Noua elita a afacerilor: de la nomenclatura la oligarhie* (II)

Anneli Ute Gabanyi 28.09.2007

De același autor

Politica elitei din opozitie

 

 Reprezentantii opozitiei anticomuniste au atras atentia, de la bun inceput, asupra transformarii fostei nomenklaturi in noua clasa a oamenilor de afaceri.

 Prin Proclamatia de la Timisoara, adoptata la 19 martie 1990, grupari din opozitie au cerut ca toti fostii membri ai partidului comunist si agenti ai serviciilor secrete sa se retraga din politica, ba mai mult, ca averile acestora sa fie facute publice. Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), care se afla atunci la putere, a respins aceste cereri. Ulterior, in cadrul unei demonstratii prin care se aniversa un an de la Proclamatie, unul dintre vorbitori s-a adresat multimii cu urmatoarele cuvinte: "Sistemul juridic nu este interesat de privilegiile fostilor conducatori. Multi dintre acestia sunt astazi beneficiarii unor importante proiecte de investititii private, iar maine vor deveni magnatii economiei romanesti. Cu ajutorul reminiscentelor coruptiei din epoca ceausista, o noua burghezie cu epoleti invizibili ia nastere chiar sub ochii nostri. Sicofantii lui Ceausescu de ieri vor deveni nobilii de maine".

 Comentatorii politici vad in asta nu o intoarcere la comunism, ci o intoarcere a comunistilor: "Noi construim capitalismul cu fostii comunisti", scria politicianul liberal Nicolae Manolescu. S-a afirmat ca noii conducatori spuneau povesti despre piata libera pentru a distrage atentia publicului de la procesul de transformare a fostei nomenklaturi in noii capitalisti. In spatele unor sloganuri precum "liberalizare", "debirocratizare" sau "privatizare", acestia au pus mana pe bunurile publice, iar criticilor le-au inchis gura prin discursuri referitoare la economia de piata, Constitutie, democratie, statul de drept si integrarea in Uniunea Europeana.

 Potrivit unui articol din presa romana, "comunistii in haina capitalista" constituie astazi o "oligarhie economica si politica" 1 in Romania. Si mai exista o latura ingrijoratoare a acestui fenomen: anume ca puterea economica a noii oligarhii se traduce inevitabil in putere politica. Dupa cum afirma si Liviu Antonesei, intr-un sistem oligarhic chiar si democratia trebuie sa fie oligarhica: "intr-o democratie de tip oligarhic, fiecare isi vede de propriul interes: oligarhii au grija de comert, industrie si guvern, iar noi ne ocupam de proteste si parabole".2

 Atat din punctul de vedere al opozitiei anticomuniste, dar si al institutiilor europene, este ingrijoratoare reteaua de legaturi care s-a creat intre noii magnati si guvern, parlament, administratie publica si justitie. Presa din Romania a scos in evidenta caracterul mafiot al acestor elite emergente: "Incepand cu anul 1948, un singur partid a fost la putere... Acest partid nu ni se infatiseaza ca un adevarat partid politic. Este o comunitate, o mafie, o retea, o societate conspirativa ai carei membri sunt legati prin interese comune".

 

Diviziunea elitelor

 

Totusi, "noua clasa" a elitelor nu este una de tip monolitic, intre aceasta si fostele elite aparand o serie de conflicte de interese. "Directorii rosii" aflati la carma intrepriderilor de stat si birocratii din ministere erau interesati, in primul rand, de mentinerea statu-quo-ului. Dimpotriva, noua elita a oamenilor de afaceri, provenind din fostii angajati din comertul exterior, dar si din ingineri si avocati cu o buna pregatire tehnica si spirit organizatoric, sustinea accelerarea procesului reformelor economice. Interesele fostei birocratii din cadrul partidului de guvernamant erau reprezentate de factiunea conservatoare a Frontului Salvarii Nationale, in frunte cu Ion Iliescu, pe cand noua burghezie tehnocrata s-a coalizat in jurul primului ministru Petre Roman.

