Estul lui Basescu

Andrei Miroiu 04.02.2005

De același autor

In 23 ianuarie a.c. presedintele Basescu s-a aflat la Kiev pentru a participa la investirea lui Viktor Ianukovici in functia de presedinte al Ucrainei. In tribuna oficiala se aflau relativ putini oficiali straini importanti, dintre liderii vestici remarcandu-se presedintele Poloniei, secretarul general al NATO si generalul Powell, probabil la ultima sa misiune externa in calitate de secretar de stat. Vladimir Putin si-a facut simtita nemultumirea fata de victoria "portocaliilor" in Ucraina, trimitand la ceremonie doar un vicepresedinte al Parlamentului.
Liderul de la Bucuresti isi incepe mandatul parand sa ia foarte in serios rolul pe care George W. Bush il trasase in discursul sau sub ploaia din Piata Palatului, la 23 noiembrie 2002: Romania trebuie sa fie o poarta spre o Rusie noua. Desigur, o poarta pe care sa intre reprezentantii axei Washington-Londra, draga lui Traian Basescu, dar destul de rar (daca vreodata) pomenita de ministrul de Externe, d-l Ungureanu. Cum arata insa estul pe care Traian Basescu il priveste acum, la inceput de mandat, taramul unde presedintele roman si-ar dori sa exporte niste valori democratice si o prosperitate care, in mare masura, lipsesc chiar tarii sale? Nu putem concepe o politica inteleapta fata de estul continentului european fara a intelege distributia de putere din zona si modul in care a evoluat ea in ultimul deceniu si jumatate. Doar asa putem deosebi directiile potrivite de actiune pentru un stat cu posibilitati totusi limitate si cu o politica externa legata deja de niste centre de putere bine definite.
Trei sunt fazele esentiale care au marcat redistribuirea de putere in centrul si rasaritul continentului in ultimul deceniu si jumatate: sfarsitul Razboiului Rece, criza din Kosovo si debutul razboiului impotriva terorismului islamic. Pe intregul parcurs al Razboiului Rece, estul Europei a constituit ceea ce expertii in relatii internationale numesc un subsistem hegemonic, o regiune in care o putere majora (Uniunea Sovietica in acest caz) determina relatiile politice, schimbul economic, politica externa si de securitate a statelor din respectiva regiune. In plus, in cazul de fata, Uniunea Sovietica fiind o putere revolutionara, societatile si culturile satelitilor sai erau mulate dupa aceea a puterii hegemonice. Cand Rusia, coloana vertebrala etnica a URSS, a inceput sa se retraga (iar retragerea ei a durat mult mai mult decat se crede in mod obisnuit, cel putin pana la inceputul primului razboi cecen, decembrie 1994), subsistemul s-a fragmentat in cateva grupuri de state bine definite. Germania de Est a fost practic anexata de RFG. Un grup a cuprins asa-numitele "tari de la Visegrad", Polonia, Ungaria si Cehoslovacia. Prin intelegerile verbale Bush-Gorbaciov de pe parcursul lui 1989, purtate fie prin intermediari (Henry Kissinger fiind doar cel mai faimos dintre ei), fie prin intalniri directe (Malta, decembrie 1989), puterile vestice urmau sa domine in aceasta regiune. In timp ce capitalul vestic (sub forma fondurilor Phare si a investitiilor Volkswagen) patrundeau la est de Praga, diviziile de motorizate rusesti se retrageau in ordine din zona. Visegradul a format un subsistem dominat clar de capitalul german si de puterea politica americana. Dar retragerea rusa, pe care liderii de la Kremlin o mai credeau inca ordonata in 1989, s-a transformat intr-o veritabila debandada care a transformat relatiile de putere din intreaga regiune. Astfel, s-a constituit un alt grup, format din Romania, Bulgaria si Iugoslavia in destramare, pentru care, pe de o parte, puterile vestice nu aveau interese strategice majore, iar, pe de alta parte, Rusia nu mai avea capacitatea politica si militara de a-l domina. Ele au fost, aproape un deceniu, lasate in voia sortii, care le-a dus spre un colaps