De același autor
În 2011, Donald Trump devenea unul dintre principalii promotori ai ideii potrivit căreia Barack Obama nu s-ar fi născut în SUA și nu ar fi avut dreptul să devină președinte. Publicarea certificatului de naștere nu l-a convins, Trump sugerând că era falsificat. Cincisprezece ani mai târziu, Trump se află la al doilea mandat la Casa Albă, iar conspirațiile și minciunile au devenit normă în mișcările „suveraniste” de pretutindeni.
Trump nu a inventat minciuna politică sau conspiraționismul, dar le-a ridicat la rang de artă, arătând că poți câștiga puterea printr-o combinație de exagerări colosale, afirmații demonstrabil false și teorii dezaxate, câtă vreme sunt repetate cu încredere deplină și indiferență față de dovezile contrare.
Abordarea amintește de the big lie, concept asociat propagandei naziste: o minciună colosală, afirmată cu convingere și repetată până ajunge să influențeze percepția realității. Asemenea minciuni pot funcționa și ca simboluri identitare, iar apărarea lor devine un test de loialitate. Un bun exemplu este conspirația alegerilor furate din 2020, în care cred încă 59% dintre republicani, în ciuda investigațiilor, auditurilor și proceselor care arată contrariul.
În jurul lui Trump s-a consolidat un ecosistem de politicieni, organizații, influenceri și instituții media care preiau, amplifică și normalizează narațiuni manipulative. Merită, așadar, să facem o retrospectivă a acestei evoluții, în special pentru că acest fenomen al minciunii devenită ars politica este adevărata moștenire a regimului Trump și a trumpismului în general.
O avalanșă de minciuni
În conversațiile despre dezinformare, amintesc mereu de importanța volumului și frecvenței falsurilor; acestea țin ocupată media serioasă și fact-checkerii, dau muniție susținătorilor și demotivează adversarii. Trump a înțeles repede utilitatea lor, profitând de orice ocazie să lanseze noi acuzații și zvonuri, unele mai spectaculoase decât altele.
Trump a susținut că tatăl lui Ted Cruz ar fi avut legături cu asasinul lui Kennedy, că mii de musulmani din New Jersey ar fi sărbătorit atentatele din 11 septembrie, l-a acuzat pe Obama că i-ar fi ascultat telefoanele, dar și că ar fi fondat ISIS și a distribuit o teorie potrivit căreia Biden și Obama ar fi ordonat uciderea unor membri SEAL Team 6.
A susținut că milioane de oameni au votat ilegal în 2016, că alegerile din 2020 i-au fost furate, că Nancy Pelosi ar fi responsabilă pentru asaltul Capitoliului din 6 ianuarie, deoarece ar fi refuzat desfășurarea Gărzii Naționale, dar și că participanții nu erau înarmați sau că anchetatorii ar fi distrus probele. După Trump, țările din America Latină și-ar fi golit închisorile și spitalele de psihiatrie pentru a trimite migranți către SUA, criminalitatea din Venezuela ar fi scăzut spectaculos pentru că infractorii fuseseră expediați în America, imigranții haitieni ar fi mâncat pisicile și câinii localnicilor, fondurile destinate victimelor uraganelor ar fi fost deturnate către imigranți, în timp ce școlile publice ar efectua operații de schimbare a sexului copiilor fără știrea părinților, iar democrații ar milita pentru „avort după naștere”.
Trump a mai susținut că încălzirea globală ar fi o înșelătorie inventată de chinezi, că morile de vânt ar provoca cancer și ar omorî milioane de păsări, că panourile solare ar „prăji” animalele care calcă pe ele, că CDC ar fi recunoscut că doar 6% dintre decesele raportate în pandemie erau provocate de COVID, că Uniunea Europeană ar fi fost creată pentru a profita de Statele Unite, că el ar fi negociat 200 de acorduri comerciale și a oprit opt războaie, că Ucraina a început războiul cu Rusia, că Zelenski ar avea o popularitate de numai 4% și că Europa ar fi oferit Ucrainei mult mai puțin sprijin decât SUA. Trump ar fi redus prețul medicamentelor cu 600%, a îndeplinit mai multe promisiuni decât a făcut, iar documentele Epstein sau statisticile nefavorabile privind locurile de muncă ar fi fost falsuri menite să-l pună într-o lumină negativă.
Exemplele ar putea continua pe multe pagini, un amestec de teorii ale conspirației, exagerări grosolane, statistici inventate, insinuări sau afirmații manipulatoare. Nu vorbim, deci, despre un politician care deformează ocazional adevărul în avantaj propriu, ci despre un mod de comunicare în care raportarea la realitate este opțională.
Pentru a înțelege amploarea, Washington Post a inventariat 30.573 de afirmații false sau înșelătoare între ianuarie 2017 și ianuarie 2021, adică aproximativ 21 pe zi (pentru al doilea mandat încă nu există un inventar comparabil).
