De același autor
O serie de monografii acordă o pondere însemnată acestei alchimii secrete a devenirii politicianului sau soldatului sau revoluționarului în el lider maximo. Măruntul caporal Adolf a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial și s-a remarcat pentru curaj pe câmpul de luptă fiind rănit și decorat de două ori înainte de a ajunge unul dintre cei mai terifianți dictatori, responsabil pentru hecatomba celui de-al Doilea Război Mondial unde Holocaustul a reprezentat o culme a ororii. Brigandul georgian Djugașvili, alias Sosa, alias Stalin a trăit periculos coordonând și participând la tot felul de jafuri, fiind deportat în Siberia de câteva ori, evadând, riscându-și pielea înainte de a deveni atotputernicul Stalin autorul unei deliberate înfometări în masă a populației Ucrainei care se împotrivea colectivizării. Angajatul unui modest birou de avocatură, Fidel Castro, a fost arestat, eliberat, a purtat un război de guerilă împotriva armatei regulate a dictatorului Batista, a rezistat în munți cu o tenacitate impresionantă, a făcut revoluția victorioasă și apoi a reușit să facă din Cuba una dintre cele mai sărace țări comuniste unde samba alungă (ocazional) foamea. Modestul învățător Mao Zedong a străbătut China pentru a strânge o armată, în mitologia partidului povestea asta poartă numele de Marele Marș și a condus o revoluție cu succes. Marele Salt Înainte care viza modernizarea peste noapte a Chinei a confruntat-o cu o foame endemică care a condus la acte de canibalism. Succesul politic i-a transformat pe acești lideri în monștri, dominați de o insațiabilă dorință de putere, conducându-și popoarele prin experiențe devastatoare. Cartea neagră a comunismului, coordonată de Stephane Curtois, a documentat laborios crimele realizate de dictatorii comuniști, iar în Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin, Timothy Snyder a scos la suprafață o zonă victimiară rămasă necartografiată undeva între cele două mari puteri Germania nazistă și Rusia sovietică. Dar să ne întoarcem la ai noștri, Gheorghe Gheorgiu-Dej, un stalinist fanatic, a făcut închisoare pentru ideile și acțiunile sale împotriva Statului Român, la fel și Ceaușescu, un modest executant, a avut o carieră revoluționară cu câteva stagii în închisoare în perioada interbelică, postamentul pe care și-a construit un profil eroic. Voința de putere absolută a constituit motorul existențelor dictatorilor comuniști ai României, responsabili pentru viețile distruse a sute de mii de oameni. Dl. Liviu Dragnea împărtășește aceeași dorință de putere absolută cu liderii mai sus menționați, membri selecți ai unui club al ororii. Vrea să fie Cârmaciul, Întâiul Fiu al Țării, Geniul Carpaților, Erou între eroi, un Om care se naște la o mie de ani etc. Oamenii din generația mea recunosc apelativele triumfaliste cu care ultimul dictator al României, Nicolae Ceaușescu, era încununat în discursurile oficiale. Mai mult decât atât, recunosc aș spune o morfologie totalitară. Nu am vrut să o învățăm, am fost învățați. De aceea comportamentul dlui. Liviu Dragnea, acest nou lider ridicat în urma unei lovituri norocoase la rangul de președinte al unui partid care a câștigat irevocabil alegerile cu peste 50% mă face atent, mă îngrijorează profund. Și eu și el am trăit sub Ceaușescu, și eu și el am învățat câte ceva despre dictatură, doar că se pare că acest ceva e foarte diferit. Eu am prins o repulsie pe care nu mi-o pot reprima, domnul Dragnea a prins gust de ea.
