Narațiuni putiniste: Rusia măreață și inevitabilă (II)

Zilele trecute, Ucraina a atacat depozitele Wildberries de lângă Moscova, un soi de eMAG de vreo zece ori mai mare. Pierderile au fost estimate la peste un miliard de dolari, iar atacul a fost motivat de faptul că infrastructura companiei era folosită și pentru logistica militară.

Reacția putiniștilor a urmat linii cunoscute. Pentru unii, totul era fals, imaginile, create cu AI. Alții s-au bucurat anticipat de răspuns: Putin ar urma să renunțe la reținerea de până acum și va da un răspuns pe măsură, poate chiar unul nuclear.

 Rusia măreață și inevitabilă

 Vedem aici efectele propagandei rusești, amplificate local. Miza este oprirea ajutorului pentru Ucraina, pe motiv că ar fi inutil: nu face decât să prelungească agonia ucrainenilor și problemele economice ale europenilor, care se încăpățânează să caute alternative la gazul rusesc.

Pe lângă afirmațiile despre cum Putin menajează ucrainenii și apelurile la lovituri nucleare „să-i învețe minte”, apar și mesaje care construiesc mitologia unei Rusii invincibile. Metanarațiunea poate fi formulată astfel:

Rusia nu poartă un război de agresiune împotriva Ucrainei, ci se apără de întregul Occident, dar este prea puternică pentru a fi învinsă: armata sa se abține, economia sa rezistă și chiar se întărește, iar Europa nu are resursele și capacitatea de a o confrunta. Continuarea sprijinului pentru Ucraina nu poate schimba rezultatul, ci doar prelungește războiul și expune state precum România distrugerii.

 Rusia își atinge obiectivele, deși demonstrează reținere

 Primul obiectiv al campaniei informaționale este să convingă publicul că „operațiunea specială”, ridicată între timp la rang de război, se desfășoară conform planului. Zeci de postări pretind lovirea „cu precizie” a echipamentelor militare, depozitelor de muniție și liniilor logistice ucrainene. Alții se arată fascinați de rachetele imposibil de oprit, iar fiecare localitate cucerită după luni de lupte cu pierderi semnificative este o dovadă a marșului spre victorie.

Anunțurile sunt uneori grăbite: în cazul Kosteantînivka, „victoria” a fost proclamată înainte ca rușii să controleze complet localitatea, iar propagandiștii locali s-au grăbit să o prezinte drept ultimul pas spre cucerirea Donbasului. Tema victoriei iminente nu este nouă: Gheorghe Piperea sugera în ianuarie 2025 că nici Zelenski nu mai crede în victorie, iar Mihail Neamțu scria în aprilie că „Ucraina a pierdut războiul pe câmpul de luptă”. Mesaje similare au venit de la ActiveNews, Cozmin Gușă și alții.

Ca să explice discrepanța dintre imaginea de superputere și progresul lent, propaganda invocă reținerea: Rusia ar putea termina războiul oricând, dar nu arată ce poate. Mesajul are și o componentă morală: Putin ar fi actorul rațional, obligat să se apere, dar atent să folosească minimum de forță. De aici apelurile periodice la „renunțarea la mănuși”, de multe ori cu implicația unui atac nuclear.

Arsenalul nuclear rusesc este un risc real, dar cedarea în fața șantajului nuclear ar însemna să acceptăm că orice stat dotat cu asemenea arme poate acționa cu impunitate. Mai pragmatic, folosirea armamentului nuclear ar veni cu probleme concrete precum riscul asupra propriului teritoriu și trupe, din cauza radiațiilor și particulelor purtate de vânt. În plus, nu doar țările occidentale, ci și China au avertizat în repetate rânduri că un atac nuclear nu este acceptabil.

 Singură împotriva lumii

 În spațiul suveranist a devenit populară o memă care susține că „o dată la o sută de ani, Europa se unește împotriva Rusiei pentru a primi o bătaie bună și a se calma”, o falsificare grosolană a istoriei. Mesajul nu spune doar că Rusia a fost mereu invincibilă, ci și că luptă singură împotriva întregului Occident.

Rușii pretind încă din 2022 că se împiedică la tot pasul de echipaje și ofițeri NATO, iar acum afirmă direct că Rusia luptă (singură) împotriva a 50 de țări (Lavrov) sau chiar 56 (Shoigu). Pe de altă parte, Putin avertiza în 2024 că autorizarea unor lovituri cu rachete occidentale în adâncul Rusiei ar transforma sprijinul oferit Ucrainei în „participare directă” a statelor NATO, iar în 2025 declara că Rusia nu vrea război cu Europa, dar dacă Europa începe unul, atunci Rusia e pregătită. Cu alte cuvinte, UE și NATO sunt, simultan, deja implicate și pe punctul de a fi atrase în război.

Contradicțiile nu sunt o problemă; „furtunul de minciuni” descris în literatura de specialitate funcționează prin volum, viteză și repetare, nu prin coerență. Definiția participării occidentale poate pivota după nevoie, de la ofițerii imaginari din buncăre secrete la sprijinul financiar, armament sau intelligence.

