Lupta politică la noi

 Mai ştim cum arată normalitatea în materie de luptă politică? Să facem un efort de imaginaţie. Iată, de pildă, cum ar putea suna discursul opoziţiei: ”Puterea a greşit cînd a adoptat legea X”, sau: ”Puterea a aplicat defectuos legea X”, sau: ”Sub actuala guvernare, preţurile au crescut cu Y la sută, şomajul cu Z la sută, iar puterea de cumpărare a scăzut cu atît la sută”.

Sau: ”Cutare miniştri din spectrul guvernamental s-au făcut vinovaţi de corupţie”. Sau: ”În cutare dezbatere de politică externă, poziţia României a fost contra-productivă”. Dar şi: ”În domeniul B, acţiunea guvernului s-a dovedit utilă, drept care, dacă vom cîştiga alegerile, vom continua pe aceeaşi linie”. Răspunsurile puterii ar putea, la rîndul lor, să meargă de la contrazicerea argumentată a acuzaţiilor formulate de opoziţie, la demontarea necomplezentă a promisiunilor demagogice făcute de adversari în campania electorală. Ar trebui să asistăm la dispute de platformă politică, la confruntări de doctrină, la schimburi inteligente de idei, la expuneri de fapte demonstrabile. Totul, într-o limbă românească îngrijită, fără vulgarităţi, fără agresivităţi de maidan, fără incursiuni în sfera privată a preopinentului. Fiecare combatant ar trebui să ţină nu doar la dreptatea proprie şi la victoria personală, ci şi la demnitatea proprie, la regulile bunei cuviinţe şi la dreptul cetăţeanului de a fi părtaş la un spectacol politic civilizat.

Cum arată lucrurile la noi? În genere, ni se oferă o escaladare (”democratică”) a răului. ”Primul ministru e un plagiator ordinar!” – strigă una din tabere. Cealaltă tabără nu spune: ”E fals şi iată de ce!”, ci ”Păi şi cutare de la voi a plagiat!”. ”Dialogul” e un soi de infantil ”ba tu-ba tu”. ”Cutărică de la voi e un infractor, sau un fost informator al securităţii”. ”Voi vorbiţi? Şi voi aveţi infractori şi delatori cu duiumul!” ”Aţi încălcat Constituţia!” – se aude dintr-o parte. ”Şi voi la fel!” – sună răspunsul prompt al celeilalte părţi. Puterea se legitimează prin greşelile fostei puteri, iar opoziţia prin greşelile puterii actuale. Facem răul, pentru că şi ceilalţi l-au făcut, sau îl fac. Sîntem, vrînd-nevrînd, martorii unei competiţii a viciilor, a derapajelor, a mizeriei. Nu binele contra răului, nu răul mai mic contra răului mai mare, ci răul cel mare contra unui rău echivalent, sau încă şi mai mare. Votantul care ia în serios toate aceste declaraţii nu poate decît să constate că nu există alternative, că e asediat, din toate părţile, de tot soiul de pungaşi calificaţi, că e obligat să chibiţeze un caft brutal între microbiştii înrăiţi ai unor echipe duşmane. Tonul dezbaterilor e acela al îmbrîncelilor de gang, vocabularul e de bodegă, ironiile – simple obrăznicii de periferie. Toţi arborează un aer suficient şi cîinos, toţi se întrec în băşcălie şi sudalmă. Iar cei care păstrează, cît de cît, măsura nu se văd (sau se văd trunchiat) şi n-au nici o şansă. Limbajul şi stilistica luptei electorale se simt libere de orice exigenţă. Preşedintele vorbeşte ca un caporal nervos, iar primul ministru ca un răcan de provincie. Respectul pentru instituţii (dincolo de reprezentanţii lor vremelnici), pentru însemnele naţionale (de vreme ce se huiduie nonşalant la parada de 1 decembrie, iar invitaţia la ceremonia adiacentă de la Cotroceni e folosită ca prilej de răzmeriţă telegenică) nu mai au nici o valoare, cum nici loialităţile ţării faţă de acordurile internaţionale semnate de bună voie, ba chiar cu entuziasm, cu parteneri liber aleşi nu mai constituie o datorie de onoare. Practicăm, iresponsabil, o mîndrie de ţoapă, defilăm băţoşi, în fundul gol, dinaintea unei opinii publice europene sufocate de perplexitate.

Pe un asemenea fundal, alegătorul român nu mai are decît criterii confuze şi pernicioase: capriciul, impulsul visceral, şi, mai ales, ura. Or nici un vot nu se poate numi ”democratic”, dacă se produce pe bază de ură. Votul democratic e, în condiţii normale, expresia bunei chibzuieli, a discernămîntului, a calmului civic. Cei care încurajează alte motivaţii, cei care întreţin, în rîndul populaţiei, o stare de fermentaţie isterică lucrează nu numai împotriva democraţiei, ci împotriva sănătăţii sufleteşti a naţiei, adică împotriva ţării.

Articol publicat de Adevarul