Paltonul si steagul

Am avut, în două-trei rînduri, obiecţii, rezerve, melancolii legate de prestaţia publică a domnului preşedinte Iohannis. Nu regret deloc că l-am votat, dar, uneori, mi se pare cam laconic, uşor absent, prizonier al unei retorici previzibile. N-am fost de acord cînd, de la Cotroceni, a coborît în stradă pentru a susţine o manifestaţie, oricît de legitimă. Nu era rolul lui.

Andrei Plesu 08.05.2017

De același autor

 

Pe de altă parte, ştiu, ”nimeni nu e perfect”. Iar dacă e să fac comparaţii, prefer să asum ”defectele” dlui preşedinte, decît să mă bizui pe ”calităţile” celorlalţi politicieni autohtoni. Ba, de la o vreme, am sentimentul că, în zbînţuiala generală, prezenţa cuiva de croiala dlui Iohannis e un beneficiu, o şansă de normalizare. Sunt cu atît mai uimit (deşi nu de uimire duc lipsă cînd mă uit în jur) să constat că, dacă e vorba de portretul politic al şefului statului, spiritul critic dîmboviţean ”nu doarme”! Iată un rapid inventar al ”exigenţelor” anti-prezidenţiale din presa noastră:

 

1. Klaus Iohannis vorbeşte prea puţin. Noi vrem discurs ”latin”, volubilitate neastîmpărată, jonglerii, poante, capete-n gură. Adică vrem Băsescu! (Pe care, totuşi, la vremea lui, îl amendam exact pentru excesul lui de spectacol verbal.) Altceva e şturlubaticul Ponta, cu ironiile lui de Bărăgan, cu umorul lui de stadion, cu tupeul lui de premiant la grupa mică. Altceva e Tăriceanu, mereu călare pe toate gardurile în care se repede cu oiştea. Altceva e Dragnea, cu zîmbetul lui de zilier tăietor de capete, altceva Olguţa, jonglînd printre limbi, ca vodă prin lobodă, altceva abisalul Daea, primul ministru suprarealist din istoria României moderne. Nu ne plictisesc crampele mimice ale lui Grindeanu, combativitatea ţanţoşă, de şef de sală, a lui Nicolicea, drăgălăşenia din ce în ce mai virilă a Gabrielei Firea. Nu ne enervează nici moţăiala întreruptă de bîlbîieli a liberalilor, nici şotronul năbădăios din USR, nici ceaţa persistentă din PMP. Nu ne miră că un individ care, la bază, are o calificare de muncitor, vrea să reformeze sistemul juridic al ţării. Toţi au şi ”părţi” bune. Suportăm de ani lungi, seară de seară, bla-bla-ul previzibil al cîtorva ”comentatori” inconturnabili, mereu aceeaşi, cu Securitatea pe Securitate călcînd, care mai fini (academicieni, mă rog frumos...), care mai dintr-o bucată, care mimînd ”cu toată dragostea” imparţialitatea, care sărind golăneşte la beregata ”duşmanilor”, care modelînd magisterial, ”din polul plus” al inteligenţei lor boreale, opinia compatrioţilor. Suportăm de decenii miniştri şi parlamentari care vorbesc româneşte ca nişte semi-analfabeţi, gîndesc ca nişte corigenţi la seral, fură ca nişte chivuţe vesele şi adorm în post, ca nişte miliţieni mahmuri. Toţi ne convin, toţi sunt ”sortabili”. Numai cu Iohannis avem ghinion...

 

2. Klaus Iohannis e neamţ. Nu e ”de-al nostru”. Strămoşii lui nu s-au aciuiat pe la noi decît acum vreo 900 de ani. Nu sunt atît de fragezi şi de verzi, ca, de pildă, alte vedete ”legitime”, care, potrivit propriilor lor declaraţii, au venit în România din Albania şi Italia, în secolul 19. Nemţii ne-au dat, e drept, un rege (Carol I) căruia îi datorăm România Mare şi modernă, ne-au şcolit, pe la Berlin şi Viena, elitele (Eminescu, Titu Maiorescu, Iorga ş.a.), ne-au lăsat moştenire un amplu patrimoniu de monumente istorice, dar asta nu înseamnă că îi lăsăm să abuzeze de ospitalitatea noastră strămoşească. Noi suntem români! Nimeni nu ”se descurcă” aşa de bine ca noi! I-am învăţat pe romani latineşte, am inventat caloriferul, ne-am luptat cu turcii, ca să poată ăia din Vest să-şi facă universităţi şi catedrale. Iohannis nu poate fi un ”mare român”. Ca, de pildă, dacul Becali (nume neaoş!), tribunul providenţial Vadim (alt nume neaoş!), sau supremul Ilie Năstase, cel care ne-a adus atîta glorie, încît şi-a cîştigat dreptul de a ne face de rîs, cînd şi cum vrea el.

 

3. Iohannis e nervos. Dă cu paltonul de-a azvîrlita, înainte să se urce în automobilul prezidenţial! Informaţie şi filmuleţ virale! Nu are calmul, politeţea, răbdarea, neamului nostru mult încercat! În ce mă priveşte, trădător şi elitist cum sunt, vin şi zic: cînd un demnitar cu paltonul pe el urmează să se aşeze într-o maşină, are voie să-şi scoată paltonul (dacă nu vrea să-l ţină-n poală ca într-un taxi), iar aghiotantul lui e musai să-l preia. Dacă n-o face, demnitarul ”îl ajută” - în mod legitim iritat de stîngăcie - şi aruncă haina pe capotă. Bun, şi? E asta o ştire? Crede cineva că demnitarii n-au nervi, n-au oboseli, n-au căderi omeneşti? Îi crede cineva zîne, stihii descărnate, monahi pioşi, gata ”să întoarcă şi obrazul celălalt”?

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22