Am urmărit gesticulația politică a dlui. Liviu Dragnea din momentul în care PSD a câștigat alegerile, mai precis ea mi-a sărit în ochi. Decizia de a-și umili proprii săi colegi impunând un premier absolut necunoscut, dna. Sevil Shhaideh, un funcționar capabil din câte am înțeles, fără să-i consulte, mai mult chiar, fără să țină cont de ierarhiile formale și informale din partid a fost unul dintre primele semne. Nu m-a îngrijorat însă, deși gestul a părut extrem și majorității liderilor din PSD, dar unui lider carismatic nu îi poți spune nu. Și nimeni nu a îndrăznit să-i spună nu în PSD dlui. Dragnea. Respingerea propunerii sale a trezit în liderul maxim un val de furie incontrolabilă acompaniată de amenințări printre dinți, un comportament compulsiv, dar nici asta nu m-a îngrijorat, am mai văzut. Următoarea propunere a marcat același tip de gesticulație totalitară. Dragnea și-a umilit premierul din prima zi, a declarat că este singurul care cunoaște programul de guvernare ”din scoarță-n scoarță”, i-a alcătuit acestuia cabinetul, i-a luat vorba din gură, a lăsat să se înțeleagă într-un mod revoltător că el este, de fapt, premierul, iar în fața noastră nu aveam decât o marionetă care să-i țină locul cald până când el va putea prelua puterea. Sunt aici trăsăturile dictatorului tipic dacă nu confuzi explozia de grandoare cu proasta creștere cum am fost tentat să o fac. Despre Mao Zedong se spunea că știa absolut totul din toate domeniile posibile. Cunoașterea absolută dublată de vizionarism este un atribut definitoriu al liderului maxim. El știe calea, el vedea în viitor. Cei din jurul său sunt simpli executanți, indiferent de poziția pe care o ocupă în ierarhia Partidului. O ală trăsătură a unei dictaturi o constituie unanimitățile. Dictatorii nu lucrează cu fracții, totul este 100%. Așa au fost membrii Biroului Politic pentru Stalin, așa au fost generalii și politicienii față de Hitler, pentru a nu mai vorbi de cei din jurul lui Mao sau Kim Ir Sen, iar cei care nu au jucat bine rolul au fost destituiți, trași pe linie moartă, asta în cel mai bun caz, sau lichidați, uneori cu familiile lor cu tot. Dictatorul nu e doar atotștiutor, dar și atotputernic, de aceea voința sa e lege. Așa a fost și este voința dlui. Dragnea în PSD, salutată prin unanimitate.
Numirea dlui. Florin Iordache ca ministru al Justiției, autorul ingineriei politice numite Marțea Neagră din 2012 a fost semnalul de alarmă. Apoi au urmat cele două ordonanțe de urgență referitoare la grațiere și abuzul în serviciu care îi dezincriminează pe politicienii borfași și le creează posibilitatea de a fura nepedepsiți. Filmul evenimentelor este bine cunoscut. Atunci abia am realizat dorința secretă a dlui. Dragnea în tot oribilul ei. Dl. Dragnea nu-și dorește doar să se salveze, dl. Dragnea dorește să domnească în deplină impunitate ca lider totalitar. Dl. Dragnea își dorește să dispară orice opoziție din partea instituțiilor statului, să le controleze pe toate începând cu Justiția prin desființarea DNA-ului, să fie Cârmaciul acestei țări. Dl.Dragnea își dorește o dictatură de tip sud-american, o mexicanizare a României căzută pradă câtorva famiglii, protejate de armată, miliție, servicii secrete și o justiție emasculată, unde el lider maximo să trăiască într-un lux orbitor la o înălțime amețitoare de unde poate contempla masa sărăntocilor care-i alcătuiesc poporul venită să-i cerșească la picioare. Către acest vis măreț, Dl.Dragnea a făcut o primă mutare în forță, una calculată cu minuțiozitate. Ce a urmat, iarăși bine știm, El Magnifico a aflat cu stupoare că nu guvernează un popor de proști, de asistați social, de abulici și de lichele. Să ne reîntoarcem însă la talentatul domn Dragnea.