sangeros (in cazul Iugoslaviei) sau spre marasm economic (in cazul Romaniei si Bulgariei). Spre nord, o situatie asemanatoare, dar cu o prezenta rusa net mai semnificativa o prezenta grupul statelor baltice, salvate de la o soarta economica neagra de intrarea intr-un spatiu economic in care Germania si statele nordice actioneaza concertat. Vechile republici unionale, devenite state independente dupa august 1991, au constituit un nou subsistem hegemonic dominat de o Rusie in declin. Au fost obligate (Bielorusia si Ucraina) sa renunte la armamentul nuclear in favoarea Moscovei, au fost incluse in Comunitatea Statelor Independente, au fost silite, pasnic sau nu, sa accepte mentinerea de baze si de trupe rusesti pe teritoriul lor (Moldova, Ucraina, Georgia sau Armenia se afla inca in acest caz).
Razboiul puterilor vestice impotriva Iugoslaviei mici, din primavara lui 1999, a avut, pe plan strategic, un impact mult mai mare decat se recunoaste astazi. Practic, prin acest conflict Rusia a fost alungata din Balcani si influenta sa s-a limitat doar la spatiul ex-sovietic. Lucrurile au devenit clare cand batalionul de parasutisti rusi ce ocupase aeroportul din Pristina cu largul concurs al conducerii nationaliste a Serbiei s-a vazut nevoit, dupa o saptamana de chin, sa ceara apa infanteristilor britanici care il inconjurau, intrucat Romania, Ungaria si Bulgaria refuzasera tranzitul aeronavelor rusesti de sprijin. Vulturul bicefal flutura de-acum inainte la est de Prut. Grupurile de state din sudul si din nordul Rasaritului european devenisera, prin absorbtia lor in sfera intereselor strategice vestice, libere de puterea rusa, care a continuat sa domneasca discretionar in restul fostului spatiu sovietic.
Dupa 11 septembrie, mersul lent al marilor puteri europene spre est a fost accelerat de competitia cu revenirea strategica a Statelor Unite in acest spatiu. Rusia s-a gasit brusc provocata chiar in interiorul spatiului sau vital. Romania, Bulgaria, fosta Iugoslavie si statele baltice formeaza acum grupuri de state in care vechiul Occident exercita o hegemonie institutionala si ideologica, dar in acelasi timp in care se poate forma oricand o balanta de putere, daca pozitiile franco-germane si anglo-americane nu vor coincide. Rusia se lupta cu greu sa pastreze dominatia cvasiabsoluta din Bielorusia si Armenia, in vreme ce Georgia, Ucraina, Azerbaidjanul si chiar Republica Moldova dau semne din ce in ce mai solide ca vor constitui terenul unei confruntari decisive intre Rusia si Vest, prin pozitia relativ echilibrata pe care partile o detin in zona.
Estul presedintelui Basescu va fi fragmentat si, poate, violent. Diplomatia romaneasca va trebui sa umble in varful picioarelor in regiunile pentru apararea carora o Rusie care investeste din ce in ce mai putin in democratie si din ce in ce mai mult in armament este dispusa sa reactioneze in forta. In acelasi timp, presedintele va trebui sa pastreze o linie diplomatica in spatiul estic care sa nu irite posibilii competitori vestici din regiune (in speta, sa pastreze un echilibru just intre axa Washington-Londra si axa Paris-Berlin). Apoi, in Caucazul pe care seful statului l-a indicat de cateva ori drept tinta a demersurilor de politica externa romaneasca vor trebui considerate si actiunile Turciei si Iranului, ca posibile mari puteri cu interese zonale. Traian Basescu trebuie sa construiasca o strategie coerenta privind politica estica a statului roman, din care n-ar trebui sa lipseasca un calcul al costurilor si oportunitatilor diferitelor pozitii strategice. De pilda, presedintele ar trebui sa ne convinga de beneficiile pe care le avem cu o Ucraina in Uniunea Europeana, fata de pierderile relative de putere pe care aceasta le-ar aduce, prin diminuarea semnificatiei strategice a Romaniei.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22