De același autor
Un mult prea mare segment al populaţiei atât din stânga, cât şi din dreapta Prutului încă trăieşte cu această nostalgie, având memoria mult prea scurtă pentru a-şi aminti de adevărata faţă a anilor roşii pe care i-a trăit. Şi această populaţie e gata oricând să aleagă pentru „înapoi“, considerând că i se cere mult prea mult pentru a alege „înainte“.
Imaginile de ansamblu care s-au creat sunt acelea a două entităţi politico-geografice în care segmentul nostalgic al anilor comunismului are încă o mult prea mare putere, dacă nu pe faţă, cel puţin în structuri (cazul României).
Ceea ce pare a fi segmentul politic europenizant oferă o imagine destul de dezolantă: şi la stânga, şi la dreapta Prutului. Coaliţii ce îşi împart mereu ceva şi nu rezistă prea mult la un mic test de stres al reformei, nu pentru că nu ar putea să o facă, ci pentru că nu o vor cu adevărat. Şi de aici incapacitatea de a reprezenta o adevărată alternativă la cei care pe drept pot fi numiţi comunişti sau neocomunişti (depinde la care dintre cele două ţări ne referim).
În România, alternativa la neocomunşiti nu a reuşit să rămână prea mult viabilă în niciuna dintre şansele pe care populaţia i le-a oferit la alegeri. Fapt care se constată şi acum, când coaliţia nu îşi joacă rolul de segment politic reformator, nu pentru că nu ar avea suficiente resurse umane, ci pentru că nu vrea acest lucru, aşa cum o arată, din ce în ce mai pe faţă, pe lângă faptul că are în propriul ADN virusul dezbinării, motivul care blocat puţinele schimbări care păreau că sunt gata să se înfiripe.
Spun că cele două ţări au mult prea multe în comun, datorită a ceea ce se poate constata după o scurtă analiză. E adevărat că Partidul Comuniştilor Moldoveni este primul clasat la ultimele alegeri. Situaţia se datoreză aceleiaşi nostalgii a populaţie, ca şi dincoace de Prut, dar ca să fim corecţi nu numai nostalgiei, ci şi datorită actorilor politici, în general. Vorbim de două poluri politice: pe de o parte, comunştii, pe cealaltă parte, coaliţia celorlalte partide.
Până acum, în lunga perioadă de interimat prezidenţial şi de campanie electorală continuă, pe faţă sau mai mascat, jucătorii politici nu au reuşit să schimbe prea mult percepţia. De dorit este ca aceasta să fie falsă, căci dacă se dovedeşte a fi corectă, Republica Moldova va mai trece printr-o perioadă în care va trebui să aştepte până la clarificarea orientării sale geopolitice: izolare sau deschidere spre Vest.
Eforturile din perioada interimatului au pregătit deja drumul. Important este ca el să fie urmat. Întrebarea care se pune este dacă politicenii (exceptând pe cei din PCRM) vor fi suficient de interesaţi de un adevărat succes. În cifre îl au, căci procentele însumate depăşesc pe cele ale comunştilor, dar e nevoie de abilitate şi voinţă reală politică pentru un succes real.
Testul cel mare pe care aceste partide trebuie să-l treacă este acela al alegerii preşedintelui. De abia atunci se va putea vorbi de o conturare clară a orientării politice a ţării şi apoi se va putea vorbi de voinţa continuării drumului început.