La ultima apariție în care a comunicat decizia Partidului, adică a Sa, privitoare la cele două ordonanțe de urgență, urgența Sa, și-a rezervat un fotoliu imperial pentru el, aflat în centru și unul vizibil mai mic și mai scund pentru premierul Grindeanu. Scena a fost de un caraghios absolut și se dovedește că premierul marionetă are un stomac formidabil care poate digera o batjocură de proporții, umilințe cu toptanul, aceasta pentru cine nu înțelege codurile unui regim dictatorial cum este cel instaurat în interiorul PSD. Supunerea oarbă și umilința sunt singurele răspunsuri admise în preajma liderului maxim. În lumea animală gesturile de supunere sunt elocvente și posturile adecvate indică supunerea sexuală, mai precis homosexuală și punerea la dispoziție a propriei vieți pentru a preveni agresiunea celui mai puternic. Îi pui la dispoziție liderului, în mod simbolic evident, jugulara și curul, și dacă e nevoie mai dai și din coadă și schelălăi jucându-te copilăros cu cureaua zgardei în timp ce animalul alfa te marchează în fața tuturor. Citiți în minunata carte a lui Sebag Montefiore, Stalin. Curtea țarului roșu, cum se distra Stalin cu membrii biroului politic, umilindu-l pe fiecare în ceea ce avea mai vulnerabil, în stângăcia lui, în neputința lui, în ființa lui intimă. La un interviu, la o întrebare adresată premierului Grindeanu, întrebare referitoare la întâlnirea cu ambasadorii străini, dl. Dragnea răspunde automat în locul lui. Nu și-a putut închipui că la o conferință de presă unde Măreția Sa e prezentă există întrebări adresate și cățelului cu care a ieșit la plimbare. Site-ul PSD e plin de fotografiile dlui. Dragnea, – rar mai scapă un secundar pe post de garnitură la friptura din mijlocul platoului -, toate împrejurările care au valoare istorică îl au în centrul lor, el este peste tot, el este Partidul, comprende?. Aceste gesturi fac cât o mie de cuvinte, spun adevărul despre pulsiunile dictatoriale ale liderului, despre infinita sa aroganță. Mai există o trăsătură caracteristică a dictatorilor care derivă din toate acestea, nu suportă să fie contraziși. Voința străzii exprimată de aproape 400.000 de oameni nu este suficient de puternică pentru ca Dragnea Magnificul să-i acorde atenție, pnetru a nu mia vorbi de membrii guvernului său în frunte cu pseudopremierul Grindeanu și artizanul legii, ministrul sau mai precis sinistrul Florin Iordache. Nici când toate instituțiile statului reunite spun NU, Supremul nu se lasă deranjat de alt zgomot de fond decât cel al respirației sale magnifice purtătoare de mană cerească.
Și mai este ceva asupra căruia ne avertizează filozoful Lesek Kolakowski. Dictatura înseamnă domnia minciunii. Iar dl. Dragnea minte cum respiră, distorsionează adevărul cu o versatilitate cu care-l concurează pe un alt campion al minciunii, dl.Victor Ponta. Un exemplu dintre multe altele; dl. Dragnea ne spune că știe programul guvernului Grindeanu ”din scoarță-n scoarță” din moment ce, nu-i niciun secret, el al lui. Apără ordonanțele până în pânzele albe, apoi are o bruscă amenzie. Nu știe ce face premierul, iar acesta molipsit la rândul său de amnezie nu știe ce face ministrul Justiției. În această overdoză de aroganță se află și un reflex politic totalitar.
