Moaștele lui Dmitri Donskoi și războiul din Ucraina

Vara la Moscova este anotimpul surprizelor. Din acelea serioase, cu consecințe dramatice. Și nu doar pentru ruși. De pildă, la 23 august 1939, ministrul de Externe al Germaniei, Ribbentrop, a ajuns la Kremlin, unde a pus bazele alianței dintre Hitler și Stalin. Peste câteva zile, Germania a invadat Polonia, declanșând războiul mondial. Apoi, sovieticii au atacat-o dinspre est. Mai recent, la 19-21 august 1991, un puci eșuat al unei grupări din conducerea sovietică, aceea care urma să fie înlăturată de la putere, a încercat să-l răstoarne pe Mihail Gorbaciov. Consecința directă a acestei acțiuni a fost festivalul declarațiilor de independență ale republicilor, care a dus, în câteva luni, la destrămarea Uniunii Sovietice.

Și mai recent, la 23 august 2023, Evgheni Prigojin, care se afla în spatele celei mai grave crize politice din Rusia, de după începerea războiului pe scară largă împotriva Ucrainei, a fost aruncat în aer, alături de ceilalți pasageri, din avionul privat care-l ducea de la Moscova la Petersburg.

În acest șir de evenimente estivale, s-ar putea înscrie și anunțul făcut zilele trecute de media moscovită, potrivit căruia în Kremlin, în Catedrala Arhanghelului, au fost descoperite rămășițele cneazului Dmitri Donskoi. „Minune divină”, „providența”, „semn ceresc”... cam ăsta a fost tonul presei ruse care a comentat evenimentul. De îndată, președintele Vladimir Putin și patriarhul Kirill s-au dus să se închine la rămășițele lui Dmitri Donskoi, care vor pleca în septembrie pe frontul din Ucraina, ca să-i îmbărbăteze pe soldații ruși.

 Arhanghelski sobor  (catedrala Arhanghelului)

La 18 august, televiziunile din Rusia au anunțat un eveniment senzațional. În Catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlin s-au descoperit osemintele lui Dmitri Donskoi. Nu e un simplu eveniment arheologic, istoric, religios sau politic. Este un semn divin. Ca și cum Dumnezeu și-ar fi întors fața spre Rusia și a ridicat ceața de pe ochii supușilor lui Putin, dezvăluindu-le rămășițele fostului cneaz al Moscovei.

Catedrala Arhanghelului Mihail se află în Kremlin. În afară de ea, în piața centrală mai este o catedrală importantă Uspenski sobor (Catedrala Adormirii Maicii Domnului), unde erau încoronați țarii Rusiei, ultimul a fost Nicolae II). Arhanghelski sobor (Catedrala Arhanghelului) a servit drept loc de înmormântare pentru toți monarhii moscoviți dinainte de Petru cel Mare. Se mai numește și usîpalniță, necropolă, în limba rusă. Denumirea oficială din ghidul Kremlinului și din cărțile de istorie este velikokneajeskaia i țarskaia usîpalinița (necropola/cripta marilor cnezi și a țarilor). Cel mai spectaculos mormânt de acolo este cel al lui Ivan cel Groaznic. Părere subiectivă, desigur, poate pentru că este înmormântat în altar.

Directorul Institutului de Arheologie al Academiei Ruse de Științe l-a informat pe Putin despre circumstanțele deschiderii mormintelor. Potrivit variantei oficiale, pusă în circulație de presa controlată de putere, la începutul verii, custozii muzeelor din Kremlin au observat cum podelele din Catedrala Arhanghelului au început să se afunde. Restauratorii au demontat monumentele funerare din cărămidă de lângă peretele sudic și au „descoperit” trei sarcofage din piatră albă, identificate drept mormântul lui Dmitri Donskoi, cel al tatălui său, cneazul Ivan II Krasnîi, și cel al cneazului Dmitri Jilka de Uglici. Pentru că sarcofagul de calcar al lui Dmitri Donskoi prezenta fisuri transversale, acesta risca să se spargă, iar bucăți din sarcofag să cadă peste rămășițele prințului, astfel că angajații muzeului au obținut binecuvântarea patriarhală pentru deschiderea sarcofagului. Am uitat să spun că Dmitri Donskoi a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988. Deci, rămășițele sale sunt moaște.

Potrivit directorului Institutului de Arheologie, rămășițele descoperite în sarcofag aparțin unui bărbat de 35-40 de ani (Dmitri Donskoi a murit în 1389, la 39 de ani), constituție robustă, 175-177 cm înălțime.

 Donskoi, trimis pe front la luptă cu ucrainenii

 Mitropolitul Kirill Pokrovski a promis că un cufăr sfințit de patriarh, cu o fărâmă din moaștele lui Dmitri Donskoi, va fi transportat imediat în teatrul de război din Ucraina. Biserica Ortodoxă Rusă a spus că „descoperirea” moaștelor este un semn că victoria militară se apropie. Comandanții militari – nu prea eficienți, cum se vede – vor fi înlocuiți de marele cneaz Dmitri Donskoi, care va conduce oștirea rusă la victorie, a promis mitropolitul Kirill Pokrovski.

Cum puterea harului depinde probabil de distanța față de moaște, rămășițele vor fi transportate direct pe linia frontului, spre entuziasmul deputaților din Dumă care – la rândul lor – au văzut „un semn că [războiul împotriva Ucrainei] este o cauză dreaptă și că victoria va fi de partea noastră”.