Minciuna, ca identitate politică
Am menționat deja că „minciunile mărețe” funcționează și ca simbol al identității politice; un studiu din 2023 arăta că repetarea afirmațiilor false ale lui Trump era asociată cu acceptarea lor mai frecventă în rândul republicanilor, dar cu efectul opus în rândul democraților.
O analiză asupra campaniei din 2016 confirmă și influența ecosistemului mediatic construit în jurul MAGA, în care publicații conspiraționiste erau amplificate și legitimate de actori mai influenți, precum Breitbart și Fox News. Trump nu trebuie să inventeze fiecare conspirație: este suficient să o preia și să-i ofere autoritate și vizibilitate, pentru ca aceasta să circule între politicieni, influenceri și public.
Un alt studiu, din 2025, arată că identificarea personală cu Trump și credința în alegerile furate s-au întărit reciproc; cei care acceptau conspirația erau mai predispuși să respingă acuzațiile penale împotriva liderului și să-i susțină agenda politică. Acest mecanism este completat de o analiză teoretică recentă: minciunile colosale pot servi și la consolidarea convingerilor grupului, testarea loialității apropiaților sau demonstrarea puterii liderului. Când Trump insistă asupra unei absurdități evidente, iar cei din jur o apără, minciuna devine un spectacol al autorității.
Se creează astfel un mecanism de consolidare reciprocă: Trump oferă conspirațiilor autoritate și vizibilitate, ecosistemul mediatic le amplifică, iar susținătorii le transformă în repere identitare. Dezmințirile nu dispar, dar pentru cei convinși că presa, experții și instituțiile conspiră împotriva liderului, ele devin pur și simplu noi dovezi ale conspirației.
De la conspiraționism la politică de stat
Trump a normalizat conspiraționismul și minciuna, aducându-le în centrul administrației SUA și al strategiei sale politice, dar merită să prezentăm câte ceva din modul în care acestea ajung să fundamenteze politici publice și intervenții asupra instituțiilor.
Să luăm exemplul agenției SUA care produce statistici privind piața muncii și inflația (Bureau of Labor Statistics); în august 2025, nemulțumit de cifrele arătate, Trump a acuzat-o fără dovezi pe directoarea agenției că ar fi falsificat datele pentru a-i favoriza pe democrați și a concediat-o.
Despre sănătate, am mai scris: Robert F. Kennedy Jr., activist antivaccinare, ajuns ministru al Sănătății, nu s-a limitat la declarații controversate. A înlocuit comitetul consultativ pentru vaccinuri al CDC, a încercat restrângerea recomandărilor de vaccinare a copiilor[1], a anulat proiecte de cercetare pentru vaccinuri ARNm în valoare de aproape 500 de milioane de dolari și a determinat personal modificarea paginii oficiale CDC despre vaccinuri și autism, introducând afirmații contrazise de cercetările științifice. Toate acestea, în timp ce SUA înregistrează peste 5.000 de cazuri de rujeolă în 2026, cel mai mare număr din ultimii 35 de ani.
Narațiunea falsă despre „statul paralel” a fundamentat restructurarea administrației federale, spre întărirea puterilor președintelui și slăbirea protecțiilor funcționarilor, care favorizează loialismul.
Și minciuna cu alegerile furate a produs consecințe instituționale. Trump a făcut eforturi pentru extinderea controlului federal asupra organizării votului, a emis ordine pentru modificarea regulilor de înregistrare și vot prin corespondență, a mobilizat instituțiile federale pentru verificarea a zeci de milioane de alegători, a dat în judecată mai multe state pentru acces la registrele electorale etc., unele demersuri fiind respinse de instanțe.
Ce rămâne după Trump?
Este încă devreme pentru un bilanț definitiv al moștenirii lui Trump, dar unele efecte sunt deja vizibile. Contribuția sa distinctivă constă în combinația dintre volumul extraordinar al falsurilor, indiferența față de dovezile contrare, capacitatea de mobilizare a publicului și autoritatea conferită de funcția prezidențială. Impactul nu este limitat la SUA: trumpismul a influențat mișcări politice din alte țări, inclusiv din Europa, care contestă presa, expertiza și instituțiile prin narațiuni conspiraționiste. Deși criza încrederii are cauze multiple, Trump a contribuit semnificativ la amplificarea ei.
Alegerile din noiembrie 2026, în urma cărora republicanii au pierdut majoritatea în Congresul SUA, arată că spectacolul politic și minciunile spuse cu încredere nu (mai) garantează succesul electoral. Dar înfrângerea politică a lui Trump nu înseamnă obligatoriu dispariția trumpismului. Rămâne de văzut dacă această perioadă va rămâne un episod excepțional sau dacă moștenirea sa va fi normalizarea unui mod de a face politică în care adevărul contează mai puțin decât loialitatea, iar capacitatea de a impune o minciună devine ea însăși o demonstrație de putere.