Să ne întoarcem la marile figuri ale ordinii totalitare cărora dl. Dragnea le face o concurență neloială. Din CV-ul modestului activist de partid ajuns baron peste noapte lipsește cu desăvârșire acea dimensiune ”eroică” a carierei. Există un numitor comun al devenirii întru dictatură a unui Stalin, Hitler, Mao, Fidel, Dej, Ceaușescu, etc. ceea ce le-a conferit legitimitate în fața maselor, și anume lupta reală, cu riscuri reale, asumate, proba focului, și enunțarea unui ideal călăuzitor paravan pentru o imensă dorință de putere. Domnul Dragnea nu a luptat pe niciun front și în nicio revoluție, nu a făcut nici măcar o zi de închisoare (condamnarea cu suspendare i-a răpit carierei sale dimensiunea martirajului), iar idealurile sale se pot rezuma într-o frază: Liber la furat și să nu plece nimeni acasă cu mâna goală! Cu toate acestea, dl. Dragnea e mult mai complicat! A fost laureatul unui concurs de împrejurări favorabile și Partidul său a câștigat o bătălie electorală importantă. Mai precis, promisiunile electorale deșănțate au învins pe fondul unei sastiseli generale și a unei opoziții flasce și agresive cât un iepure de cauciuc. Există o nuanță aici. Alegerile au fost câștigate de PSD și armata de lideri locali care au mobilizat un electorat credul, intoxicat de televiziunile brainwashing, dar și fără o plajă cât de cât opțiuni viabile. Efortul a fost imens în teritoriu, efortul dlui. Dragnea a constat într-o viclenie primară, aceea de a deplasa atenția de la acțiunile antijustiție, anticorupție lăsate pe seama televiziunilor tonomat spre descărcarea cornului abundenței asupra unui electorat apatic, dezorientat. Ceea ce au câștigat liderii din teritoriu, a luat în stăpânire Dragnea cu un minim efort. Întronarea sa și eclatarea personalității sale cosmice au avut loc imediat după câștigarea alegerilor când El Magnifico a asumat succesul multora drept succesul exclusiv al său. Atenție, acestea au fost alegeri parlamentare și nu prezidențiale, ele au validat un Partid, nu un candidat unic. Oricum, din acel moment, tovarășul Dragnea confundat cu Partidul a început să fie în toate ”cele ce sunt. Și-n cele ce mâine vor râde la soare”.
În definitiv, cu ce fel de dictator avem de-a face? În primul rând cu unul in statu nascendi.
Aparent, Dl.Dragnea este un dictator de mucava, anacronic, văduvit de grandoarea membrilor galeriei la care trimite comportamentul său. Lipsit de legitimitatea unei istorii ”de luptă și sacrificiu”, acest comportament rămâne unul ciocoiesc, chiar dacă ambițiile liderului tind către grandori aureolare, către spectacole vezuviene de putere în care simpla sa apariție extrage soarele din nori, aduce ploaia și scoate din sute de mii de piepturi un ”Heil!”- a se vedea milionul invocat de dl. Dragnea pe post de armată personală, aluzie la un posibil război civil pe care se crede capabil să-l declanșeze dacă e provocat. Probabil că scăpat de amenințarea unei condamnări apropiate, cu un popor bleg, așa cum l-a visat, dl. Dragnea și stadionul cu aplaudaci al dlui. Ponta i se va părea prea mic. Însă, în dl.Dragnea există o mare parte din datele dictatorului autentic, numai că această vocație a eclozat prea repede și, în absența unui context favorabil, ceea ce se poate vedea este ceva caraghios și respingător totodată.
Fără puterea absolută, din Hitler se poate vedea artistul refulat și caporalul nătâng-fanatic, din Mao rămâne învățătorul agitat, din Stalin un brigand bezmetic și muieratic, tovarășul de năzdrăvănii Sosa, din Castro un avocat fără tragere de inimă, din Dej un ceferist frustrat care confunda cuțitul cu furculița și din Ceaușescu un cizmar bălbâit. Din dl. Dragnea ar rămâne probabil un inginer fără vocație. Cu toate acestea a exista de fiecare dată un moment critic, când oamenii politici, decidenți ai instituțiilor statului, diplomații, cetățenii înșiși au acordat un vot de încredere unui astfel de lider crezând în bunele sale intenții, în promisiunile sale sau că îl vor manipula, că se va opri mulțumit cu ceea ce a dobândit. Pe acest fond de proastă evaluare a potențialului distructiv al liderului sau de pură ignominie dublată de prostie un Hitler sau un Stalin au pus mâna pe putere.
