Electoratul lui Traian Băsescu - trecut şi viitor

La sfârşitul lunii martie, Sebastian Lăzăroiu posta pe contul său de Facebook: „În 2014 cel care va decide câştigătorul alegerilor se numeşte Traian Băsescu. Va avea măcar 20% electorat fidel. Şi când spun fidel mă refer la oameni cu care a dezvoltat o relaţie de încredere de 10 ani (...) Cine are cei 20% câştigă. Rezultă din cele scrise mai jos că va fi cel mai curtat om politic din anul 2014“. Cine sunt aceşti oameni? Are dreptate consilierul prezidenţial?

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, Traian Băsescu a primit votul a 3,15 milioane de români. De fapt a fost vorba despre reunirea a două grupuri extrem de diferite: 1) cetăţeni cu edu­caţie medie sau precară, pe care i-a atras carisma pre­şedintelui şi 2) votanţi tradiţionali anti-PSD, apar­ţinând în mare parte ge­neraţiei „Piaţa Uni­ver­si­tă­ţii“ şi care, după ruperea Alianţei D.A., au ales să îşi despartă definitiv drumul de cel al PNL.

Cele două electorate erau com­plementare din punct de vedere de­mo­grafic:

– în rândul tuturor categoriilor de vârstă, Traian Băsescu a obţinut între 31% şi 34% din voturi;

- diferenţa dintre scorurile sale în rural şi respectiv urban este infimă;

- o omogenitate poate fi observată şi în ceea ce priveşte susţinerea pentru Traian Bă­sescu în Transilvania, Moldova şi Va­la­hia.

Imaginea conţine şi câteva elemente mai complexe şi, implicit, mai interesante:

- în Bucureşti, prin comparaţie cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2004, Tra­ian Băsescu a primit de două ori mai pu­ţine voturi;

- intenţia de vot pentru preşedinte era invers proporţională cu nivelul de edu­caţie al votantului, în rândul românilor cu studii superioare preşedintele în funcţie fiind, de altfel, depăşit de Crin Antonescu.

De la momentul alegerilor din 2009 şi pâ­nă în prezent, monitorizarea susţinerii pen­tru Traian Băsescu nu s-a putut face decât prin intermediul sondajelor de opi­nie, indicatorul relevant fiind procentul celor care au încredere mare sau foarte mare în preşedinte. Această valoare a va­riat în funcţie de moment şi de institutul care efectua sondajul, ajungând la un ni­vel ridicat la referendum.

Ultimele sondaje efectuate înainte de anunţarea boi­co­tului arătau că între 2,5 şi 3,3 milioane de persoane ar fi votat împotriva demiterii (pentru cei interesaţi de ci­fre: este vorba de între 16% şi 23% din populaţia aflată în ţară). Modalitatea în ca­re a fost efectuată de­mi­terea a adus alături de Tra­ian Băsescu sute de mii de persoane care nu-l susţinuseră în anii an­teriori şi care poate nici nu votaseră pen­tru Traian Băsescu în 2009.

De la referendum şi până acum, pre­şe­dintele se află pe un uşor trend ascendent. În clipa de faţă, numărul celor care au în­credere mare sau foarte mare în pre­şe­dinte este superior cotei de 20% dintre ro­mânii aflaţi în ţară (deci mai mult de 3,2 milioane de persoane). După cum pre­ci­zam mai sus, nu toţi sunt votanţi „dis­ponibili“ pentru un proiect politic nou şi nu putem vorbi despre acelaşi electorat ca şi în 2009, deşi, în mare parte, cele două se suprapun.

Dacă ducem discuţia în planul opţiunilor de vot, sondajele efectuate în 2012 de că­tre mai multe institute au arătat că acest electorat are tendinţa de a înclina înspre Mihai Răzvan Ungureanu la prezidenţiale, o evoluţie care nu se transferă asupra For­ţei Civice şi care nu pare asumată în în­tregime sau cu foarte multă convingere. În august 2012, conform IRES, din totalul românilor cu o opţiune de vot pentru pre­zidenţiale, numărul celor care l-ar fi votat pe Traian Băsescu (23%) era dublu faţă de cel al votanţilor lui MRU (11%). Alte son­daje, mai recente, evidenţiază o situaţie oscilantă: susţinătorii lui Traian Băsescu încep să conştientizeze, lună de lună, că op­ţiunea „Băsescu în 2014“ nu există, fără ca acest lucru să însemne o tranziţie au­tomată spre Ungureanu, ci, mai degrabă, menţionarea altor nume sau abandonarea intenţiei de a se prezenta la vot. Întrucât subiectul alegerilor de peste un an şi ju­mă­tate nu a fost încă abordat de majoritatea institutelor de sondare a opiniei publice, in­formaţiile din fraza anterioară nu pot fi verificate prin triangulare şi, implicit, tre­buie tratate cu prudenţă.

În perspectiva alegerilor prezidenţiale care se apropie, putem vedea susţinătorii lui Tra­ian Băsescu în două ipostaze:

a) ei ar putea susţine o candidatură unică a dreptei, putând chiar ajuta la pro­pul­sarea unui astfel de candidat în turul doi, în funcţie de apariţia unor circumstanţe prielnice (exemplul cel mai evident: can­didaturi separate PNL şi PSD);

b) în sensul afirmaţiei lui Sebastian Lă­zăroiu, vorbim despre un electorat care în turul doi ar înclina balanţa şi care ar defini câştigătorul într-o confruntare Pon­ta vs. Antonescu. Acest rol trebuie înţeles într-un context istoric şi tactic: în două alegeri prezidenţiale din ultimele cinci, persoana care a ocupat locul întâi după pri­mul tur a pierdut alegerile în turul doi. Cum electoratele PSD şi PNL sunt deja mo­bilizate în favoarea propriilor candidaţi, pre­zenţa la vot a etnicilor maghiari în tu­rul doi al prezidenţialelor este în scădere, iar electoratul PP-DD va fi divizat, sus­ţi­nătorii lui Traian Băsescu vor decide într-o mare măsură cine va fi preşedintele Ro­mâ­niei după 2014.

În cazul în care USL va avea un singur candidat, destinul electoratului lui Traian Băsescu trebuie definit prin relaţie cu anul 2016. În lipsa unui partid care să ca­na­li­zeze valorile şi proiectele preşedintelui, acest bazin electoral s-ar fărâmiţa şi ar că­dea pradă absenteismului.

Precizare: datele de la începutul ar­ti­colului provin din exit poll-ul INSOMAR efectuat la primul tur al prezidenţialelor din 2009. Între scorul lui Traian Băsescu conform acestui exit poll şi scorul oficial conform BEC diferenţa a fost de 0,1%.