De același autor
UPDATE
Revista „22” a primit răspuns de la Curtea de Conturi privind frecvența cu care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost controlată în ultimii ani.„Potrivit Programului de activitate pe anul 2013, Camera de Conturi Arad a efectuat în perioada 4.11.-13.12. 2013 misiunea de audit de conformitate cu tema Controlul modului de constituire și utilizare a resurselor publice acordate unităților de învățământ superior și a veniturilor proprii realizate din taxele încasate de la studenți”. Așa cum suspectam, Curtea de Conturi nu a mai călcat pe la această universitate de stat, care trăiește din bani de la buget, de 8 ani, ceea ce este cel puțin bizar, fiindcă se întâmplă, ca simplă coincidență, cam de când doamna Lile exercită funcția de rector, având grijă să angajeze persoane din structurile Curții de Conturi. Raportul anexat indică un număr de nereguli financiare. Auditul anterior a fost efectuat în 2010.
Ramona Lile continuă lupta pentru a scăpa de ștampila de „cel mai grav plagiat din lumea academică”: contestă în instanță, plânge de mila imaginii universității și a orașului și își face campanie prin orice mijloace.
Deși presa locală, cu puține excepții, face eforturi să escamoteze scandalul plagiatoarei în serie Ramona Lile, rector la universitatea de stat din Arad, pe Facebook s-au distribuit articolele publicate de revista „22”, lumea a aflat și a comentat. Într-un interviu dat ziarului Special Arad, doamna rector afirmă cu nonșalanță că nu are ce să își reproșeze. „Singurul lucru de care îmi pare rău este faptul că imaginea universității este afectată de acest scandal mediatic. De aceea am și inițiat toate demersurile în instanță. Inevitabil, numele meu este legat de Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad. Chiar dacă această problemă este una personală, din păcate, efectele ei se extind și asupra instituției de învățământ superior. Colegii mei m-au susținut în aceste demersuri, înțelegând că fac parte și ei din această luptă”, le-a declarat Ramona Lile jurnaliștilor.
Au fost depuse la Curtea de Apel Timișoara două acțiuni, una de suspendare a hotărârii de sancționare a plagiatoarei emise de Consiliul Național de Etică CNECSDTI, cu termen de pronunțare 27 mai, cealaltă de anulare a hotărârii CNECSDTI, în ambele cazuri instituția chemată în judecată fiind Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Mai pe scurt, Ramona Lile contestă și decizia de plagiat, și sancțiunile care i s-au aplicat, mizând, probabil, pe tergiversare, indulgența unor judecători și memoria scurtă a publicului. O miză greșită, așa cum s-a dovedit și în alte cazuri de plagiatori notorii, în frunte cu Victor Ponta.
Redacția revistei „22” a dorit să afle de la câțiva politicieni, unii originari din Arad, ce efect are acest scandal asupra reputației orașului:
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, fost rector, profesor universitar:
„Nu bucură pe nimeni o situație ca aceasta, nici instituția nu se află într-o poziție comodă. Eu nu am avut asemenea caz cât am fost rector, Doamne ferește! Din câte am văzut, procedura a fost respectată, însă doamna are dreptul, ca orice cetățean, să se adreseze justiției. Da, ca ministru am avut cazul de plagiat Ponta, dar ministrul nu avea nicio atribuție, de atunci s-a schimbat legea Educației”.
Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL, fost primar al Aradului timp de patru mandate. Falcă s-a retras din UAV când universitatea i-a acordat condamnatului penal Adrian Năstase titlul de Doctor Honoris Causa:
„Arată prost cazul cu plagiatele unui rector. Cineva ar trebui să facă un pas în spate, să scutească orașul de această rușine. Este vorba de un sistem care susține frauda academică, iar această situație trebuie să se termine”.
Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS:
„Sunt arădean, am crescut și am învățat aici, îmi iubesc orașul, dar Aradul nu are nicio perspectivă cu astfel de oameni. Doamna rector ar trebui să se retragă, fiindcă afectează grav credibilitatea instituției. Din clasa mea de 25 de elevi de liceu, cei mai mulți au plecat la studii la București, la Cluj, la Timișoara. Apoi a plecat primul val în străinătate. Mă doare să văd că Aradul a decăzut, că oamenii buni ezită să se implice în politică, din lipsă de încredere”.
Geanina Pistru, prim-vicepreședintă a Organizației Naționale de Femei PNL:
„Nu mi se pare normal ca un om care a plagiat să fie în fruntea unei instituții de învățământ. Este un prost exemplu pentru studenți”.
Călin Bibarț, primarul Aradului (PNL):
„N-am studiat problema, am aflat că e un ordin de ministru care poate fi atacat în instanță, nu m-aș pronunța. Cred că România ar avea nevoie de un moment T zero ca să nu se mai amestece lucrurile. Eu am fost reținut să îmi dau doctoratul, știind cum se iau doctoratele azi”, s-a eschivat primarul, care susține că Ramona Lile este apropiată de PSD.