Însă nimeni să nu-și imagineze că în toate aceste gesturi deplasate se află doar ridicolul, dl.Dragnea poate fi extrem de periculos prin mijloacele de care dispune și prin sprijinul unor politicieni lipsiți de scrupule, la fel de penali ca și el. Ca orice lider cu aspirații dictatoriale, dl. Dragnea nu se împiedică în rațiuni morale, nu se încurcă cu ”rahaturi” precum lupta anticorupție, stat de drept, separație a puterilor în stat, respect pentru cetățeni, etc., este ghidat de o ambiție enormă și de o frustrare teribilă. Dl. Dragnea va testa toate vulnerabilitățile statului de drept pentru a descoperi fisura care să-i permită să se strecoare în rolul pe care și-l dorește. A început deja să o facă, sistematic, însă doar ordonanțele de urgență au atras atenția societății civile. O altă serie de acțiuni au trecut neobservate pe fondul scandalului declanșat de încercarea de a legifera în favoarea infractorilor, a camarilei psdiste. Ceea ce se petrece însă în fundal este la fel de grav, chiar dacă mai puțin zgomotos. Aș numi acțiunile concertate ale câtorva pioni centrali pe tabal de șah ca pe un plan bine pus la punct. Dl. Tăriceanu denunță MCV într-un moment când acest ne este favorabil și anunță un termen clar al închiderii sale ca fiind o formă abuzivă și jignitoare la adresa unui stat suveran. Ministrul de Externe acuză direct că nimeni din cancelariile occidentale nu a citit textul celor două ordonanțe și că se pronunță în necunoștiință de cauză. Depășind uzanțele diplomatice, îi aduce un afront direct ambasadorului american Hans Klemm în condițiile în care principalul partener strategic al României este America. La rândul său dl. Dragnea a plusat indicându-i ambasadorului că opiniile sale sunt neavenite, un fel de neamestec în treburile interne ale României indiferent ce face clasa politică aflată la putere. Parlamentarii PSD în Consiliul Europei au preluat în ecou mesajul liderilor de la București, numai că au fost și mai virulenți. Dl. Dragnea își dorește să fragilizeze aceste parteneriate, chiar să le distrugă pentru a obține un control deplin asupra Statului fără nicio posibilitate de a fi tras la răspundere pe plan extern. Mai precis, planul dlui. Dragnea e cu mult mai ambițios, și anume decuplarea României de la parteneriatele strategice în care află și care-i asigură securitatea, stabilitatea și o serie de avantaje economice, dar care vin la pachet cu mecanisme de control pentru a bloca orice derapaj și reorientarea României către o altă configurație geopolitică, probabil mai apropiată de satrapiile orientale, de Rusia putinistă. Rusia autocratului Putin exercită o fascinație irepresibilă pentru toți liderii cu vocație totalitară din estul Europei, (și nu numai!) dl. Dragnea nu e mai puțin mesmerizat decât un Viktor Orban sau un Victor Ponta.