 Tensiunile au avut ca rezultat scindarea FSN si inlaturarea precipitata a primului ministru, in septembrie 1991. Ulterior, Petre Roman si cabinetul sau s-au considerat victime ale sistemului birocratic care se aflase la putere inca din timpul fostului regim. Cu toate ca, imediat dupa revolutie, acesti birocrati traiau cu un sentiment de teama, incetul cu incetul au trecut la rezistenta pasnica, pentru ca, in cele din urma, sa ajunga la revolta "in scopul blocarii si distrugerii procesului reformei".3

La alegerile parlamentare din noiembrie 1992, Partidul Democratiei Sociale din Romania (PDSR), condus de Ion Iliescu, care s-a desprins din fostul FSN, a ratat majoritatea absoluta in parlament. Confruntandu-se cu criza economica si cu un standard de viata tot mai scazut, populatia a reactionat negativ la decalajul in continua crestere dintre veniturile si averile pe care noua elita le expunea tot mai ostentativ. Presa a dezvaluit practicile innascute folosite de guvernati in procesul privatizarii, subliniind faptul ca intotdeauna cei din interiorul sistemului erau favorizati in dauna celor veniti din afara. Oamenii au inceput sa realizeze faptul ca in procesul de tranzitie al economiei nu functionau doar principiile pietei libere si ca un rol important il avea coruptia, la jonctiunea dintre proprietatile de stat si monopolul politic.

 

Reactii oficiale

 

Cu siguranta, Ion Iliescu si partidul sau erau constienti de pericolul pe care atitudinea generala anticoruptie a populatiei il reprezenta pentru pozitia lor la putere. In anul electoral 1996, oamenii si-au exprimat nemultumirea fata de modul ilegal prin care aproximativ 10.000 de persoane - potrivit estimarilor - stransesera averi de miliarde de lei.4 Refuzand sa ia vina asupra lor, Ion Iliescu si PDSR-ul l-au considerat responsabil pe fostul prim-ministru, Petre Roman, care a si fost demis in 1991, impreuna cu cabinetul sau, fiind acuzat de incompetenta si coruptie.

Prin contrast, Ion Iliescu si-a creat imaginea unei persoane onorabile, pretinzand ca si-ar fi platit impozitele la zi si ca si-ar fi facut publice veniturile si averea. In acelasi timp, PDSR-ul dadea vina pe grupul din jurul lui Petre Roman pentru toate cazurile de coruptie din primii ani cand fusesera impreuna la guvernare.

Insa incercarea de a distrage, in acest fel, atentia opiniei publice a esuat. Electoratul a condamnat partidul condus de Iliescu pentru coruptia tot mai mare din tara. Opozitia, si mai cu seama contracandidatul direct al lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, din partea Conventiei Democrate, si-au structurat platforma electorala in jurul acestui fenomen al coruptiei.

In replica, partidul condus de Iliescu a demarat ceea ce ei au numit o contraofensiva in lupta impotriva coruptiei. Liderul PDSR a declarat ca oamenii de afaceri care detineau functii de conducere in partid trebuie sa aleaga intre politica si afaceri. Ministrul de Interne s-a adresat politiei pentru a cere informatii in legatura cu stadiul investigatiilor in numeroase cazuri de coruptie care nu fusesera inca deferite justitiei. Guvernul condus de premierul Nicolae Vacaroiu a introdus in parlament un proiect de lege prin care inaltii oficiali, dar si reprezentantii consiliilor de administratie din cadrul companiilor de stat erau obligati sa-si faca publica situatia financiara. Cu toate acestea, in 1995  parlamentul a respins un proiect de lege care ar fi interzis parlamentarilor sa detina functii in consiliile de conducere ale companiilor private sau ale bancilor.

 In ciuda eforturilor parlamentarilor, campania anticoruptie dusa de PDSR  nu a putut sa impiedice inlaturarea de la guvernare a presedintelui Ion Iliescu si a partidului sau, care fusesera la putere 6 ani, incepand cu 1989. Dat fiind controlul politic pe care acestia il aveau asupra societatii romanesti, rezultatul a fost unul impotriva asteptarilor. Insa opinia generala era ca, la momentul respectiv, oligarhia se pozitiona in favoarea, sau cel putin nu in totalitate impotriva indepartarii lui Iliescu de la putere. Un comentator scria ca: "Dupa ce national-comunismul a grabit transformarea monopolului de stat in monopoluri private, a devenit el insusi o frana in dezvoltarea acestora din urma". Intr-adevar, votul electoratului impotriva partidului de guvernamant si a presedintelui sau a fost influentat in mod decisiv de mass-media audio-vizuale private aflate in manile noilor magnati.

