USL şi războiul rece România-UE

Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt mandataţi de oligarhia românească să împiedice ca soarta acesteia să fie periclitată de mersul corect al justiţiei.

Când raportul MCV a vorbit despre campanii me­diatice „de intimidare şi hărţuire“ împotriva unor instituţii şi persoane asociate sistemului ju­diciar, ca şi despre „ameninţări cu caracter per­sonal împotriva unor judecători şi a familiilor acestora“, orice om cu bun-simţ, mintea trează şi la curent cu actualitatea nu putea înţelege de­cât un singur lucru: că vizat e trustul Intact şi în particular Antena 3. Iar în substratul acelor cam­panii absolut dezgustătoare şi comparabile doar cu ale României Mari din anii ei de glorie, dar încă mai nocive din pricina penetraţiei te­le­vi­ziunii, nu e decât teama de puşcărie a patronului Dan Voiculescu, dovedită cel mai clar şi prin în­cercarea sa disperată de a fenta justiţia, ba de­misionând din parlament, ba intrând la loc, nu­mai pentru a demisiona din nou. Nimeni n-ar trebui să aibă vreo îndoială aici sau să se piardă în hermeneutici rafinate. Numai că bunul simţ s-a făcut rar la noi în anumite cercuri politice şi de media: unii au protestat că nu se dau explicit nume; alţii au cerut de la Comisie felurite ex­plicaţii, ca, de pildă, care sunt sursele de in­for­mare şi cine a făcut reclamaţii (nu de alta, dar ca să ştim şi noi cine sunt trădătorii!); alţii s-au lamentat că şi jurnaliştii cinstiţi se vor simţi le­zaţi (sărăcuţii!); alţii că libertatea presei e în pe­ricol; alţii că de ce Comisia e partizană şi ţine cu „băsiştii“, alţii că, vai, e „dezinformată“. Bi­ne­înţeles că avem şi categoria celor care ne învaţă, filosofic, că binele şi răul nu sunt apanajul ex­clu­siv al niciunei părţi şi că trebuie să judecăm nu­anţat.

Printre toate aceste reacţii, cea mai caracteristică pentru acest stil „nesimţit“ a fost a premierului – aliatul politic al patronului trustului Intact. Vic­tor Ponta a trimis o scrisoare acuzatoare... Eve­nimentului Zilei, spunând în esenţă: de te fabula narratur. Bineînţeles că n-a încercat nici măcar să dea iluzia echidistanţei, trimiţând o scri­soare similară şi Antenei 3. Dacă cineva şi-a închipuit că, profitând de susţinerea Comisiei Eu­ropene, Ponta va încerca să se distanţeze de Voi­culescu şi chiar de Antonescu, că îi va pune pe aceştia în gardă că au mers prea departe s-a înşelat. Dimpotrivă, cu două zile înainte de ple­carea la Bruxelles pentru convorbiri cu res­pon­sabilii europeni, printre care şi Barroso, Ponta a declarat că nu-l va demite pe Relu Fenechiu (ac­ţiune sugerată de Raport), deşi acesta a fost tri­mis în judecată pentru corupţie. Aşadar, cred că îşi fac iluzii cei care încearcă să stabilească dis­tincţii subtile între Ponta şi Antonescu sub ra­portul intenţiilor autentice: ambii sunt deo­po­trivă mandataţi de oligarhia românească să îm­piedice ca soarta acesteia să fie periclitată de mer­sul corect al justiţiei. Mijloacele tactice pot diferi uneori, dar în esenţă cei doi sunt de acord şi îşi îndeplinesc conştiincios misiunile strategice ce le revin. Iată de ce „războiul rece“ cu UE continuă şi este inevitabil să continue.

Dar orice război, fie şi rece, are ne­voie de o ideologie justificatoare. Nu poţi spune de-a dreptul: ne pute UE fiindcă vrea ca aceia dintre noi care au furat să intre la închisoare! Tre­buie să fii ceva mai subtil şi să invoci „naţiunea în pericol de colonizare“, „mizeria capitalismului“ ori, chiar de-a dreptul, nu ştiu ce „complot“ îm­potriva României susţinut de bani misterioşi din străinătate şi de „tră­dătorii dinăuntru“. Se aud, destul de des, astfel de afirmaţii, reluate alu­ziv şi de unii oficiali; pluteşte un aer îmbâcsit, toxic, conspiraţionist şi an­tioccidental, inspirat de naţional-co­munismul rezidual al perioadei „pa­trulaterului roşu“. La asta mai pi­cu­ră, din când în când, într-o anumită presă culturală, şi unii stropi de stân­gism. Ideea nu-i rea: dacă vom de­nun­ţa mizeriile democraţiilor şi ale ca­pitalismului actual (întotdeauna se găsesc destule), prinde cheag mai mult „revolta noastră“ legitimă şi sus­ţi­nu­tă de poporul celor „7,4 milioane“.

Dincolo de toate, acest „război rece“ dintre România şi UE este lucrul cel mai stupid şi mai păgubos care ni se poate întâmpla: se vor irosi cantităţi uriaşe de resurse, de timp, de opor­tunităţi pentru o cauză nu numai ti­căloasă, dar, de fapt, şi pierdută din start. Căci „băieţii noştri“ ar trebui să înţeleagă măcar limbajul de real­politik, dacă la altceva sunt surzi: Occidentul nu se destramă (au cre­zut-o şi alţii, ceva mai breji decât ei) şi nu va abandona România, ci o va „coloniza“ în continuare, dacă nu din alte motive, măcar pentru că in­te­resul strategic al Occidentului este să păstreze ceea ce a obţinut în urma destrămării blocului sovietic. Pre­siu­nile vor deveni tot mai mari, in­su­portabile. Iar între timp, situaţia uno­ra dintre „băieţi“ nu-i tocmai roză: Năstase scrie eseuri de la închisoare şi acum averea îi va fi executată silit, Vântu e în acelaşi loc şi se pare că şi el a devenit scriitor; Copos e con­dam­nat la detenţie în primă instanţă, Fe­nechiu va trebui să părăsească gu­vernul până la urmă, Dragnea va fi şi el trimis în judecată, Patriciu e fa­li­mentar, se pare; Pivniceru a fost si­lită să anunţe reluarea procesului de selecţie pentru procurorii şefi; asta e nu­mai un vârf al aisbergului. Cât des­pre Voiculescu, zbaterea lui de fiară încolţită între Înalta Curte şi TMB ara­tă că sunt şanse destule ca nici el să nu scape. Și încă ceva: Victor Pon­ta să reţină că, orice ar fi, va veni o vreme când i se va retrage oficial şi cu o umilire publică pe măsură titlul de doctor însuşit în mod fraudulos. Asta, dacă nu va avea inteligenţa să re­nunţe el însuşi. Dar, până atunci, cât timp pierdut, câte speranţe în­gro­pate, câtă zădărnicie... //