De același autor
Propunerile pentru o noua arhitectura constitutionala a Romaniei, lansate de comisia Stanomir, sunt binevenite, inteligente si competente. Au logica, au sens, sunt oportune si, poate cel mai important, tin seama de defectele de natura constitutionala care au aparut clar in urma crizelor politice din ultimii ani. Ele respecta dorinta atestata prin sondaje de opinie a majoritatii romanilor de a-si alege prin vot direct presedintele si trag consecinta logica de aici: presedintele trebuie sa aiba prerogativele necesare de a realiza programul politic pentru care a fost ales. De aici si "modelul francez al Republicii a V-a" pe care comisia l-a avut in vedere. Nu poti cere presedintelui raspundere politica, daca el nu are posibilitatea sa conduca orice sedinta de guvern si daca nu-l poate demite pe primul ministru. De asemenea, e greu sa nu admiti evidenta: actuala Constitutie nu prevede mecanisme clare de depasire a unor blocaje politice si institutionale. Faptul ca o incercare esuata de demitere a presedintelui nu a condus la alegerea unui nou parlament este inacceptabil politic, deresponsabilizand grav parlamentul. Sunt si alte propuneri utile legate de impartirea administrativa in regiuni de dezvoltare de mari dimensiuni, ceea ce, daca s-ar aplica, ar diminua centralismul atat de daunator modernizarii Romaniei. Alte idei legate de Curtea Constitutionala, de imunitati, de introducerea sistemului unicameral sunt interesante, chiar daca nu trebuie neaparat acceptate in corpore sau in aceasta forma.
Ceea ce mi se pare cel mai valoros este curajul de a spune lucrurilor pe nume: daca vrem sa avem o Constitutie coerenta si functionala si vrem, in acelasi timp, sa dam satisfactie sentimentului popular, avem nevoie de o "republica semiprezidentiala", in care presedintele sa fie seful Executivului. Nu putem perpetua compromisul confuz intre aceasta si republica parlamentara de care dispunem in momentul de fata. Trebuie, asadar, sa transam, iar proiectul Stanomir ne invita s-o facem.
Din pacate, exista un mare "defect" al proiectului, care anuleaza practic toate calitatile sale: a fost promovat si asumat de Traian Basescu. In sine, nimic grav. Dar in contextul vietii politice romanesti si al traditiei politice romanesti, verdictul a fost unul singur: Basescu isi face o Constitutie pentru sine si partidul sau. Nu valoarea in sine a proiectului constitutional se discuta si se va discuta, ci numai in ce masura ea serveste interesele presedintelui. Desi este evident ca presedintele actual nu va ramane la putere decat cel mult inca un mandat si ca "roadele" Constitutiei propuse vor fi culese mai ales de viitorul presedinte, acest lucru nu pare sa intereseze. Mai exact, desi probabil ca multi politicieni ostili presedintelui (inclusiv Adrian Nastase) sunt convinsi, in forul lor interior, de avantajele proiectului in discutie, suspiciunea si teama lor depasesc orice calcul rational. Dar mai presus de orice, cati dintre politicienii din PSD si PNL ar fi dispusi - chiar avand garantii ca nu Basescu va fi primul presedinte "jucator" la modul constitutional - sa-i cedeze marelui adversar rolul major de a fi dat Romaniei o Constitutie buna? Altfel spus si tinand seama de modelul urmat, cati dintre ei ar consimti sa-l lase pe Basescu sa troneze ca un fel de De Gaulle carpatin?
Proiectul nu are, deci, sanse de reusita. El ar putea, cel mult, servi presedintelui - si probabil ca si de asta a fost publicat acum - drept "program electoral" in campania pentru realegere de anul acesta, iar semnificatia lui trebuie vazuta, acum, mai ales in acest context electoral. Cat despre Constitutie, ma tem ca, multa vreme de aici inainte, vom ramane cu aceea a "lui Iliescu si Iorgovan", plangandu-ne periodic de defectele ei...