 

Lupta opozitiei impotriva coruptiei

 

 In campania pentru alegerile parlamentare din noiembrie 1996, Conventia Democrata din Romania (CDR) a acordat prioritate luptei impotriva coruptiei prin platforma program intitulata Contractul cu Romania. Emil Constantinescu, candidatul la Presedintie din partea opozitiei, a insistat sa se puna accentul pe aceasta idee, tinand cont de faptul ca sondajele de opinie aratau, la vremea aceea, ca accelerarea coruptiei devenise principala problema cu care se confrunta societatea romaneasca.5 Opozitia intentiona sa foloseasca fondurile provenite din eliminarea economiei la negru pentru a-si indeplini promisiunile din timpul campaniei electorale.

 Odata ajuns la putere, noul guvern a demarat adevarata lupta impotriva coruptiei. Pana in ianuarie 1997, a fost schimbata intreaga conducere a Fondului Proprietatii de Stat - departamentul cheie al privatizarii. In luna iunie a aceluiasi an a fost inlocuit seful Garzii Financiare. Mai tarziu, presedintele Constantinescu avea sa infiinteze Consiliul National de Actiune impotriva Coruptiei si Crimei Organizate, un corp consultativ alcatuit din reprezentanti ai guvernului, inalti functionari publici din cadrul Ministerului de Finante si directorii serviciilor secrete. Consiliul s-a bucurat de un oarecare succes, mai ales prin publicarea, in iulie 1998, a Cartii Albe care a fost indelung dezbatuta in presa. Aceasta continea, printre altele, sugestii privind imbunatatirea luptei impotriva crimei organizate prin cooperarea cu institutiile occidentale si  cu Consiliul Europei.

 Si presa din Romania a salutat initiativa noului guvern de intensificare a luptei anticoruptie. In acelasi timp, insa, au existat indoieli legate de sustinerea pe care presedintele ar putea-o avea din partea propriei coalitii. Indoielile nu erau intru totul nefondate, tinand cont de faptul ca Partidul Democrat, condus de Petre Roman, facea parte din coalitie. Ion Iliescu si PDSR-ul nu erau singurii care considerau ca partidul lui Roman fusese principalul responsabil pentru privatizarea nomenklaturii; aceasta acuza i-o aduceau si o parte dintre membrii CDR.

 Presedintele Constantinescu a incercat, in mod evident, sa ia apararea partidului lui Petre Roman.6 Dar era inevitabil ca acuzatiile oficiale de coruptie aveau sa creeze tensiune in interiorul coalitiei. Un exemplu in acest sens este cazul Valerian Stan. In calitate de sef al Departamentului de Control al Guvernului, Valerian Stan, membru al Aliantei Civice, a pus pe agenda anticoruptie problema exproprierii de catre membrii Partidului Democrat a fostelor vile ale partidului comunist. Aceasta a dus la prima criza serioasa din sanul coalitiei si, ulterior, la demiterea lui Valerian Stan, ca urmare a protestelor venite din partea liderilor Partidului Democrat.7

 Reprezentanti de seama ai PD-ului si-au intensificat criticile la adresa campaniei anticoruptie initiata de presedintele Constantinescu, primul ministru Victor Ciorbea si o parte dintre ministrii Partidului National Taranesc. Intr-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei, Traian Basescu, pe atunci ministru al Transporturilor, afirma ca presedintele "a scapat boii" in lupta impotriva coruptiei, iar Bogdan Niculescu-Duvaz, vicepresedintele Partidului Democrat, critica faptul ca CDR-ul, mai precis Partidul National Taranesc, detinea controlul asupra structurilor economice si administrative.8 

Mass-media au  criticat, la randul lor, campania anticoruptie, acuzand noua conducere ca ii indepartase pe membrii fostului guvern din structurile economice si administrative doar pentru a-si pozitiona oamenii proprii in posturi influente.9 Presedintele Constantinescu personal a fost acuzat ca a numit in posturi cheie ale administratiei statului pe cei din propria echipa.

