După Marga, rezistă. Oare tot prin cultură?

Bascularea lui Horia Roman-Patapiecivi de la ICR și a echipei sale a creat ceva agitație în lumea culturală. S-au făcut petiții cu mii de semnături, s-a strigat, s-a ieșit în stradă cu sau fără papioane și agitația s-a stins printre fantele caloriferului lui Marga. Din „mulțimea” de indignați, doar câteva duzini au continuat să-și păstreze atitudinea critică la așa schimbări la instituția care reușise să facă cunoscută cu mult succes cultura română în afara granițelor. Până la urmă, aceasta este menirea unui institut cultural.

Puținii rămași nu au fost neobservați și nu a părut firesc că își păstrează poziția față de situația nou creată. Li s-a descoperit imediat vreun istoric comun cu ICR sau ceva, acolo, tangențial, prin rude de departe, cu proiectele Institutului condus de Patapievici și concluzia a venit de-a gata: sunt fripturiștii care și-au pierdut sursa de finanțare pe care o aveau la ICR, prin modul în care, „preferențial”, Patapievici le semna contracte, necontând de care și cât de cunoscuți chiar sunt cei catalogați astfel în afara granițelor și a mediilor culturale mult prea parohiale de pe la noi.

Prea mulții apărători ai „schimbării” nu s-au mulțumit cu atât, ci au anunțat direct: e timpul altora, gata cu voi. Și prin comunicate din biroul lui sau de acasă, Andrei Marga a început schimbarea. Directori de filiale din diferite țări demiși sau convinși că singura opțiune demnă e plecarea. Și mulți au plecat, echipele care deja derulau proiecte în diferite țări destructurându-se pentru a face loc „noii” echipe, formate prin „concursuri”, despre a căror transparență mass-media au vorbit îndeajuns. Și pentru că asta nu era suficient pentru „propagarea culturii naționale”, s-au creat filiale ale ICR chiar și în România, unde imediat au apărut echipe gata pregătite pentru „culturalizarea maselor”.

Cum era și firesc, gazetele și televiziunile, nemaipunând la număr forumurile și tot felul de medii de socializare, s-au poziționat în două tabere foarte vocale, liniștea domnind tocmai acolo unde ne așteptam mai puțin: în marea mulțime a oamenilor de cultură, a intelectualilor în general, când și când răzbătând doar dinspre mass-media neiubitoare a „politicii culturale a lui Marga” câte o știre despre programele „noii culturalizări” a noului ICR. Până și nemulțumirile directorilor de filiale erau trecute, politicos, cu vederea, doar vreun cititor de pagini de Facebook sau bloguri mai afla că a mai plecat unul și s-a mai făcut un concurs.

Și după câteva luni, cum noua „propagandă culturală” devenea din ce în ce mai tăcută, până și cei care l-au numit pe domnul Andrei Marga au început să bată darabana pe mesele pe care au semnat numirile sau diferitele aprobări, iar majoritatea oamenilor de cultură și intelectualii au continuat să dea din umeri, ca și cum era doar un război al altora. Ei se ocupau de cultură nu de războaie. Rezultatele au apărut până la urmă: atât de mari, încât s-a ajuns la planul de demitere al lui Marga, care, conștient că va fi aruncat ca o măsea stricată, și-a făcut bagajul și a plecat.

E un film dat la repede a ceea ce s-a întâmplat cu ICR. Dar răul s-a făcut și nu se repară odată cu demisia lui Marga. Poate acum, toți oamenii de cultură, intelectuali vor fi mai activi și vor realiza că se pierde un bun câștigat, un renume muncit al culturii și al creației pe care o reprezintă. Nu știm dacă va fi cineva suficient de înțelept să-l sune pe H. Roman-Patapievici pentru ca măcar să i se ceară părerea, dacă nu scuzele de rigoare, pentru a mai salva ce mai e de salvat. Oricum, dumnealui își încheia mandatul prin 2012, chiar dacă nu și-ar fi dat demisia prin primăvara aceluiași an. Deci tot trebuia să vină altcineva.

Sau poate că oamenii de cultură și intelectualii, în general, nu sunt preocupați de astfel de lucruri și continuă să „reziste prin cultură”, că tot sunt obișnuiți cu asta. Dar problema e că, în afară, cultura se cam duce de râpă, adică se stinge în amintiri de ani mai buni.

Chiar nu contează cine va veni după Marga? Acum e timpul să se „reziste”, și prin cultură, oricum, dar interesat și nu doar spre propriul interes. Încă un test pentru oamenii de cultură și intelectualii noștri: continuă atomizarea sau, dincolo de micile conflicte de grup și simpatii politice, va prima un interes pentru ceea ce ei produc prin execelență: cultură?

Articol publicat şi pe site-ul Şi totuşi e adevărat!.