Drona și românii 

O dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați, a explodat, a rănit oameni și ne-a amintit cât de aproape este războiul de granița României. Nu știm cu siguranță dacă drona s-a rătăcit pentru că ar fi fost afectată de contramăsurile ucrainene, s-a rătăcit din erori tehnice sau a fost trimisă intenționat.

Ultima variantă ar necesita o investigație mai serioasă înainte de a produce reacții. Ambiguitatea este unul dintre fundamentele războiului hibrid: o dronă care ajunge pe teritoriul unui stat NATO poate fi prezentată drept accident, deviere sau eroare tehnică, dar asta poate masca o acțiune intenționată. Miza ar fi testarea reacției militare a României, a procedurilor NATO, a comunicării publice, a capacității autorităților de a gestiona panica și chiar cartografierea vulnerabilităților societale, în cazul acesta un soi de „recensământ” al actorilor fericiți să joace rolul de susținători ai narațiunilor și obiectivelor Rusiei.

Reacția publică arată exact faptul că propaganda s-a activat rapid, folosind tehnici clasice din manualul dezinformării, pe linia celor „patru D” (discreditare, deformare, distragere, descurajare, traduceri aproximative a dismiss, distort, distract, dismay). În loc de întrebări serioase despre limitele capacității României de a se proteja militar, respectiv limitele strategiei politice și de comunicare, am primit reacții previzibile, meniul complet al suveranismului conspiraționist.

 Nu știm sigur că e rusească

 Primul cluster de narațiuni atacă exact originea dronei. „Și totuși, ce proveniență are drona?”, se întreabă unii, aparent ingenuu. Alții merg mai departe: nu e sigur, nu e atac, e accident, nu e Putin, nu e Kremlinul. ActiveNews împachetează aproape didactic linia: poate fi rusească, dar nu e vina Rusiei; poate a venit de acolo, dar sigur nu a fost trimisă; poate a explodat, dar să nu dramatizăm, autoritățile române sunt isterice.

Tehnica e veche: nu trebuie să demonstrezi ceva, trebuie doar să creezi confuzie sau te repliezi pe veșnica reacție a propagandistului „eu doar pun întrebări”. Dacă raportul tehnic arată că e Geran-2, spui că raportul vine de la autorități. Dacă se prezintă fragmente, componente și traiectorii, spui că nu ai văzut tu destul. În final, adevărul nu mai este o concluzie susținută de probe, ci o chestiune de dispoziție: crezi sau nu crezi „sistemul”.

Un subtip mai spectaculos este pseudo-expertiza tehnică. Dan Diaconu, de exemplu, pornește de la dimensiunile și efectele presupuse ale unei Geran-2 pentru a concluziona că „este absolut imposibil” să fi fost o astfel de dronă. Argumentul sună tehnic, dar funcționează ca o expertiză de canapea: dacă blocul nu s-a prăbușit, dacă geamurile nu par suficient de distruse, dacă pagubele nu corespund imaginii mentale despre o dronă kamikaze, atunci concluzia oficială devine suspectă. Numai că exploziile nu se comportă după intuiția de Facebook. Contează locul impactului, unghiul, structura clădirii, felul detonării, distribuția undei de șoc, incendiul, materialele, spațiile închise sau deschise. Nu identifici o dronă după impresia că „parcă trebuia să fie mai rău”.

 Ucraina ne atrage în război

 Al doilea cluster mută vina spre Ucraina, amestecând narațiuni mai prudente și mai brute. În versiunea soft, drona ar fi fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană. În versiunea dură, Ucraina ar fi trimis-o intenționat pentru a băga România în război. Nu mai contează că Ucraina era ținta atacului, că dronele rusești nu ar trebui să fie acolo din start. Dacă apărarea ucraineană a încercat să oprească un atac rusesc, atunci Ucraina devine suspectul principal.

Argumentul se aliniază cu alte propuneri mai generale de a opri orice ajutor pentru Ucraina, să nu cumva să fim văzuți rău de Rusia, care de altfel nu e deloc periculoasă, dar își urmărește interesele. Ei nu ne vor răul, dar ne vor pedepsi, dacă nu facem ce vor.

Statul agresat devine vinovat pentru consecințele agresiunii, Rusia dispare din poziția de cauză, în timp ce Ucraina e implicată direct: vrea să ne atragă în război, să ne transforme în anexă, să ne ia banii prin SAFE.  Tabloul devine mai mult despre una dintre temele obișnuite ale propagandei „suveraniste”,  în care România este capturată de Bruxelles, SUA, Kiev etc.