Se lucrează la dregerea busuiocului
Doamna rector face eforturi disperate să își dreagă imaginea șifonată de propriile plagiate: pe pagina de Facebook a universității, Ramona Lile face (și își face) campanie pentru donarea de sânge, iar pe 13 mai publică fotografia cu brațul din care se extrage sânge: „Am donat sânge pentru a salva vieți”, comunică Ramona Lile, „mă bucur că împreună cu colegii mei am fost și am făcut acest gest de normalitate pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru”.
Și, ca un făcut, Universitatea „Aurel Vlaicu” găzduiește în 27 mai o lansare de carte a Grupului editorial Universul Juridic, semnată de avocatul Florentin Țuca, cu o dezbatere la care iau parte decanul baroului din Arad, profesori universitari în domeniul dreptului etc. De menționat că UAV nu are facultate de drept.
În universitate bate vântul
La invitația insistentă a președintelui Senatului UAV, Ioan Radu, pentru a discuta în detaliu cazul delicat al sancțiunilor aplicate deja doamnei rector Lile, am descins la Arad într-o zi de miercuri, când profesorul Radu avea ore la anul I, în sala 326 din clădirea nouă, situată în cartierul Micalaca. Am încercat să îl găsim la diverse ore înscrise în orar, după ce am eșuat în a-l contacta la telefon. Nici secretara Facultății de Inginerie nu a reușit să dea de el la telefon: „A fost aici mai de dimineață, poate a ieșit să mănânce”, a încercat secretara să motiveze absența. Însă nici ea nu a reușit să îl găsească la telefon. Și mai târziu, când am revenit, sala de curs era tot încuiată.
În luna martie, universitatea a decis ca orele să se țină față în față. Totuși, doar în câteva săli se aude mișcare într-o zi când orarul afișat e plin de ore la toate facultățile, în afară de anii terminali, aflați în presesiune. Universitatea impunătoare, cu trei etaje, este aproape pustie. Rar trec pe coridoare grupuri mici de studenți în căutarea timpului pierdut.
Curtea de Conturi amnezică
De mulți ani, Curtea de Conturi n-a mai călcat prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, universitate alimentată de la buget cu zeci de milioane de lei în fiecare an. Execuția bugetară pe anul 2020 votată în unanimitate de Senat arată că subvențiile primite de la stat prin Ministerul Educației trec de 41 milioane de lei.
Există unele neclarități fie și dacă te uiți pe tabelele execuției bugetare, dar acestea trebuie lămurite de instituția care are obligații legale de a face controlul cheltuirii banului public, Curtea de Conturi. Universitatea are câteva achiziții imobiliare lăsate moștenire de fosta conducere, cum ar fi Hotelul Akademos sau casa de odihnă de la Moneasa, despre care nu se prea știe nimic: cine le folosește, în ce scop, cu ce profit pentru UAV.
O vizită la Camera de Conturi Arad se lasă cu o conversație amabilă cu directorul instituției, un tânăr de viitor, care ne expediază la București, fiindcă numai centrala poate să răspundă la orice întrebare, conform regulilor casei. Domnul Ciprian Balaș știa însă despre ce instituție necontrolată de prea mulți ani e vorba, aceasta fiind probabil o situație excepțională.
Redacția se află în așteptarea răspunsului de la Curtea de Conturi la întrebările noastre înregistrate cu nr. SCIRP/2021-8450/21.05.2021.
Curg concursurile pentru posturi de șef
De pe site-ul universității aflăm că la începutul lunii mai s-a organizat un concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu economico-financiar salarizare, pe perioadă nedeterminată. Descrierea condițiilor jobului are suficiente amănunte pentru a indica unui ochi experimentat un concurs cu dedicație: minimum cinci ani într-o funcție de conducere neapărat în domeniul bugetar, 10 ani în contabilitate domeniu bugetar, certificate diverse pe care nu le are oricine.
Concursul s-a dat cu un singur candidat, Olimpia Popa, până recent subprefect la Arad. Iar recomandarea a primit-o de la nimeni altul decât primarul Bibarț, pe care l-am întrebat dacă știe de acest concurs: „Am aflat în timp ce se desfășura”, ne-a spus, contrazicându-se ulterior: „Da, i-am dat doamnei Olimpia Popa o recomandare pentru acest concurs, am lucrat cu ea pe vremea când eu eram prefect, ca funcționară nu am ce să îi reproșez, așadar, pot să o recomand profesional. În rest, nu-mi bat capul cum își recrutează universitatea personalul”, a declarat primarul pentru revista „22”.
Așa că doamna fost subprefect a reușit cu brio, cu punctaj mare, în fața comisiei având-o ca președintă pe doamna prorector Codruța Stoica.
Atenționare ANI, din nou
Agenția Națională de Integritate (ANI) întârzie în a lua o măsură pentru a o sancționa pe doamna rector Ramona Lile, care nu și-a depus declarația de avere și de interese în 2020, deși se apropie termenul de depunere pentru anul următor. Refuzul trezește curiozitatea colegilor: oare ce e de ascuns? //