Reinventarea opoziţiei?

PNL a devenit destul de anemic în apariţii, iar Crin Antonescu mai reuşeşte să rostească, din când în când, că lucrurile trebuie să se schimbe, chiar dacă nici el nu ştie cum. Cu schimbarea toată lumea este de acord, dar ceea ce uită d-l Antonescu este că soluţia trebuie să fie viabilă, o adevărată alternativă la guvernul actual, care, ce e drept, şi-a arătat destule neputinţe.

Liderul PSD promite alte moţiuni, dar în acelaşi timp declară că ele nu vor avea succes, dar le va depune, aşa ca să „dea semnale“. Nu prea a realizat – sau o ştie, dar nu vrea să o arate – că ultima mişcare pe care a concertat-o (ajutat de sindicate) i-a făcut pe cei din coaliţia de la putere să strângă rândurile. Nu este evident dacă asta va ajuta ţara, dar e clar că va îngreuna demersurile opoziţiei pentru a răsturna guvernul.

În afară de declaraţiile liderilor celor două partide, e cam linişte între rânduri. Să fie o reorganizare sau mocneşte ceva? Cele două partide, dar mai ales PSD, chiar se duc de bună voie spre autodistrugere sau aşteaptă momentul oportun pentru a-şi tempera liderii? Cu siguranţă, reacţii din partea altor nume grele ale celor două partide vor apărea. Până atunci, doar micile răsuflări par să arate că ceva fierbe acolo. Oricum, e nevoie de o reinventare a modului în care cele două partide fac opoziţie. E nevoie de opoziţie şi nu de demersuri din start ştiute ca fiind cauze pierdute.

Mai sunt motive suficiente ca să credem că în cele două partide există oameni care nu vor să joace o scenă ieftină de politică, ci chiar vor să poată face politică. Şi apoi se apropie alegerile generale.

O autosacrificare în masă este ceva de neacceptat. Şi aşa statul în opoziţie a cam obosit pe mulţi doritori să se bucure de prerogativele puterii. Dar întârzierea unor reacţii serioase s-ar putea datora şi unei replieri a rândurilor din partidele de opoziţie, nu doar a unei epuizări de a oferi soluţii. Oricât de interesate ar fi persoanele din spatele celor doi lideri ca să nu apară în faţă, ci să joace trăgând de sforile celor două păpuşi, în situaţia în care jocul acestora devine plictisitor de ineficient, natural, va urma o schimbare de scenariu şi de personaje, cel puţin ca rol.

Ultimele hotărâri, prin care liderii au cerut ca partidele să nu participe la niciun fel de tratative cu coaliţia de guvernământ sau cu preşedintele, au scos de tot cele două partide din scena unde se iau decizii, iar astfel partidele de la putere nu sunt deloc deranjate şi de alte opţiuni. Se consultă, hotărâsc şi îşi văd, pe mai departe, de bălbâiala politică şi de hopurile prin care au guvernat ţara.

În afară de plângeri către boardul FMI, poziţia nu a putut să facă nimic, căci, minoritară fiind şi chiar cu ceva frecuşuri în sânul ei, nu reuşeşte să-şi promoveze nicio iniţiativă prin care să amendeze legile pe care nu vrea să le accepte sau pe care le consideră ca fiind incorecte şi, deci, au nevoie de modificări. Acestea sunt votate la pachet sau asumate de partidele puterii. Şi dacă până acum a reuşit să tot ascundă prin sertarele diferitelor comisii parlamentare iniţiativele legislative pe care nu le-a agreat, acum, opoziţia vede cum acestea îi scapă printre degete, asumate fiind de guvern. Nu prea mai poate să facă nimic, căci singură declară că o moţiune împotriva asumării nu are cum să aibă şanse.

Este evident că evenimentele care au avut loc în ziua votării moţiunii de cenzură şi a mitingului prin care ar fi trebuit să fie dat jos guvernul au adus ceva schimbări şi pentru opoziţie, şi pentru putere. Pe termen scurt, sunt mai puţin sesizabile, dar în bucătăria partidelor (mai ales ale opoziţiei) se maturizează noi perspective şi noi aşteptări care vor impune şi noi strategii, mai ales că cele actuale s-au dovedit a fi lispsite de eficienţă.