O sumă imensă a fost achitată ca dl.Dragnea să dea mâna cu Trump la dineul oferit de președintele american după ceremonia de învestire. Un astfel de gest cântărește cu adevărat anvergura frustrărilor și ambițiilor acestui lider. Abia dorința sa de a primi puțin bronz american pe obrazul palid-satinat, puțin sclipici, măsoară insignifianța, vacuitatea, lipsa de autenticitate a personajului Dragnea. Însă, din nou, gestul lui Dragnea a fost mai mult decât atât. Dl. Dragnea a semnalizat dreapta și a făcut stânga. Ceaușescu a reușit să inducă în eroare Occidentul câțiva ani necesari să-și consilideze puterea nu numai pe plan intern, ci și pe plan extern. În plus, profilul de lider discreționar și atipic al lui Trump devine util pentru a furniza un model exemplar pentru comportamentul politic abuziv al unui lider periferic. Care și l-a luat ca alibi în mutarea strategică desfășurată concomitent vizitei sale la Washington. Ceea ce dl. Dragnea a înțeles prea bine este că România nu dispune încă de soliditatea instituțiilor americane, că este cu putință la noi ceea ce peste Ocean ar fi imposibil. Cu toate acestea, majoritatea instituțiilor au reacționat exemplar, printre excepții instituția avocatului poporului lamentabil reprezenată de slugoiul numit Victor Ciorbea.
Manierele dlui. Dragnea sunt cele ale unui pungaș școlit, cu ceva ștaif, mentalitatea ciocoiască se întrevede la fiecare pas, îl trădează grosolăniile de șefuleț și neaoșismele de băiat de cartier, furtul nepedepsit pare visul său de putere. Din păcate nu este doar atât. Dispunând de acea politețe onctuoasă a unui vechi șef de sală de pe vremuri, care a pornit de jos cu furtul la gramaj și diluarea tăriilor cu puțină apă, cu aerul de naș și fante fanat al unei nunți de provincie, dl.Dragnea își dorește însă cu mult mai mult. Este înșelător să crezi că miza se află doar în exonerarea sa de orice răspundere penală sau doar în îmbogățirea sa la cotele la care au ajuns oligarhii ruși fideli lui Putin. Este marea greșeală pe care o poți face raportându-te la dl. Dragnea ghidat după aparențele care-l identifică cu un potlogar provincial. Dl. Dragnea își dorește puterea absolută asupra unei Românii îngenuncheate, corupte până-n măduvă, cu instituții aservite voinței unice a liderului maxim, guvernată nu de spirit antreprenorial, ci de unul clientelar și tranzacțional.
Cum va arăta România modelată după chipul și asemănarea talentatului domn Dragnea? În mare parte acest fapt se reflectă și în echipa ministerială alcătuită tot de el, ingineri transformați în avocați agramați cu doctorate plagiate luate prin Bălți, secretare cu mină severă de directori de conștiință, purtătoare de cafeluțe, deghizate în miniștri de interne, șoferi conștiincioși pe post de secretari de stat, premieri care și-au pierdut limba, cu singurul rol de a repeta adânciți în admirație vorbele Supremului, în general subordonați care știu cum să reacționeze când Șefu’ îi trimite după țigări, se pare un rit de trecere spre funcții mai înalte în PSD-ul dlui. Dragnea. Excepțiile de la regulă au părăsit Guvernul. A rămâne în el e o dezonoare. Aceasta este în mic imaginea a ceea ce poate deveni România sub conducerea înțeleaptă a Partidului și a Cârmaciului său: o caricatură tragică, o glumă proastă, o țară fără destin, srl-ul unui ticălos vremelnic. S-a mai întâmplat.
De aceea mi se pare important să-l tratăm pe dl. Dragnea, acțiunile sale și ale acoliților săi și vocația sa dictatorială cu toată seriozitatea, să nu-l subestimăm, să nu-i punem pe tavă țara în care trăim dacă ne dorim să avem un viitor.
P.S. Sunt departe de a crede că toți votanții PSD sunt orbiți, sunt departe de a crede că toți liderii PSD din teritoriu, dar și de la București sunt lipsiți de onestitate și nu văd ascensiunea acestui impostor cu o grimasă de dezgust, sunt departe de a crede că asta e tot ce poate da social-democrația românească. De aceea am încredere că bunul simț va decide până la urmă și acest impostor va fi trimis unde îi este locul, în uitarea în care toate curg.
