De același autor
Ziua de astăzi, când Regele poate măsura cu privirea întreg lungul trecut în care a fost nedespărţit de soarta ţării, este prilejul, pentru aceia dintre noi care i-am păstrat un devotament sincer şi profund, de a-i arăta loialitatea noastră. N-o putem face mai bine decât spunând celorlalţi adevărul care le-a fost ascuns de prejudecăţi moştenite sau de noile falsificări îngrămădite din interes politic.
Dintre cele cinci domnii pe care le numără istoria modernă a României, două au fost ale lui Mihai I, chiar dacă în timpul celei dintâi (1927-1930) era numai un copil. I-a revenit tot un rol decorativ, de pură reprezentare, în limitele strâmte fixate monarhiei la abdicarea tatălui său, în primii patru ani care au urmat. Răspunderea puterii n-a avut-o el singur decât după 23 August, când a eliberat ţara de dictatura militară a lui Antonescu şi de alianţa cu Hitler. El este, aşadar, ultimul dintre şefii de stat care au văzut sfârşitul Războiului Mondial, sfârşit pe care l-a apropiat întoarcerea armelor din 1944 şi pe care poporul român l-a plătit cu o jertfă de sânge. Atunci, de ziua lui, când împlinea 23 de ani, trupele al căror comandant suprem era au izgonit duşmanii de pe cel din urmă petec de pământ al ţării. Prin restabilirea Constituţiei din 1923, el a creat posibilitatea readucerii României între democraţiile europene. Speranţele de reformă internă şi de deschidere spre lumea liberă aveau să fie spulberate de lovitura de stat din ajunul Anului Nou 1948. Abdicarea smulsă cu forţa şi instaurarea unui regim comunist de tip sovietic printr-o măsluită hotărâre parlamentară au însemnat pentru ţară intrarea într-o nouă dictatură, mult mai apăsătoare şi mai învrăjbitoare decât cea pe care o înlăturase tânărul Rege. Pentru el începea un dureros exil, al cărui capăt se îndepărta cu fiecare an care trecea.
| Selecţiuni din programul „Jubileului 90“ al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României |
|---|
|
• Şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României are loc marţi, 25 octombrie 2011, în Sala de plen, la ora 10. În cadrul şedinţei solemne, Majestatea Sa Regele se va adresa naţiunii române de la tribuna parlamentului. La eveniment vor fi prezenţi membrii Familiei Regale. Un spectacol de gală va avea loc în Sala mare a Operei Naţionale din Bucureşti, marţi 25 octombrie 2011, la ora 19. Vor lua parte Regele Mihai şi Familia Regală a României. Vor fi prezenţi membri ai Familiilor Regale din Europa şi din Asia, precum şi un număr de invitaţi din străinătate. Gala va putea fi urmărită gratuit de bucureşteni, în parcul din faţa Operei Naţionale, unde Primăria Municipiului Bucureşti va instala ecrane şi sistem de amplificare. Majestatea Sa va apărea pe treptele Operei, după încheierea spectacolului de gală, pentru a saluta bucureştenii. • Un dineu oficial oferit în onoarea Regelui Mihai la Palatul CEC, va avea loc marţi, 25 octombrie în Holul Central al Palatului CEC, la ora 21. Vor lua parte Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana şi ceilalţi membri ai Familiei Regale a României. Vor fi prezenţi membri ai Familiilor Regale din Europa şi din Asia, precum şi un număr de invitaţi din străinătate. • La Palatul Elisabeta, miercuri, 26 octombrie, între ora 11 şi 13, va avea loc un brunch privat, oferit membrilor Familiilor Regale europene care participă la Jubileul Regelui Mihai. Tot miercuri se desfăşoară spectacolul Royal Fashion, organizat de compania de teatru Passe Partout Dan Puric la Sala Rapsodia din Capitală, la ora 19. Vor fi prezenţi în sală membri ai Familiei Regale a României şi ai altor Familii Regale europene. • Decorări ale unor personalităţi la Palatul Elisabeta vor avea loc joi, 27 octombrie 2011. Regele Mihai I va decora o serie de personalităţi din România, Europa şi Statele Unite ale Americii, cu ocazia zilei sale de naştere. Majestatea Sa va oferi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, Crucea Casei Regale a României I şi Decoraţia Regală Nihil Sine Deo unui număr de personalităţi. La ora 11.30, în Sala Regilor, Majestatea Sa va oferi calitatea de Furnizor al Casei Regale unui număr de companii şi persoane. |
Abia acum am aflat dificultăţile, îndurate cu răbdare şi credinţă, de a ţine unită o emigraţie săracă şi deşirată de disensiuni. În viaţa sa personală, Regele, căruia-i veneau din ţară numai veşti despre suferinţele românilor, despre acceptarea situaţiei de către tot mai mulţi, despre îndoctrinarea populaţiei de un sistem copleşitor de propagandă, a trăit demn, rezervat şi discret, ca un om obişnuit. A muncit ca să-şi întreţină familia. A avut alături numai iubirea devotată a soţiei pe care a ştiut să şi-o aleagă pentru un drum lung şi greu. Un lucru rămânea constant: fixarea amintirilor şi a nădejdilor pe ţară. Nu voi putea uita niciodată emisiunile de radio, fiecare din ele la sfârşitul încă unui an de despărţire, în care auzeam vocea lui lentă şi gravă cum spunea: „noi, românii“.
Şi a izbucnit atât de aşteptata revoltă care ne descătuşa. Dar alţi uzurpatori s-au îmbulzit să ocupe locurile goale. Cea mai cruntă dezamăgire pentru cine ar fi fost gata să ridice iarăşi steagul cu vechea stemă, dacă ţara ar fi rămas neschimbată, a fost dezlănţuirea de sălbăticie din iunie 1990. Crăciunul aceluiaşi an a adus o umilinţă pe care ar fi putut-o şterge Paştile din 1992, când „vizita regală“ a stârnit un entuziasm fără seamăn.
Atât şi gata. Aşa suntem noi: ne aprindem ca chibriturile şi ne stingem la fel de uşor. Pâcla groasă a uitării nu se risipeşte cu una, cu două. Ba aş zice chiar că opacitatea la amintirea istorică este o caracteristică a românilor. De aceea, în ultima vreme, asistăm la negocieri cu privire la statutul Casei Regale, însă nu la acea apoteoză pe care am fi avut dreptul să o aşteptăm astăzi pentru Mihai I.
Oricum, el poate aştepta senin judecata nepătimaşă a Istoriei. Regele ştie că nu şi-a făcut decât datoria. În această datorie el intrase de tânăr cu eroică resemnare, aşa cum un călugăr se leagă să-l slujească pe Dumnezeu. Fiindcă, crescut ca să devină simbol naţional, el a respectat această legătură morală cu ţara cu un sentiment aproape religios. O naţie needucată politiceşte este acum la cheremul demagogilor limbuţi. Ea abia începe să-şi dea seama de datoria recunoştinţei faţă de acest mare nedreptăţit. Mihai I, ca şi bunicul său Ferdinand, căruia-i seamănă ca modestie şi pietate, este mai presus şi de jigniri, şi de adulări, şi de tăceri. //