 La numai un an de la numirea sa ca sef al statului, presedintele Constantinescu si-a exprimat, in mod public, profunda nemultumire fata de mersul campaniei anticoruptie, afirmand ca este "incredibil" faptul ca in anul 1997 numai sapte cazuri de mare coruptie au fost trimise in justitie.10

 Intr-o conferinta de presa extraordinara din septembrie 1997, presedintele Constantinescu afirma: "In noiembrie 1996 am castigat alegerile, dar nu am castigat puterea, deoarece puterea economica apartine inca, aproape in exclusivitate, unor retele mafiote care nu au nici o legatura cu interesul national". Presedintele si-a exprimat ingrijorarea fata de intentia acestor grupari mafiote de a face uz, direct sau indirect, de violenta pentru a-si atinge scopurile.11 In curand,  aceste violente aveau sa se rasfranga chiar asupra sa. La inceputul lunii aprilie, pe aeroportul Otopeni a fost dezvaluita o actiune de contrabanda care, in viziunea lui Zoe Petre, consilierul personal al presedintelui, era menita sa-l discrediteze pe acesta impreuna cu serviciile sale de securitate.12 Intr-adevar, afacerea a fost dezvaluita chiar in momentul in care procuratura finalizase investigatiile in cateva dintre cele mai importante cazuri de coruptie si urma sa trimita dosarele in justitie.

 

Concluzie

 

 Dupa zece ani de transformari, in Romania inca nu exista o "economie de piata in sensul unei piete libere", ci, mai degraba, "un sistem de relatii,  beneficii si interese reciproce" intre membrii unui "grup restrans de oameni de afaceri, membri ai guvernului si inalti oficiali ai statului". La zece ani de la revolutie, economia romaneasca ramane prizoniera nationalizarii si a politizarii, bazata pe retele de relatii personale datand din timpul regimului comunist.

 Acest fapt este ingrijorator in perspectiva unei reforme democratice si economice reale. Dupa cum observa fostul ministru de Interne Gavril Dejeu, membru al Partidului National Taranesc Crestin Democrat: "nu se poate construi o democratie cu aceiasi oameni care au construit dictatura; o economie de piata libera nu se poate face cu cei care au facut o economie la comanda". Pana cand nu se vor realiza reformele necesare - fie ca e vorba de mediu, sistem electoral sau economie - Romania va fi prizoniera legaturilor incestuoase dominate de interese politice si economice care caracterizeaza noua elita. Astfel, dupa cum scria politologul Stelian Tanase, "lichidarea acestei mafii nu este doar o chestiune juridica si morala sau o chestiune economica in sens  restrans; este mai ales o chestiune politica - si, prin urmare, de importanta capitala in procesul democratizarii societatii romanesti".

 

 1. Liviu Antonesei, Comunistii in blana capitalista, 22, nr. 40, 5-11 octombrie 1994.

 2. Tudor Octavian, Proclamatie catre popor, Romania libera, 6 aprilie 1995.

 3. Adrian Severin, Lacrimile diminetii: slabiciunile Guvernului Roman, Scripta (Bucuresti, 1995), p. 22.

 4. Süddeutsche Zeitung (München), 6 martie 1996.

 5. Frankfurter Allgemeine Zeitung, 24 iulie 1996.

 6. Discurs din cadrul unei conferinte la Ministerul de Interne, Azi, 21 ianuarie 1998.

 7. Annemarie Weber, Hat die Politik den Rechtsstaat besiegt?, Hermannstäder Zeitung, 5 septembrie 1997.

 8. "Tendinta de cederizare sau, mai bine zis, de penetecederizare a structurilor administrative si economice". Vezi si Andreea Munteanu, PD acuza penetecederizarea structurilor economice, Azi, 7 august 1998.

 9. Malte Kessler, Schnitzer, die man sich nicht leisten durfte, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 9 aprilie 1997 si Adevarul, 6 iulie 1998.

 10.  Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 3 martie 1998.

 11. Luminita Castall, Structurile mafiote reactioneaza cu violenta, Romania libera, 5 februarie 1998.

 12. Azi, 6 mai 1998. Vezi si Berthold Kohler, Dunkle Geschäfte auf dem Bukarester Flughafen, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 8 mai 1998.

 

*Articol publicat in: Henry F.Carey (Ed.), Romania since 1989. Politics, Economics and Society, Lanham, 2004, pp. 353-372 si  in Südosteuropa, 1-2 (1999) 48, pp.75-97.

 

(Traducere si adaptare din limba engleza de Cristina Spatarelu)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22