De același autor
Dl. Crin Antonescu e foarte supărat pe dl. Victor Ponta. Dar ce zic supărat? Exasperat! Furibund! Necruţător! Nici Băsescu nu are atîtea păcate! Dl. Ponta e o nulitate, un mincinos, o marionetă, un sabotor al justiţiei, o piedică în drumul nostru spre europenizare! Dlui Antonescu i-au trebuit mai mult de doi ani ca să ajungă la asemenea teribile concluzii.
Pînă mai ieri, cuplul Ponta-Antonescu ilustra o „unitate de monolit”, o frumoasă poveste de dragoste oferită, cu mare succes electoral, unui public tandru, încrezător, gata să se lase mîntuit de efluviile unei alianţe fără pată. Ileana Cosînzeana îl întîlnise pe Făt Frumos şi, împreună, aveau să-l lichideze definitiv pe Zmeul Zmeilor. Ei bine, dintr-odată, Ileana Cosînzeana a descoperit, palidă, că Făt Frumos e Zmeul Zmeilor! Şi că singurul „Făt Frumos” autentic e, de fapt, ea. De la înălţimea acestei performanţe hermafrodite, dl. Antonescu porneşte o devastatoare campanie. O trîntă ca-n poveşti.
Tu însă, alegător nesofisticat, eşti niţeluş destabilizat. Ai la îndemînă două posibile explicaţii. 1. Dl Antonescu a avut, brusc, o revelaţie. Şi-a dat seama, candid, că a stat sub acelaşi steag cu un inamic. Dar, pe vremea „candorii” sale se auzeau, totuşi, destule voci care semnalau defecţiunile partenerului său. Nu le-a luat în seamă. Le-a socotit chiar duşmănoase. Şi a continuat, loial, să „construiască” împreună cu „fiara”, o ţanţoşă retorică triumfalistă, cu accente de populism anti-european şi anti-american, cu şarje de decredibilizare a justiţiei, cu viguroase fluturări de steaguri în marea luptă cu „regimul” Băsescu. A fost de faţă, discret, la semnarea coabitării cu preşedintele, a acceptat, placid, rezultatele negocierilor pentru capii justiţiei. Iar dacă, într-adevăr, a descoperit abia acum că s-a aflat în eroare, avem, cred, dreptul, să ne cam îndoim ori de discernămîntul său, ori de buna sa credinţă.
2. Dl Antonescu a ştiut de la început cu cine avea de a face, dar s-a gîndit la vechea înţelepciune autohtonă („Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea!”) şi a jucat cartea minciunii utile. În acest caz, rămîne, totuşi, un fapt că şi-a tras pe sfoară electoratul pe bază de calcul privat. Ca să nu mai spunem că nici chestia cu puntea n-a funcţionat. S-a născut, astfel, un nou proverb:
Dacă, la rîndul său, dl. Ponta şi-ar fi folosit imaginaţia de care (ab)uzează în viaţa sa politică pentru a scrie o teză de doctorat onorabilă, n-ar mai fi tras, astăzi, după sine, infamanta etichetă de „plagiator”. Dl. Ponta e, în realitate, de o originalitate ameţitoare. Cărui om cu o minte plicticos previzibilă i-ar fi trecut prin cap să compare asaltul juridic asupra baronilor de azi, cu baia de sînge din decembrie 1989? „Nici atunci nu ne-au împuşcat pe toţi!” – declară, sarcastic, premierul. O analogie inanalizabilă, plutind, vesel, între delir blasfemator şi stază cerebrală. Dar refuzul dlui Ponta de a participa la ceremonia ”10 ani de la intrarea în NATO”, pe motiv că era vorba doar de o chermeză cotrocenistă, organizată de cineva care n-a făcut nimic pentru integrarea noastră euro-atlantică? Carevasăzică, dl. Ponta crede – spre deosebire, de pildă, de întreg corpul diplomatic - că a celebra o decisivă reuşită naţională la nivel de preşedinţie e un moft şmecher, un simplu prilej de chef.
Înţelegem, de asemenea, că, de-aici înainte, dl. Ponta va intra într-o severă grevă de protocol: nu va mai lua parte decît la aniversările legate de o prestaţie personală. (De fapt, nici pentru NATO n-a făcut mare lucru…). Va lipsi, deci, de la aniversarea Unirii Principatelor, de la aniversările revoluţiei din decembrie, de la serbările comemorative ale păcii din 1945 şi de la orice eveniment la care, prin vîrstă şi ghinion istoric, n-a putut participa. Se va restrînge la mitinguri electorale şi agape de partid. În materie de promisiuni politice original-curajoase, trebuie să menţionăm şi asigurările date, de curînd, de dl. Ponta cu privire la viitorul justiţiei: va ajunge la Cotroceni şi va rezolva tot, adică va interzice hărţuirea baronilor săi. Va face dreptate. Va stopa anchetarea infracţiunilor făcute de colegii săi (de care nu s-a dezis şi nu se va dezice niciodată, orice ar fi), iar pe cei năpăstuiţi prin sentinţe crude îi va reda societăţii. Desfid pe oricine va găsi declaraţii de acest tip în discursurile premierilor din alte ţări. Cum spuneam, originalitatea nu lipseşte dintre calificările dlui Ponta. Ba dimpotrivă!
Dl. Călin Popescu Tăriceanu a descoperit gramatica! (E o modă: am văzut şi alte cîteva grupuri de semidocţi, pescuind, expert, virgule şi cacofonii scandaloase). Dar de la dl. Tăriceanu nu mă aşteptam la atîta, pedantă, rigoare. De ani buni, simpatia mea pentru buna lui creştere e subminată de incapacitatea sa funciară, nedemolabilă, de a spune ”pe care” acolo unde trebuie. Drept care îl auzim spunînd frecvent ”ideile care le avem”, ”principiile care le urmez” etc. E drept, ”primul ministru al guvernului”, formula băsesciană care a răscolit sensibilităţile gramaticale ale dlui Tăriceanu nu este o formulă fericită. Dar aş sugera fostului prim-ministru să nu aţîţe duhurile pe un teren în care el însuşi are încă multe de grădinărit. Cel puţin asta e – cum ar zice Domnia Sa - părerea care o am…
Articol publicat si pe site-ul adevarul.ro.