Cât ar părea de ciudat, Putin nu e original nici măcar în asta. Mitul lui Dmitri Donskoi s-a născut în vremea lui Stalin, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. A apărut atunci un roman, care se intitula chiar așa „Dmitri Donskoi”, de multe ori reeditat, probabil în peste un milion de exemplare, care-i însuflețea pe soldații sovietici în luptă. În cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, cultul lui Dmitri Donskoi a fost legat de Serghie din Radonej, a cărui mănăstire de lângă Moscova reprezintă (până astăzi) un fenomen unic al vieții spirituale și culturale rusești. Cu fiecare ocazie, patriarhul subliniază că tocmai Serghie l-a binecuvântat pe cneazul Dmitri Ivanovici pentru bătălia de la Kulikovo și i-a prezis victoria.

Dmitri Donskoi e greu de împachetat, cu alte cuvinte, un sfânt atipic. Era analfabet și așa a rămas toată viața, majoritatea războaielor sale au fost fratricide. Chiar și bătălia de la Kulikovo cu tătarii a prezentat trăsăturile unui război intern. A urcat pe tron la 9 ani, la moartea tatălui său (Ivan Krasnîi a murit la 33 de ani), iar la 12 ani a plecat în prima campanie împotriva vecinilor din Suzdali. Mai apoi a atacat cnezatele de Tver și Riazani. După care, a atacat Novgorod, a ars Bulgaria de pe Volga, Marele Principat al Lituaniei. S-a războit cu toți vecinii, în majoritate cneji, de aceeași limbă și credință cu el. Dreptcredinciosul Dmitri Donskoi a ars toate orașele cucerite, a ucis populația, a măcelărit vitele și a călcat în picioare grânele. Nici bisericile n-au scăpat de mânia viitorului sfânt și au fost arse. Însă cea mai grea lovitură adusă reputației „canonice” a cneazului o reprezintă faptul că, în momentul bătăliei de la Kulikovo, cneazul era schismatic și sub anatemă din partea mitropolitului întregii Rusii, Aleksei. Cum Serghie de Radonej era de partea mitropolitului, Dmitri Ivanovici a fost binecuvântat de un episcop schismatic, Gherasim, aflat în conflict cu mitropolitul legitim, Aleksei, și cu Patriarhia de Constantinopol.

 Kulikovo, un moment fondator pentru identitatea rusă

 Bătălia de la Kulikovo (8 septembrie 1380), momentul definitoriu al domniei cneazului Moscovei, Dmitri Ivanovici, împotriva tătaro-mongolilor conduși de Mamai, i-a adus porecla de „Donskoi” (de pe Don), datorită locului bătăliei, lângă râul Don. În acea perioadă, Hoarda de Aur era cuprinsă de lupte interne între puternici rivali. Emirul Mamai controla partea vestică a Hoardei, care acoperea cnezatele rusești. Moscova a refuzat să mai plătească tribut și a organizat o coaliție din câteva cnezate, pregătind o armată solidă pentru acele vremuri (evaluările istoricilor variază între 20.000 și 40.000). Aliații lui Mamai (marele cneaz al Lituaniei și cneazul de Riazani) n-au apucat să mai ajungă pe câmpul de luptă. O ambuscată reușită, în urma căreia forțele lui Mamai au fost atacate din spate, a făcut ca frontul să se prăbușească, iar tabăra tătară să fie cuprinsă de haos.

A fost o mare, prima mare victorie, împotriva tătarilor, dar nu împotriva Hoardei de Aur. Mamai era un impostor, el lupta contra Hoardei. Această victorie n-a eliberat cnezatele de sub stăpânirea tătaro-mongolilor. Va mai trece un secol, până ce Ivan III Vasilievici Velikii (cel Mare), ginerele lui Ștefan cel Mare, va obține independența Moscovei în 1480. Fără nicio bătălie. Oștile s-au privit de pe maluri diferite, apoi au plecat din cauza frigului. Nimic eroic.

Înfrângerea de la Kulikovo l-a costat pe emirul Mamai lupta pentru controlul Hoardei; a fost înfrânt de Toktamîș (susținut de Tamerlan) și ucis la Caffa. Hanul Toktamîș a condus peste doi ani o campanie împotriva Moscovei, care a fost arsă, iar tributul, restabilit. Dmitri Donskoi a fugit din oraș, apărarea acestuia fiind condusă de nepotul marelui cneaz lituanian. Tătarii i-au amăgit pe apărători, care au deschis porțile cetății, pentru ca apoi să fie măcelăriți. Catedralele au fost arse. Cnezatul Moscovei a reintrat sub controlul Hoardei de Aur pentru încă un secol.

Victoria de la Kulikovo a fost ridicată la nivel de faptă eroică secole mai târziu. Chiar și porecla Donskoi i s-a atribuit cneazului Dmitri 200 de ani mai târziu. Istoriografia rusă și sovietică a inventat proporții colosale, cu sute de mii de tătari și ruși. Cât despre moaștele lui Dmitri Donskoi, acestea nu au fost niciodată obiect de venerație și nici considerate miraculoase. Mormântul său era cunoscut de sute de ani, așa că nu e prea clar motivul pentru care oasele au fost acum dezgropate. Cel mai probabil, la mijloc este un scop politic. Bătălia de la Kulikovo a devenit acum parte a campaniei lui Putin de afirmare a statutului Rusiei de mare putere.

Greu de crezut că prințul Dmitri o să-l ajute pe Putin să cucerească Donbasul.