Sprijinul occidental, esențial pentru supraviețuirea Ucrainei, a venit greu și cu țârâita. În ianuarie 2022, Germania oferea 5.000 de căști, gest numit de primarul Kyivului „o glumă”. Tancurile Leopard au fost aprobate în ianuarie 2023, avioanele F-16 în mai 2023 și au ajuns în august 2024, SUA au permis folosirea ATACMS în Rusia abia în noiembrie 2024, iar Germania refuză în continuare furnizarea rachetelor Taurus. Furnizarea de arme, instruirea în afara Ucrainei și sprijinul de intelligence sunt importante, dar nu înseamnă angajarea armatelor NATO în luptă.

Imaginea unei Rusii care luptă singură împotriva lumii ignoră sprijinul masiv primit de Moscova. Iranul a furnizat mii de drone, componente și expertiză, iar cooperarea a continuat prin producția de drone de la Alabuga. China a devenit principalul furnizor de utilaje și electronică pentru industria militară rusă, NATO numind Beijingul un „factor decisiv” pentru capacitatea industrială de război a Moscovei. Coreea de Nord a trimis peste 20.000 de containere cu muniții, milioane de proiectile, cel puțin 100 de rachete balistice și peste 11.000 de militari. La acestea se adaugă teritoriul și infrastructura puse la dispoziție de Belarus.

 România în război

 O derivare a acestei teme se concentrează asupra României, care ar urma să fie implicată direct în conflict. Fie „Ursula” sau NATO vor să ne folosească împotriva Rusiei, fie Ucraina știe că pierde și încearcă să provoace intrarea NATO prin operațiuni false flag: de exemplu, ar trimite drone spre România pentru a le prezenta apoi drept atacuri rusești.

Zeci de campanii distincte ne-au explicat în ultimii ani că intrarea României în luptă este iminentă. Unii avertizau că se vor închide granițele; alții postau imagini de la parada militară de 1 Decembrie; alții pretindeau că procedurile de rutină ce implică rezerviștii ar fi fost dovezi că se pregătește o mobilizare ş.a.m.d. În realitate, România nu ar intra în război nici măcar în urma unui incident cu victime și nici nu poate decide singură vreun răspuns al NATO.

 Un miracol economic

 Propaganda rusă încearcă și să ne convingă că Rusia este o putere economică și că sancțiunile occidentale au întărit-o. Probabil din cauza asta cere Putin eliminarea sancțiunilor, să nu devină Rusia prea puternică.

Sancțiunile nu au fost o baghetă magică și nu au prăbușit Rusia. Moscova avea rezerve, China, India și Turcia au preluat exporturi refuzate de europeni, iar petrolul scump din 2022 i-a oferit timp să se adapteze. Statul a turnat, concomitent, sume uriașe într-o economie de război.

De aici până la un miracol economic este cale lungă. După creșterea umflată de comenzile militare, economia a încetinit, dobânda-cheie a rămas ridicată, investițiile au slăbit, iar salariile au crescut mai repede decât productivitatea.

O campanie de propagandă a fost lansată în 2025, când rubla s-a întărit semnificativ față de dolar. Întărirea nu venea însă din performanță, ci din dobânzi foarte ridicate, intervenții valutare și importuri reduse. Rubla puternică nici nu convine neapărat Kremlinului: petrolul se vinde în dolari, dar războiul și salariile se plătesc în ruble, astfel că fiecare dolar aduce mai puține ruble la buget.

PIB-ul unei economii de război poate crește: statul plătește o fabrică să producă o rachetă, racheta explodează, apoi statul plătește alta. Dronele ucrainene distrug instalații și depozite, statul plătește reconstrucția. Statistic, avem activitate economică; în lumea reală, avem resurse consumate, oameni pierduți, echipamente distruse. Doar propaganda poate aduna toate aceste pierderi și ajunge la concluzia că țara o duce din ce în ce mai bine.

Nici Europa nu a fost distrusă și nici nu a înghețat în întuneric, în ciuda predicțiilor repetate cu satisfacție de putiniști. Problema a fost reală – prețurile au crescut, iar unele industrii au avut de suferit. Dar Europa a adus gaz natural lichefiat, și-a diversificat furnizorii, a redus consumul și a trecut deja prin mai multe ierni fără apocalipsa promisă. Între timp, a învățat toată lumea că a depinde aproape complet de un singur furnizor era o idee proastă de la bun început.

***

Asta nu înseamnă că Rusia este neglijabilă și nici că nu ar mai fi un pericol. Ucraina s-a adaptat, produce milioane de drone într-un sistem pe care armatele occidentale abia încep să-l studieze. Rusia are și ea experiență de luptă, fabrici și unități deja organizate pentru un război dominat de drone.

Pericolul real nu este că Rusia poate cuceri Europa, iar o agresiune rusească nu va începe cu tancuri trecând o frontieră NATO. În schimb, poate începe cu „protecția” unei minorități, cu „voluntari” fără însemne. În paralel, propaganda ar umple spațiul occidental cu apeluri la „pace”, amenințări nucleare și acuzații că aliații vor să sacrifice populația pentru un război străin. Nu trebuie să convingă pe toată lumea, doar să creeze suficientă confuzie și teamă pentru a întârzia deciziile și a limita capacitatea de răspuns. Moscova este încă suficient de puternică pentru a destabiliza un stat mai slab și suficient de abilă pentru a-i convinge pe ceilalți că nu merită să-l apere. În astfel de scenarii, România ocupă un loc fruntaș pe lista de ținte.