Statul paralel, între realitate și propagandă

Apariția în spațiul public a informațiilor despre pachetul de legi privind securitatea națională mi-a amintit de „statul paralel”, povestea ce a dominat spațiul media în 2017  și 2018.

Ciprian Cucu 14.06.2022

De același autor

Pe Facebook am văzut chiar opinii care sugerează să reevaluăm retorica promovată de Liviu Dragnea/PSD și o parte a presei în acea perioadă. Să fie oare cazul? Suntem în fața unei dovezi clare că mult hulitul lider PSD a avut totuși dreptate?

 

Poluri de putere

Expresia „stat paralel” (deep state) are o prezență importantă în dezbaterile despre modurile în care polurile de putere se formează și relaționează într-un stat.

Un precursor al expresiei poate fi considerat „complexul militaro-industrial” care apare în discursul președintelui american Dwight Eisenhower, în 1961: „În sfera publică de guvernare trebuie să luăm măsuri împotriva acumulării nejustificate de influență, fie intenționată, fie neintenționată, de către complexul militar-industrial. Potențialul pentru creșterea dezastruoasă a puterii plasate greșit este real și va continua să existe”.

Preocuparea cu exercitarea puterii de către instituții care nu răspund în fața cetățenilor este esențială în democrații. Pe de altă parte, separarea puterilor în stat este cea care asigură condițiile existenței democrației, nu concentrarea puterii în jurul unei singure instituții, chiar una (teoretic) reprezentativă, precum un parlament.

Plecând de la premisa că instituții multiple trebuie să aibă instrumente de exercitare a puterii, ne rămâne dezbaterea despre cum se armonizează acestea. Uneori, istoria accelerează aceste dezbateri. În SUA anilor ‘50-‘60, instituțiile de forță, în special CIA, FBI și NSA au derulat mai multe programe cu majore probleme etice, depășind limitele pe care le-am accepta într-o democrație funcțională. Exemplele includ infiltrarea organizațiilor media, operațiuni de asasinare a unor lideri străini, supravegherea activiștilor proeminenți și infiltrarea unor organizații nonguvernamentale sau programul MKULTRA ce a presupus drogarea și torturarea unor cetățeni în speranța identificării unor metode de mind control.

Presa a început să scrie despre aceste abuzuri la începutul anilor ‘70, ceea ce a dus la înființarea „Comisiei Church”, o comisie înființată de Senatul SUA, care să investigheze aceste informații. Raportul final al comisiei, totalizând peste 2000 de pagini în șase volume, a fost un șoc în politica americană și a impus o serie de limitări ale puterilor serviciilor.

Dezbaterea despre putere se poartă și între cele trei puteri vizibile — executivă, legislativă și judecătorească. Privind tot spre SUA, observăm cazul fostului președinte Donald Trump, care a încercat constant să extindă puterile executivului, susținut de mai multe elite din Partidul Republican, precum William Barr, fostul său Procuror General.

Privirea spre SUA nu este întâmplătoare: statul paralel în concepția pe care o avem astăzi este în mare parte creația lui Trump, în contextul frustrării sale cu limitarea puterilor de care beneficia. Astfel s-a ajuns la ideea unei structuri ascunse, formate din oameni cu acces la pârghii de putere și care complotează împotriva „voinței poporului”, pornind din justiție, dar ajungând să acopere în sens larg orice critici ale administrației Trump.

O perspectivă opusă susține că perspectiva unui corp de funcționari care nu depind de fluctuațiile politice este în fapt parte a mecanismului constituțional de checks and balances, o linie de apărare în fața unor potențiali lideri autoritari. Într-un articol din 2018 din New York Times, publicat inițial anonim, Miles Taylor, fost șef de cabinet în Departamentul pentru Securitate Internă (Homeland Security), susține că în interiorul administrației Trump ar exista o „rezistență tăcută formată din oameni care aleg să pună țara pe primul loc” și care urmărește să protejeze politicile publice de capriciile și amoralitatea președintelui.

De altfel, și în România avem un exemplu de astfel de rezistență: câțiva funcționari din Ministerul Justiției au reușit să întârzie intrarea în vigoare a OUG13, convingându-l pe ministrul Iordache să admită un termen de intrare în vigoare de 10 zile. Termenul a fost suficient încât ordonanța să nu producă efecte – protestele masive care au urmat au dus la retragerea actului după numai cinci zile. Mai multe opinii ulterioare susțin că termenul ar fi putut să lipsească, ceea ce ar fi avut potențialul să schimbe radical parcursul politic al ultimilor ani.

 

O realitate periculoasă

Din dezbaterea despre statul paralel nu poate lipsi Turcia, unde găsim forma cea mai apropiată de definiția academică: „O structură de putere informală, para-judiciară, motivată de o definiție expansivă a securității naționale”[1].

Jurnalistul Robert Worth creditează expresia „stat paralel” ca venind din Turcia anilor ‘90, când armata a colaborat cu traficanți de droguri și asasini plătiți pentru a captura și/sau ucide rebeli kurzi.

