Pe aceeași temă
Cine trece prin dreptul Muzeului de Artă, o frumoasă clădire de patrimoniu renovată timp de mai mulți ani pentru a găzdui cum se cuvine donația testamentară a maestrului Irimescu, personalitate a Fălticeniului, vede la intrarea secundară o „expoziție“ neobișnuită: pe fiecare ochi de sticlă al ușilor largi se află lipit câte un avertisment, câte o decizie de sancțiune sau proces verbal, indicând o relație inflamată între conducere și angajați, în total 11 suflete.
Cu peste trei sute de sculpturi, o mie de lucrări de grafică și desen, cărți, documente, precum și colecția de artă și toate bunurile artistului etc., muzeul este descris ca fiind „cea mai bogată colecţie de autor din România şi una dintre cele mai reprezentative pe plan european“. Testamentul și actul de donație semnate de sculptorul Ion Irimescu, stins din viață la 102 ani, în 2005, au făcut posibilă înființarea muzeului în subordinea municipalității încă în timpul vieții sale, dar cu mai multe condiții. În Contractul de Donație nr. 2713/1998 se precizează că „în întreaga clădire Corp A vor fi expuse lucrările mele de sculptură și grafică din Fondul Irimescu, în expoziție permanentă panotată de mine, care nu va suferi nici o modificare, lucrările nu vor fi mutate sub nici o formă în alt loc de cum se află în momentul de față“. De asemenea, artistul a interzis scoaterea lucrărilor pentru expoziții itinerante în țară și în străinătate. După plecarea la pensie a directorului Gheorghe Dăscălescu, legatar și custode înscris în actul de donație, consiliul local a organizat în 2016 concurs pentru ocuparea postului de manager, conform OUG 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură.
Precum s-a împământenit în România și s-a perfecționat sub guvernarea PSD-ALDE, legile se adaptează la rezultatul dinainte stabilit al concursurilor, promovând incompetența. Așa a fost și acum: în locul vechimii de 5 ani experiență în specialitate, adică studii de artă sau experiență managerială, condițiile de la art. 3 din regulament s-au schimbat în „vechime în muncă“, iar exigența studiilor de artă a fost extinsă cu sociologie, drept, comunicare etc. Domnul Brădățanu nu este doar preot, ci are și studii de drept. Întrebat dacă se consideră competent pentru funcția sa, d-l Brădățanu ne-a invocat regulamentul concursului, care îi permitea să participe, plus faptul că nu a avut contracandidat. Legatarii testamentari l-ar fi vrut director pe Liviu Mihăilă, preot și el, președintele Asociației Fălticeni Cultural, care însă nu avea susținere politică. Cât despre experiența managerială a actualului director, foști angajați s-au exprimat necruțător, spunând că n-a condus niciodată nimic în afară de mașini. Alte vicii ale concursului unde consiliul local încalcă regulamentul stabilit de el însuși ar fi: din comisie s-au retras legatarii testamentari după începerea procedurilor, deci totul trebuia luat de la capăt. Nu s-a respectat. Detaliile nu mai au importanță acum, după doi ani glorioși de management, pentru care nu există nicio urmă publică de evaluare, ale cărei rezultate ar fi trebuit postate „în 48 de ore“ pe site-ul primăriei. Conform regulamentului.