 SAFE, armamentul și jaful

 Al treilea cluster este al banilor, în special în jurul programului SAFE. „Ziaristul” de TikTok BobbyD arată că mai sunt contracte de semnat. Să fie o „coincidență”? Doar pune întrebări, desigur, parașuta retorică perfectă: poți sugera orice, fără să demonstrezi nimic.

Oana Eftimie sare direct la „operațiune psihologică” (PSY-op), o narațiune tipică ce sugerează că elitele orchestrează tragedii, proteste sau alte fenomene ca să manipu­leze societatea sau să justifice încălcarea unor drepturi.

Drona devine un instrument de comunicare, un episod regizat ca să facă „criticii” să tacă, iar dacă publicul nu se convinge, sunt chemați în scenă și „băieții din servicii” fără de care nicio teorie conspiraționistă românească nu se simte completă.

Diana Șoșoacă duce logica la capătul ei extremist: o mamă și un copil ar fi fost puși în pericol pentru a justifica achiziții de armament. Tot ea amintește de „Colectiv”, mai exact de propaganda care sugera că forțe oculte ar fi avut nevoie să moară oameni ca să obțină consimțământ politic și schimbarea puterii.

Contractele de apărare pot fi dezbătute: ce cumpărăm, de la cine, cu ce costuri, cu ce transparență, cu ce utilitate reală împotriva dronelor. Dar nu întrebările și detaliile sunt miza, ci saltul la varianta conspiraționistă.

 NATO/UE ne împing în război

 „Cum ne-a apărat NATO?”, întreabă Anca Alexandrescu. Șoșoacă întreabă dacă s-a activat Articolul 5. Formula se bazează pe o așteptare falsă: NATO ca scut magic care ar trebui să vaporizeze orice dronă intrată pe teritoriul României, altfel alianța e inutilă.

În realitate, discuția este mai concretă și mai puțin cinematografică: reguli de angajare, risc pentru civili, apărare aeriană la joasă altitudine, coordonare aliată, capabilități anti-dronă, timp de reacție – detalii plictisitoare. E mai spectaculos, dar și util politic, să spui că UE și NATO ne folosesc, ne îndatorează, ne împing în război și, eventual, ne omoară cetățenii ca să cumpărăm armament.

 Guvernul ilegitim

 Al cincilea cluster este cel politic intern, unde a sărit primul George Simion. Evitând cu grație să spună orice despre Rusia, Simion transformă incidentul într-un argument pentru schimbarea puterii: „Lăsați un guvern legitim”, de parcă ne-ar ajuta un guvern condus de cei care s-au opus legii de apărare împotriva dronelor și apoi oricăror planuri de întărire a apărării, spunând că nu avem nevoie.

Anca Alexandrescu cere să plece toți, Șoșoacă vorbește despre mâini pline de sânge, Ingrid Mocanu ironizează ideea că AUR și PSD ar fi de vină, apoi trece spre Constituție, Bolojan, Maia Sandu și achiziții.

 Statul minte, presa manipulează, serviciile sunt peste tot

 Am pus separat un cluster-umbrelă, care le susține pe toate: statul minte, presa manipu­lează, serviciile sunt peste tot. Gheorghe Piperea e reprezentativ, stilul lui face în general un amestec de teme, exploatând în manieră conspiraționistă frustrări economice sau tensiunile din pandemie. 

Piperea ajunge de la dronă la o poveste despre cum autoritățile au mințit în pandemie, astfel că nu mai pot fi crezute. Se vede aici puterea a ceea ce am mai numit „narațiuni de fundal”, activate când se ivește oportunitatea.

Amestecul și contradicțiile nu sunt o problemă, ci o funcție a manipulării – spunem câte ceva pentru toată lumea. Pandemia, „cenzura”, alegerile, UE, presa, experții, toate sunt aduse împreună. Presa care raportează e „vândută”, experții sunt agenți de influență, securizarea zonei demonstrează că se acoperă urmele.

Miza nu mai e doar în jurul cazului punctual, nici măcar nu este doar despre Rusia și Ucraina: în mare parte este privită doar precum o oportunitate ca fiecare actor din ecosistemul manipulării să-și reafirme obsesiile, că vorbim de subminarea legitimității conducerii României, că vorbim de propaganda anti-UE, antivaccinism sau conspirații despre elite ascunse.

Că tot se întreabă retoric unii suveraniști „unde sunt rușii” sau „când vin rușii”, cazurile de acest gen ne arată că rușii nu trebuie să vină fizic, pentru că sunt deja reprezentați de actori locali, care fac fix ceea ce spune teoria războiului hibrid – sapă atât de puternic la fundația oricărui consens social, încât fie vom ajunge la o schimbare de regim favorabilă pentru Kremlin, sau cel puțin la paralizarea completă a oricărei capacități de decizii a statului român.