Sehaş sau viaţă la mâna a doua

“Mâine voi merge la Dragonul Roşu să văd ce mai găsesc pentru copii. Au crescut vara asta, încât trebuie să le înlocuiesc totul. Să nu mai spun de genţi şi toate alea pentru şcoală… Da’ ce te-a apucat? Decât nailon, mai bine mergi la sehaş. Tot atâta dai, dar e de calitate. Eu de acolo am cumpărat tot.”

Mi-a rămas cuvântul “sehaş” în minte, dar au trecut aproape două luni până să înţeleg despre ce este vorba, asta pentru că nu am întrebat pe nimeni. Am constatat chiar că este foarte folosit, chiar dacă pentru mine era o noutate.

Cei care avem măcar 30 de ani, ne amintim cum comerţul a prins repede aripi după 1990. Bulevarde, străzi, pieţe s-au colorat rapid cu ajutorul chioşcurilor şi dughenelor de toate felurile cu care s-au luptat primarii ani la rând, după 2000. Printre toate astea însă, o categorie aparte de magazine a ocupat un loc special: Second Hand. Franta, Germania, Marea Britanie, Austria, Italia, mai târziu chiar foste ţări comuniste, printre care Ungaria şi Cehia îşi revărsau hainele şi încălţămintea folosită, pe lângă televizoarele, frigiderele sau cine ştie ce aparate la care românii nu avuseseră acces până atunci. Şi tot nu auzisem de “sehaş”.

Începând cu 2005, chioşcurile s-au rărit sau au fost rase cu buldozerul, dare deja apăruseră supermarketurile şi primele mall-uri. Dacă nu te vedeai la mall şi supermarket nu prea existai. Se vorbea de Second Hand mai în şoaptă. Şi chiar s-a uitat. Şi au început să dispară şi magazinele de cartier, lăsând loc sucursalelor de bănci, atât de multe de ajunsesem să mă întreb de ce nu fac uşi între diferitele sucursale, ca să nu trebuiască să iasă clienţii în stradă pentru a ajunge de la o sucursala la alta. Ar fi fost economie de timp şi client rapid la ghişeul de alături.

Şi începutul de 2009 a însemnat un afiş mare la sediul unei vestite bănci din cartier: ne găsiţi la adresa… Şi apoi a apărut tot mai des acest anunţ în geamurile de la parterul blocurilor, dar nu a durat mult şi au apărut farmaciile şi încă mai apar. Tot mai multe, de mă întreb cine cumpără atâtea medicamente, încât să merite.

Pe traseele mele obişnuite, am început să văd din nou afişe care îmi amintesc de anii ’90: haine import germania, preţ mic, calitate garantată, la kg etc. În spatele unui mare mall, în timp ce tramvaiul aşteaptă să debarce câţiva călători, citesc: calitate germană şi engleză, haine şi încălţăminte la kg. Oferta este serioasă. Este chiar şi concurenţă: două magazine, una lângă alta, doar literele care anunţă marfa “la kg” diferă, în mărime şi culoare. Intră şi iesă întruna oameni de toate vârstele. Bulevardele sunt tot mai populate cu asemenea magazine, chiar cele destul de centrale. Urcă un grup de personae tinere. “Trebuie să merg şi la sehaşul de pe Moşilor. Cică au nişte cizme de iarnă…” Şi pentru că tocmai ieşiseră din magazinul din apropierea staţiei de tramvai, am înţeles ce este un sehaş. Un cuvânt din ce în ce mai folosit. Dar nu e o noutate, ci e acelaşi adevăr: viaţă la mâna a doua. Dar, în comparaţie cu anii ’90, suntem în UE, chiar dacă tot de mâna a doua suntem şi acolo.