La Soci, gheață la mal, în relațiile americano-ruse

Presa moscovită și analiștii ruși au văzut în vizita lui Pompeo de la Soci un semn de slăbiciune a SUA, neputincioase să rezolve dosare sensibile precum Coreea de Nord, Iran, Venezuela.

Armand Gosu 21.05.2019

De același autor

Vizita lui Mike Pompeo în Rusia este prima în calitate de secretar de stat și vine după convorbirea telefonică. de o oră, dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin, de la 3 mai.

Contactele la nivel înalt între Washington și Moscova au fost destul de rare. Greu de imaginat că s-ar fi putut mai mult, în contextul anchetei procurorului special Mueller, ale cărei concluzii au fost salutate cu entuziasm la Moscova. De altfel, tema interferențelor rusești în campania electorală din SUA a revenit în discuțiile purtate la Soci, la 14 mai. Astfel, Pompeo a declarat că o intervenție a Rusiei în campania electorală din SUA va înrăutăți și mai mult relațiile bilaterale, în vreme ce Lavrov a acuzat SUA că intervine în Rusia. Iar Putin a părut că vrea să nuanțeze, spunând că „la nivelul statului“ rus nu s-a întreprins nimic legat de alegerile americane. Date fiind probele făcute publice de către autoritățile și justiția americane, e greu de acceptat faptul că o agenție de spionaj militar GRU e un ONG.

Concluziile raportului procurorului special Mueller care n-a descoperit legătura dintre echipa de campanie a lui Trump și Rusia a prilejuit liderului de la Casa Albă reluarea temei îmbunătățirii relațiilor cu Kremlinul. Relații înghețate în toamna anului trecut, când nave militare rusești au atacat și confiscat trei șalupe ucrainene în Strâmtoarea Kerci. Washingtonul condiționase dialogul cu Moscova de restituirea navelor ucrainene și eliberarea echipajelor lor, aflate până astăzi în închisorile din Rusia. Din această cauză, Trump a anulat întâlnirea cu Putin, programată la Buenos Aires, la 1 decembrie 2018, în marja Summitului G20.

Vizita lui Pompeo i-a prilejuit lui Putin afișarea unui decor care să amintească de trecutul sovietic. Precum Stalin și succesorii săi care-și primeau oaspeții în Crimeea, Putin și Lavrov l-au așteptat pe Pompeo la Soci. Nu e Crimeea, dar e aproape. La fel cum Stalin nu respecta orarul întâlnirilor, cum își lăsa oaspeții să aștepte și împingea în noapte negocierile, la fel și Putin. De pildă, programul lui Pompeo a fost dat peste cap de vizita de lucru a lui Putin în regiunea Arhanghelsk, la mii de km distanță de reședința de la țărmul Mării Negre, pentru a inspecta o uzină militară. Acolo, prin fața liderului rus, s-au perindat noile rachete Kinjal, avionele fără pilot Ohotnik - B, Inohodeț, Korsar etc. Putin a inspectat rachete de ultimă generație, a fost însoțit în aer de avione vânătoare de ultimă generație SU-57 și a admirat cele mai moderne mașini de luptă.

Convorbirile cu Lavrov erau programate să se încheie la ora 18.00, iar cei doi miniștri de Externe să meargă la reședința lui Putin, unde Pompeo să poarte discuții cu președintele Rusiei. După care, Pompeo și Lavrov reveneau în clădirea unde s-au desfășurat convorbirile dintre ei, pentru conferința de presă comună, la ora 19.30. Plecarea intempestivă a lui Putin la Arhanghelsk a mutat conferința de presă a lui Lavrov și Pompeo la 18.30, iar primirea la președintele Rusiei a întârziat-o cu patru ore, aceasta începând la 22.30.

Presa moscovită și analiștii ruși au văzut în vizita lui Pompeo de la Soci un semn de slăbiciune a SUA, neputincioase să rezolve dosare sensibile precum Coreea de Nord, Iran, Venezuela. Poate cea mai importantă declarație a părții ruse a venit de la consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov: „nu poți să adopți sancțiuni împotriva Rusiei și în același timp să ceri Rusiei să facă ceva ce ar fi în avantajul americanilor pe arena internațională“. În această cheie au fost analizate la Moscova declarațiile făcute la Soci.

Fără îndoială, rezultatele întâlnirii sunt modeste, dar nici așteptările nu erau prea mari. Comentatorii ruși speculează că discuția telefonică și vizita lui Pompeo au misiunea de a pregăti o întâlnire Trump-Putin la Osaka, în marja Summit-ului G20, de la sfârșitul lunii iunie.

Practic, pe toate subiectele abordate, s-au consemnat poziții divergente. Chiar dacă șefii celor două diplomații sunt de acord cu reluarea negocierilor privind armele strategice și prelungirea START 3, fiecare parte are în vedere altceva. Rușii vor prelungirea fără modificări a tratatului, în vreme ce americanii propun schimbări substanțiale. Pompeo afirmă că va apăra interesele americane în fața Iranului, cu arma dacă e cazul, în vreme ce Lavrov promite că Rusia va face totul ca să evite un război. În Venezuela, șeful Departamentului de Stat speră să triumfe democrația, pe când Lavrov afirmă că „democrația nu se poate stabili prin forță“ și amintește de eșuarea „tentativelor americane de a democratiza“ Irakul și Libia. În legătură cu Ucraina, Pompeo a reiterat că SUA nu recunosc anexarea Crimeei de către Rusia și a cerut Moscovei să „întindă mâna“ noii administrații de la Kiev, în vreme ce Lavrov a insistat pe necesitatea implementării acordurilor de la Minsk.

Aceste poziții divergente, însă, n-ar putea bloca proiectul întâlnirii Trump-Putin la Summitul G20 din Japonia. Putin dorește întâlnirea, chiar dacă vede în Trump un lider slab și indecis. Dorește întâlnirea pentru a-și consolida statutul pe arena internațională. La rândul lui, Trump dorește întâlnirea, încercând să-și îmbunătățească palmaresul de politică externă, înaintea campaniei electorale de anul viitor. De aceea, Moscova așteaptă invitația lui Trump. Surse sub acoperirea anonimatului, citate de presa rusă, afirmă că răspunsul va fi pozitiv. Foarte probabil. Însă Pompeo l-ar putea convinge pe Trump să renunțe la întâlnirea de la Osaka cu Putin, cum a mai făcut-o la Buenos Aires. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22