fine, nici acum nu e liberă presa când au patroni toate revistele și televiziunile. Darmite pe vremea lui Corneliu Zelea Codreanu sau pe vremea onor Dr. Petru Groza! Na, poate că se mai publica atunci ceva cu iz politic trimis de la Guvern. Vă dau un pont: revistele Bisericii aveau poza lui Ceaușescu pe foaia princeps: succes la scris un nou articol!
RăspundeGherbea Vasile - 08-13-2024
Părerea mea e că împreunarea constantă cu poporul evreu,alipirea doar dintr-o parte la problema evreiască e cam exagerată. Din tot ce citesc despre ce au pățit de-a lungul timpului,ce pățesc în zilele noastre e total datorita celorlalți. Faptul că sunt doar victime inocente mă face să mă întreb cîta dreptate aveți voi, toți apărătorii lor. Al evreilor nevinovați de absolut nimic. Ciudat nu??
RăspundeYasser - 07-24-2024
O sa isi ceara scuze dupa ce se creaza Statul Palestinian.
RăspundeDan - 07-24-2024
Așa, nici evreii nu ar trebui să mai pomenească de criminalul și curvarul David. Ne ați înțeles nimic, domnule Cornea.
RăspundeVasile Răzvan - 07-24-2024
Stăniloae
RăspundeNicolae Mologhianu - 07-24-2024
La fel ca în multe alte domenii, " slujitorii bisericii" au prea putina , sau deloc, vocație pentru meseria lor. La fel ca în multele alte domenii, ajung în vârf șmecherii, cei lipsiți de duh și bun simț. Asta este biserica românească astăzi. Sunt câțiva preoți cu har, restul și ei pe acolo.
RăspundeDoru Tascau - 07-24-2024
Plan cincinal la produs sfinți pe bandă… Este un paradox, totuși, canonizările făcute azi sunt instrumentate de către inși care nu pot convinge de necolaborarea cu Securitatea care i-a întemnițat pe actualii sfinți… Mai au doar să justifice deciziile prin argumentul “Și Moise a fost ucigaș…”
RăspundeMonica - 07-24-2024
Tatal meu a fost in lagar de munca obligatorie in Transnistria stiu din spusele lui ororile de acolo! Este foarte trist ca mai sunt inca forme te antisemitism si in zilele noastre . " Canonizarea " acestui individ ( nu-i om si nu-i persoana) arata URA in masa aprobata de biserica!!!
RăspundeDorin Ciobica - 07-23-2024
Cu sprijinul consistent al bisericii ortodoxe, la începutul secolului XX, Rusia și România continuau să fie singurele state europene care refuzau cu obstinație să acorde drepturi politice evreilor și cultivau fățiș o politică de excludere a acestora.
RăspundeDG Ontelus - 07-23-2024
Contenciosul ideatic dintre Institutul Elie Wiesel și Biserica Ortodoxă Română este, cu o vorbă a regretatului Nicolae Manolescu, inconturnabil. În absența unor texte fără echivoc ale celor incriminați, pe bună dreptate, singura posibilitate de a considera că persoanele în cauză pot fi exonerate de vina respectivă o constituie detenția politică pe care au ispășit-o, pentru cel despre care e vorba în text mărturiile păstrate aflându-se la Memorialul Sighet. De asemenea, nu avem cum să știm dacă nu cumva persoanele respective și-au exprimat regretul, căința pentru astfel de fapte și cuvinte în cadrul tainei spovedaniei. E drept că o asemenea mărturisire nu este echivalentă unei ispășiri publice, dar simbolic, spiritual ar fi un lucru foarte important. Pe de altă parte, dincolo de asemenea aspecte spinoase, dureroase, e de lăudat cooperarea instituțională și spirituală, deopotrivă, dintre Biserica Ortodoxă Română și reprezentanții din România ai cultului religios mozaic, în acea săptămână ecumenică a rugăciunii, de exemplu, dar nu numai.
RăspundeJoaquin Murieta - 07-23-2024
Biblia nu a fost scrisa de Evrei ci de sinodul de la Niceea organizat de imparatul Constantin. Este adevarat existau documente mai vechi scrie de Evrei shi de altzii dar majoritatea lor au fost distruse shi ne-incluse in Biblia de la Niceea shi pe buna dreptate caci ele cereau GENOCIDUL anti-Latin ceea ce evident imparatul nu putea accepta. Acea Biblie veche scrisa de Evrei justifica shi azi GENOCIDUL Palestinienilor shi este shi azi innaceptabila nu doar creshtinilor ci shi musulmanilor, Indienilor, Chinezilor, etc.
Răspunde