Ayşegül Sabuktay, o cercetătoare turcă specializată pe subiect, susține că există suspiciuni rezonabile că această structură de putere este continuatoarea unor organizații paramilitare anticomuniste înființate în mai multe țări din Europa cu sprijinul CIA, după Al Doilea Război Mondial[2].  Această structură ar fi crescut într-o organizație denumită Ergenekon, care, alături de grupări de extremă dreapta precum „Lupii gri”, ar forma nucleul statului paralel.

Povestea a devenit cunoscută în Turcia în 1996, în jurul a ceea ce se numește „scandalul Susurluk”. Un fost lider al Lupilor Gri, aflat pe lista de persoane căutate de Interpol, moare într-un accident de mașină alături de prietena sa și de adjunctul Poliției din Istanbul; un al patrulea pasager, un parlamentar turc, scapă nevătămat.

Zece ani mai târziu, grupul Ergenekon este, aparent, trimis în judecată într-o serie de procese. Jurnalistul turc Ahmet Şık observă însă mai multe contradicții în actele procuraturii și susține că procesele au fost mai degrabă o reglare de conturi și o rotire de cadre.[3]

Ca o confirmare a suspiciunilor jurnalistului, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan profită de tema statului paralel încă din 2013, când câțiva membri ai partidului său au fost acuzați de luare de mită, dar și ulterior, pentru a proiecta o temă comună cu Trump și a strânge astfel relațiile cu acesta.

 

O temă de propagandă

Pentru Trump, Erdogan sau Viktor Orban, statul paralel e o temă perfectă de propagandă politică. Are un grăunte de adevăr, ca toate teoriile conspiraționale care se respectă, în sensul în care au existat limitări asupra puterii acestor lideri autoritari. Toți au preferat să caute moduri de a conlucra (sau a domina) structurile informale/ascunse de putere, decât să caute moduri să le demanteleze. În plus, statul paralel e un termen elastic, poate fi extins să acopere orice este nevoie: Soros, activiștii, jurnaliștii incomozi.

Nici în România anilor 2017-2019 n-a fost mai mult decât o strategie politică. În contextul protestelor contra OUG13, liderii PSD și mai multe organizații de presă au alimentat o serie de narațiuni: că protestatarii ar fi fost plătiți, că a fost o tentativă de lovitură de stat etc.

Dragnea se sincronizează și cu temele din SUA, întărind ideea că guvernul – odată instalat în urma votului – are putere absolută, orice protest fiind un atac la ordine și legalitate. De aici la statul paralel este doar un pas, făcut rapid de mare parte din conducerea PSD. O rezoluție adoptată în ședința Comitetului Executiv al PSD, din 17 noiembrie 2017, susținea, printre altele:

Acțiunile din ultima perioadă ale „Statului Paralel și Ilegitim’’, disimulate sub așa-numita „luptă anticorupție”, au drept scop evident hărțuirea și, în ultimă instanță, decapitarea puterii politice legitim alese, pentru ca aceasta să nu își poată îndeplini Programul de guvernare angajat în fața electoratului. [...]

Comunicarea pe temă operează cu apropouri și aluzii – în special la șefa DNA de atunci Codruța Kovesi, dar, în timp, oricine se împotrivește ideii că leadershipul PSD ar avea mână, toți oponenții viziunii Dragnea ajung legați de statul paralel, chiar NATO și Uniunea Europeană: „Eu zic că ar trebui să își asume toți partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios” (Dragnea, iunie 2018).

Sigur că, după cum scrie și Sidonia Bogdan, „orice anchetă care ar proba legături toxice între șefa DNA și alte personaje care dețin sau au deținut funcții în servicii de informații reprezintă un demers legitim în democrație. Dacă însă dezbaterile din spațiul public nu se vor rezuma la probe, iar PSD va dezvolta o întreagă mitologie asupra existenței unui presupus „stat paralel”, un dușman cu care trebuie să lupte poporul, discursul în sine ne va apropia periculos de mult de țări cu tendințe autoritariste cum sunt Turcia lui Tayyip Erdoğan sau Ungaria lui Viktor Orbán.”

În 2019, după zeci de emisiuni, discursuri și lamentări la adresa democrației și a pericolului statului paralel, tema a dispărut la fel de brusc precum apăruse.

 

Ceasul stricat, ora corectă

Relația dintre PSD, Dragnea, Antena3, RTV (și alții) și statul paralel e cel mult ca-n povestea cu ceasul stricat ce arată ora corectă de două ori pe zi. Legile propuse astăzi, cu PSD din nou aflat la guvernare, ne arată că nu există o preocupare reală pentru reforma și limitarea puterii serviciilor. Ce vedem acum e mai degrabă o negociere, după cum susține jurnalista Ioana Ene Dogioiu: serviciile propun o variantă maximală, extremă, pentru a obține în final ce-și doresc cu adevărat: „pe scurt, cât mai mulți bani și cât mai puțin control.” În același timp, liderii politici – PSD și PNL, în tandem, testează cât pot obține și ei, pe modelul Trump-Erdoğan-Orban.


[1]             Raport al ambasadorului SUA în Turcia (2002), publicat de Wikileaks: https://wikileaks.org/plusd/cables/02ANKARA8252_a.html

[2]             Ayşegül Sabuktay, Tracing the Deep State, in PERSPECTIVES #1.12.

[3]             Ahmet Şık, Ergenekon as an Illusion of Democratization, in PERSPECTIVES #1.12.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22