Generatiile blamabile

Andrei Miroiu 09.06.2006

De același autor

Ma intreb si eu adesea care sunt sursele stangismului si protectionismului de care par asa serios atasati tinerii Europei Occidentale. De ce devasteaza si ocupa saptamani de zile universitatile pentru a protesta impotriva contractului primei angajari, de ce acum cativa ani defilau cu sutele de mii cu steaguri multicolore la manifestatiile antiglobalizare, de ce poarta cu buna-stiinta tricouri cu chipul viril al teroristului de extrema-stanga Ernesto "Che" Guevara. De ce simt o mandrie din faptul de a fi uneori pe fata marxisti sau maoisti, fara sa doreasca in acelasi timp sa cunoasca la prima mana realitatile sistemelor cubanez sau nord-coreean sau ignorand uriasa literatura privind crimele regimurilor de tip stalinist. Credeam ca sunt de stanga in nostalgia unei generatii hippie, cu lipsa de rigoare a Vietnamului sau, mai tentant, a Woodstockului. Credeam ca raspunsul vine din obisnuitul "gica-contrism" al junilor de peste tot: sa fim cat mai anti-ceva in raport cu chestiile de care generatiile mai vechi erau atasate. Ma inselam, cum o fac adesea cand operez fara impresii directe.

Sursa stangismului lor nu e nici intelectuala, nici teribilista, nici altceva cu aparente ideologice. In fapt, in Vest ca si in Est, generatiile tinere (a se citi cei nascuti dupa 1970) traiesc ceea ce bunicii si parintii lor doar teoretizau, anume lumea post-ideologica. Stangismul lor nu e catusi de putin teoretic, ci cat se poate de pragmatic, oricat l-ar scalda intr-o lumina intelectualista pentru a se legitima in spatiul publico-narcisist franco-germano-britanic. La rigoare, tinerii sunt de stanga pentru ca regimurile europene de dupa razboi au creat sisteme economice care pun protectia sociala pe un soclu mai inalt decat libera concurenta, productivitatea sau chiar munca. Protectia sociala este un mic zeu binevoitor: da ajutoare de somaj indestulatoare, in tarile nordice suficient de mari incat sa para ridicoli cei care muncesc. Da asigurari de sanatate generoase in spitale de buna calitate tuturor cetatenilor. Da pensii substantiale, care permit generatiei care a girat sistemul, celor nascuti in anii '30 ai secolului trecut, sa calatoreasca cu aparatul de fotografiat in mana oriunde, de sub zidurile Colosseumului pana pe plajele Indoneziei, indiferent ce au lucrat sau cat au produs in viata. Creeaza slujbe cu o incarcatura absolut distractiva, de 35 de ore pe saptamana. Fiind un zeu autofag, protectia sociala genereaza locuri pentru propria sa intretinere: in Franta, unul din patru angajati lucreaza la stat.

Cum sa nu-ti placa sa traiesti asa? Cum sa nu-ti doresti sa ai o slujba sigura, unde lucrezi 20,83% dintr-o saptamana, cu un salariu cu care poti sa-ti cumperi un apartament in 6-7 ani, petrecandu-ti concediile la Ibiza si stiind ca, daca, printr-un blestem al sortii, vei fi lasat in somaj, alocatia iti va permite sa traiesti si sa-ti platesti ratele la masina si la casa, in asteptarea momentului in care statul, generos, iti va face rost de o alta slujba, poate chiar la el in vreo institutie care toaca banii publici pe vreo politica comunitara... Asa a trait prima generatie blamabila, cea nascuta in Occident in anii '30 ai secolului trecut. Membrii ei au fost prea tineri atat pentru a lupta in razboi, cat si pentru a purta pe umerii lor greutatea primilor cinci-sase ani ai reconstructiei. De ambele treburi s-au ocupat parintii si fratii, si surorile lor mai mari. S-au bucurat de explozia sistemelor de asigurare sociala de la inceputul anilor '50 si au trait din plin sfertul de veac "de aur" al economiei europene, intre 1950 si 1975. Cand, la sfarsitul anilor '70 si la inceputul anilor '80, crizele petrolului au lovit dur economiile europene, generatia treizecista era deja in posturi de conducere sau se pregatea chiar de pensie, astfel ca socul a fost absorbit de generatiile anilor '40-'50. De douazeci de ani, treizecistii colinda muzeele si statiunile Europei ca cea mai fericita generatie a Europei din istorie, manati uneori de betesugurile batranetilor in spitale generoase si bine dotate.

Cum sa nu traiasca tinerii, saptezecistii si optzecistii, cu nostalgia vietii parintilor sau, in cazul celor mai tineri, a bunicilor? Cum sa nu militezi impotriva celor care spun: de mai bine de doua decenii cresterea economica a Europei e slaba, tarile batranului continent au fost depasite in goana nu doar de Statele Unite ale Americii, Japonia si tigrii asiatici, ci si de China sau India, drept urmare economiile europene trebuie liberalizate, iar una dintre masuri este cresterea concurentei si reducerea protectiei sociale? Cum sa nu militezi, in nostalgia anilor '60-'70 si cu inconstienta fata de anii 2020-'30, pentru prezervarea zeului numit "protectie sociala"? Or, doar din stanga vin impulsurile antiglobalizare, anticoncurenta si anticompetitie. Iata cum, peste decenii, treizecistii isi dau mana cu saptezecistii si optzecistii, intr-un salut nebunesc al generatiilor blamabile in hedonismul lor fara clarviziune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22