Blesteme manageriale
Printre comunicările lipite pe ușa Muzeului de Artă „Ion Irimescu“, una ne-a atras în mod special atenția: „Decizia nr. 26/25.06.2019 privind sancționarea cu avertisment scris a angajatei T.E... gestionar custode sala 1... pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului... prin faptul că nu s-a permis vizitatorilor muzeului accesul la grupul sanitar, aceștia fiind nevoiți să își facă nevoile în curtea muzeului“. O situație delicată în care trebuia luată o măsură, însă expunerea la vedere a sancțiunii, urmată de un Proces verbal și o Notă, și acestea afișate, este bizară. La fel, anunțul public că se constituie o comisie de inventariere care să investigheze vizita făcută de fostul director „singur, fără supraveghere, în încăperea Fond documentar Ion Irimescu etc., precum și cu privire la bagajele acestuia...“. Practic, întreaga bucătărie a muzeului e pusă pe ușă, indicând cel puțin o inabilitate managerială de a rezolva problemele instituției, pricepere pentru care directorul este plătit cu 6.000 lei lunar (aflăm tot de pe ușă). L-am întrebat pe d-l Brădățanu de ce procedează așa: „Nu avem un avizier special, iar unii angajați nu vor să se conformeze și nu își îndeplinesc obligațiile“, ne-a lămurit managerul. Mai sunt și procese pe rol cu angajații, unele deja câștigate în primă instanță, despre care aflăm de la director că „unii au găsit de cuviință să dea în muzeu“ pentru niște salarii. Foști și actuali angajați care au contactat redacția revistei au semnalat, sub promisiunea confidențialității, un comportament inadecvat al directorului: de la atitudinea arogantă, la isterii și blesteme (Doamne păzește!), care fac imposibilă comunicarea instituțională. Primii vizați sunt oamenii predecesorului. Majoritatea tace și înghite, pentru a-și păstra locul de muncă. Fiindcă la Fălticeni, oraș de nici 25.000 de locuitori, cel mai mare angajator este consiliul local.
Inventarul fără de sfârșit
Muzeul „Ion Irimescu“ este finanțat de consiliul local cu o subvenție anuală în jurul sumei de 200.000 lei, din care cea mai mare parte merge pe remunerarea personalului. După ce clădirea cu două corpuri a fost restaurată din fonduri europene de fosta conducere, investițiile s-au diminuat firesc, iar tăierile de fonduri au devenit uzuale. Prin Contractul de management 2017-2021, noul director s-a angajat la multe: creșterea publicului, diversificarea ofertei de expoziții și acțiuni culturale, schimbarea graficii promoționale, lărgirea grilei de personal calificat, înregistrarea la OSIM a siglei Irimescu etc. Cele mai simple măsuri, ca, de exemplu, constituirea consiliului științific și a consiliului de administrație au deficiențe, fiindcă din primul lipsește tocmai omul de specialitate, muzeograful, iar din cel de-al doilea lipsește un angajat al instiuției, deciziile fiind luate astfel de doi consilieri locali împreună cu directorul. N-am aflat cum a ieșit evaluarea anuală pe 2017 și 2018, fiindcă d-l Brădățanu ține pentru el secretul, invitându-ne să ne adresăm primăriei, dar sigur e că marele inventar anunțat ca o prioritate nu s-a săvârșit. „Nu știți ce am găsit când am venit, o situație improprie, fără evaluări, expertize și clasificări ale patrimoniului“, s-a plâns directorul. Au fost controale de la Ministerul Culturii, a venit și Curtea de Conturi în 2017, iar Poliția a fost sesizată cu plângerea R/5 1192/13.06.2019.
Lipsesc lucrări din muzeu? Greu de spus, în lipsa unui inventar clar. Totuși, un registru consemnează că în decembrie 1989 revoluționari fălticeneni au spart în fața primăriei sculpturile în gips reprezentându-i pe Elena și Nicolae Ceaușescu, iar cele în bronz au fost topite de artist, fapt consemnat în actele adiționale ale donației. Fostul director a constatat și dispariția câtorva lucrări ale unor artiști locali (Orac, Bălan) din sediul primăriei, care le împrumutase înainte de 1989 de la muzeu pentru decorarea interiorului. Însă nimic n-ar lipsi din donația maestrului Irimescu, patrimoniul de valoare al muzeului. Legatarii testamentari, obligați prin document să se întâlnească anual și să analizeze situația patrimoniului, au dubiile lor în privința intențiilor managerului. Cum comunicarea este deficitară, aud și ei diverse zvonuri: că s-ar urmări scoaterea lucrărilor în expoziții peste hotare, în Lichtenstein, că se toarnă lucrări fără autorizare etc. Testamentul maestrului Irimescu precizeză la art. 4 că „Totalitatea lucrărilor donate de mine muzeului prin Contractul de Donație nr. 2713/1998 și prin prezentul testament nu vor părăsi sub nici o formă sau motiv incinta muzeului (nu vor fi împrumutate pentru eventuale expoziții)“. Între două slujbe, preotul-manager Brădățanu nu prea are timp să clarifice lucrurile. Ce nu stă scris pe ușă nu se cunoaște. //
Fotografii de pe Wikipedia, de pe site-ul muzeului și din arhiva personală.
