De același autor
Zilele trecute, profesorul Dieter Grimm a primit din partea Universităţii Bucureşti titlul de doctor honoris causa. E unul dintre cei mai importanţi jurişti europeni şi a fost vreme de 12 ani membru al Curţii Constituţionale din Germania.
L-am cunoscut în timpul mandatului său de rector al Institutului de Studii Avansate din Berlin (Wissenschaftskolleg zu Berlin) şi am fost mereu impresionat de bunul dozaj între rigoare şi eleganţă, între anvergură teoretică şi umor, pentru care toţi cei din jur, ca şi mine, îl privesc cu o respectuoasă afecţiune. Aflat sub şocul voturilor jenante pe care parlamentarii noştri le-au investit, de curînd, în blocarea – pe bază de ”imunitate” – a unor acţiuni judecătoreşti, n-am putut pierde ocazia să-l întreb pe dl. profesor Grimm cum se procedează, în asemenea cazuri, în Germania. Mi-a răspuns că şi acolo se cere aprobarea parlamentului pentru declanşarea unei proceduri juridice pe numele unui parlamentar suspect, dar că, practic, e vorba de o pură formalitate. Votul parlamentului e, fără excepţie, favorabil justiţiei. Se socoteşte că numai justiţia poate decide dacă împricinatul e vinovat sau nu şi că, prin urmare, ea trebuie să aibă, din plecare, libertatea de a-şi desfăşura, nestingherită, investigaţia. E, de altfel – a adăugat profesorul Grimm – o ”cutumă”, stabilită încă din secolul al XIX-lea… Cum vedeţi, cam asta e diferenţa dintre ”europenitatea” consolidată a unei ţări care se ia în serios şi arbitrarul zglobiu al unei ţări ”mîndre”, supărate că i se aplică nemilos MCV-ul… Ar mai fi de adăugat, de altfel, şi că, în vreme ce, la noi, sondajele de opinie situează Armata şi Biserica pe primele locuri ale ”încrederii” populare, în Germania, pe primul loc iese întotdeauna Curtea Constituţională.
Dacă n-aş fi român şi n-aş depinde de inteligenţa şi corectitudinea forului legislativ autohton, spectacolul pe care îl oferă aleşii noştri m-ar amuza copios. Vorbesc adesea o limbă română încă neasimilată, practică frecvent kitsch-ul retoric, sunt incompetenţi cu ştaif, iresposabili cu veselie, inadecvaţi cu tenacitate. Am auzit discursuri comice în apărarea fumatului, pledoarii pentru drepturile delfinilor, şarje provinciale împotriva ”colonialismului” european, lăcrămoase manevre ”mistice” în folos propriu şi în interes de partid. Cine ar fi crezut că Dan Şova e aşa de ”îmbisericit”, încît nu-şi poate începe ziua decît în ”grupul de rugăciune” al parlamentului? Sau că mirul a devenit o armă curentă în lupta ”principială” împotriva ”abuzurilor” DNA? O doamnă parlamentar se crede popă şi îşi ”mîntuie” uleios amicul, iar cutare veteran al instituţiei se miruie singur şi provoacă astfel pupătura caldă a lui Ilie Năstase. (Apropo, ce caută Ilie Năstase, băiat admirabil altfel, în comisia de…învăţămînt a parlamentului şi, în general, în parlament?). Dar simpaticul Mădălin Voicu (din comisia de cultură), pe care l-am auzit proclamînd doct că expresia ”vot secret la vedere” e un…pleonasm? De ce nu-şi văd băieţii ăştia de treburile lor? Ce e ghiveciul ăsta uman? Ce e cu această pitorească inflaţie de impostură?
Mai nou, aud că se lucrează intens, tot în parlament, la desfiinţarea unei instituţii care, de cîţiva ani buni, face posibilă funcţionarea cercetării româneşti în condiţii (şi cu fonduri) europene: UEFISCDI. (Un acronim care îmi este antipatic prin lungime şi printr- un anumit coeficient de impronunţabil. El desemnează: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovaţiei). Doamna Ecaterina Andronescu vrea, însă, ”descentralizare”. Insistă să se facă dintr-o singură instituţie - două, sau poate chiar trei. Una să evalueze şi una să monitorizeze. De ce nu una care să monitorizeze monitorizarea? În felul acesta, sumele atribuite unui singur oficiu (cam o sută de milioane de euro) se vor distribui în cel puţin două buzunare. Brambureala, abuzurile, scurgerea fondurilor pe mai multe canale vor amplifica birocraţia şi vor favoriza clientelismele. A mers prost, pînă acum, UEFISCDI? Dimpotrivă! Păi atunci să-l desfiinţăm! Protestează Universitatea Bucureşti, protestează rectorul Universităţii Timişoara, protestează Liga Studenţilor din Străinătate, foşti miniştri de ramură (Mircea Miclea şi Anton Anton), savanţi prestigioşi (Alexandru Babeş) şi mulţi alţii. Protestează Comisia Europeană! Aş! Madam Andronescu e suverană. Zîmbeşte ca o mătuşică tandră, plimbă ochi umezi prin diferite studiouri de televiziune, ia, tristă, ”poziţie tovărăşească”, cînd partidul suferă şi, ori de cîte ori e nevoie, îşi impune, fără drept de apel, solida ei mediocritate. Îl salvează pe Ponta de plagiat, desfiinţează străvechile şi binefăcătoarele Şcoli de Arte şi Meserii, face din magazioneri miniştri şi domină scena cu paloarea ei indescifrabilă. Eu, unul, sunt aşa de speriat de fatala eficienţă a iniţiativelor sale, încît e suficient s-o văd apărînd, ca să-mi pun, prompt, centura de siguranţă.
