De același autor
Dacă pleacă Băsescu, vine Geoană. Dar Geoană nu mai vine. E şi el pe plecatelea. În acest caz, conform Constituţiei, avem un plan B: preia frâiele ţării şeful Camerei Deputaţilor. Cu asta, gândirea diletantului intră, definitiv, în colaps.
Am început să cred - poate prea târziu - că sunt incapabil să pricep ideile, strategiile, subtilităţile oamenilor politici. Trebuie să fie vorba de nişte fineţuri care depăşesc facultatea de înţelegere a unei minţi obişnuite. Nu degeaba ne conduc. Ştiu, probabil, lucruri pe care noi nu le ştim, au un metabolism mental inaccesibil muritorului de rând, lucrează după reguli misterioase. Iată un exemplu: corifeii Opoziţiei vor să-l dea jos pe Băsescu. Un ins oarecare, unul ca dumneavoastră şi ca mine, ar gândi aşa: dacă suspendarea preşedintelui reuşeşte - ceea ce, aritmetic vorbind, e puţin probabil (deşi, iarăşi, n-avem de unde şti cum calculează politicienii în cauză!) - atunci interimatul va fi asigurat, conform Constituţiei, de preşedintele Senatului. Şi aici vine machiaverlâcul: aceeaşi Opoziţie declanşează, simultan, o procedură care să-l invalideze şi pe actualul preşedinte al Senatului, până mai ieri om de-al lor. Nu putem şti de ce au ales să facă asta tocmai acum. Dincolo de logica vulgului e, de altfel, faptul însuşi că Mircea Geoană e, din câte ştim, singurul membru al acestui vechi şi glorios partid, adus în faţa comisiei sale de integritate. Ai fi putut crede că, să zicem, şi năzdrăvanul Mazăre, pentru una sau alta din nenumăratele lui brambureli, ar fi meritat o oarecare urecheală. Ca să nu mai vorbim de o sumedenie de penali (C. Voicu, de pildă), lăsaţi să forfotească impenitent în ograda partidului şi a Parlamentului. Ei bine nu. N-avem decât un singur „bad guy": Geoană. Adică cel pe care tot PSD voia, acum doi ani, să ni-l facă preşedinte. Cine era, pe-atunci, vârful de lance al campaniei electorale a lui Geoană? Victor Ponta. Să nu mi se spună că toată această manevră, tot tămbălăul din jurul fostului ministru de Externe, e la mintea cocoşului! La mijloc trebuie să fie niscaiva socoteli ezoterice, ceva inefabil, fără legătură cu raţiunea curentă. Dar să nu ne încăpăţânăm să înţelegem ceea ce nu e de nasul nostru. Să revenim la interimatul de după suspendarea preşedintelui.
Carevasăzică: dacă pleacă Băsescu, vine Geoană. Dar Geoană nu mai vine. E şi el pe plecatelea. În acest caz, conform Constituţiei, avem un plan B: preia frâiele ţării şeful Camerei Deputaţilor. Cu asta, gândirea diletantului intră, definitiv, în colaps: îl dăm jos pe Băsescu şi o instalăm în fotoliul prezidenţial pe Roberta Anastase. Cu alte cuvinte, Opoziţia lucrează, curajos, pentru a da o şansă unui membru al partidului de guvernământ. Treacă şi asta! Dar ce urmează? Păi după ce tocmai am obosit poporul şi finanţele ţării cu un referendum care să confirme suspendarea actualului preşedinte, organizăm rapid şi alegeri anticipate. Criză? Sărăcie? Pensii? Spitale? Să nu fim meschini! Deocamdată ne ocupăm de politică. Promitem că, dacă pleacă Băsescu, a doua zi vor înflori crinii...
Deunăzi, am constatat că şi unii gazetari au ieşit din cercul strâmt al logicii obişnuite. Traian Băsescu li se pare un personaj atât de impozant în plan istoric încât, pentru a-l critica, nu le mai este suficientă inventarierea abundentelor nereguli din jur. Se preferă ample montaje cinematografice din care să rezulte că Băsescu e un fel de Carol al II-lea, sau, după gust, un fel de Nicolae Ceauşescu. Putem vorbi şi de Gaddafi, ba chiar de Hitler! Şi se găsesc istorici prestigioşi care să asiste consimţitor la asemenea spectaculoase hiperbole.
Hotărât lucru: nu-mi rămâne decât să declar, în apaluzele forumiştilor, că nu pricep nimic.