Vedetele antivaccinismului mondial și problemele lor

Pandemia de COVID s-a încheiat de ceva timp, dar dezinformarea legată de subiect nu va dispărea niciodată.

Ciprian Cucu 08.07.2025

De același autor

Subiectul este foarte ofertant, oferind posibilitatea unei legături între pseudoștiință, antivaccinism dedicat și propagandă politică (ex. „dictatura politico-medicală”).

De multe ori, dezinformarea legată de COVID este extinsă la vaccinuri în general, ducând în mod direct la scăderea ratei de vaccinare, care se traduce în noi epidemii, probleme cronice de sănătate și decese.

Deși antivaccinismul este parte a negaționismului științific, care există prin subminarea conceptelor de expertiză/expert punând în loc opinii, presupuneri și conspirații, antivacciniștii rămân sensibili la experiență. Astfel se explică faptul că multe dintre vedetele mișcării antivaccin sunt medici sau foști medici.

Un alt argument întâlnit frecvent la antivacciniști susține că firmele producătoare (Big Pharma) și personalitățile implicate în promovarea vaccinării ar fi motivate numai de profiturile semnificative pe care le pot obține.

Propunerea este în primul rând ilogică - o companie farmaceutică ar face mult mai mulți bani din tratamente de durată necesare oamenilor care se îmbolnăvesc decât din câteva doze de vaccin care previn îmbolnăvirea sau scad severitatea bolii. În al doilea rând, dacă piața vaccinurilor este într-adevăr semnificativă, aproximativ 78,5 miliarde de dolari anual, piața produselor și serviciilor de tip wellness (tratamente și terapii alternative, plus nutriție, fitness etc.) valorează 6,3 trilioane, adică 6.300 de miliarde.

Cred că este important să vedem cum eroii mișcării antivaccin (din România și din lume) nu sunt ceea ce pretind, specialiști aflați în luptă cu „sistemul”, ci, de cele mai multe ori, oameni care au găsit în poziționarea lor o nouă relevanță publică, acces la putere politică sau surse importante de venit.

 

RFK - Robert F. Kennedy Jr.

 

Este unul dintre idolii antivacciniștilor de pretutindeni, mai ales de când a fost pus de Trump în fruntea Ministerului Sănătății din SUA, menționat aproape săptămânal pe Facebook-ul românesc.

RFK Jr. s-a înscris în cursa pentru președinte al SUA pretinzând că este un democrat, în schimb s-a aliat cu personalități de extremă dreaptă și a ajuns ministru în administrația MAGA.

Similar, pretinde că nu este antivaccinist, în timp ce promovează majoritatea conspirațiilor antivaccin, de la legătura demontată de zeci de ori între vaccinuri și autism la ideea unei targetări etnice a COVID-19, astfel încât să afecteze mai puțin evreii și chinezii.[1]

Între „rezultatele” lui Kennedy trebuie menționată vizita sa în Samoa în 2019 și activitatea asociației sale în acel context, considerate a fi contribuit semnificativ la epidemia de pojar din acel an[2], care a ucis 83 de persoane.

RFK a fost dependent de heroină și a avut un vierme în creier, deși personajul pe care îl joacă în viața publică se arată foarte preocupat de sănătate, în special de prevenția afecțiunilor prin sport și nutriție - o zonă din care este foarte ușor de căzut în pseudoștiință și teorii conspiraționale[3].

Pe de altă parte, RFK este pur și simplu ciudat - în campania electorală s-a trezit povestind despre cum a luat de pe șosea un pui de urs lovit de mașină cu intenția să-l mănânce mai târziu, dar pentru că n-a apucat să-l ducă acasă, l-a aruncat în Parcul Central din New York.

Mai grav este că încă înainte de a deveni ministru, RFK a câștigat sume importante din comisioane de recomandare (en. referral fees) în procese împotriva companiilor producătoare de vaccinuri[4], pe care acum le poate monitoriza și presa dintr-o poziție de putere.

 

Joseph Mercola

 

Mercola este un medic osteopat care a găsit în lumea conspirațiilor și a „tratamentelor alternative” o cale sigură de îmbogățire. După cum scrie într-una dintre cărțile publicate, e important să vedem cine are de câștigat din ceea ce spune, acel follow the money (ro: ia urma banilor) cunoscut din filmele americane.

Ca toți escrocii[5], Mercola aplică principiile de care vorbește doar altora. Averea lui, ce depășește 100 de milioane de dolari, este făcută în special din vânzare de suplimente alimentare și produse diverse, de la antioxidanți la hrană crudă pentru câini (en. raw dog food), zgărzi antipurici din ierburi sau produse de îngrijire a părului. În urma unui proces din 2017, Mercola a fost obligat să returneze peste 2,5 milioane de dolari unor clienți pe care i-a păcălit că aparatele de bronzat pe care le vindea ar ajuta la reducerea efectelor îmbătrânirii și a riscului de cancer.

Mecanismul escrocheriei e un ciclu simplu și repetat oricând contextul o permite: „Începe cu afirmații ieșite din comun și lipsite de dovezi, de exemplu că saltelele cu arcuri amplifică radiațiile nocive și apoi vinde produse online - de la vitamine la iaurt organic - pe care le promovează drept tratamente”[6].

Mercola a fost unul dintre principalii finanțatori ai mișcării antivaccin (și, în general, anti-medicină) cu mult înainte de COVID și a profitat de teoriile conspiraționale din timpul pandemiei pentru a face bani din vânzarea pe post de tratament a unor suplimente alimentare și vitamina C.

A scris o carte despre COVID în care a bifat toate teoriile posibile; ca să înțelegem calitatea analizelor sale, e suficient să menționăm că în carte se susține în mod repetat că măsurile de sănătate publică și restricțiile aplicate în timpul pandemiei vor deveni permanente.

 

Peter McCullough

 

Fost cardiolog - chiar apreciat, devenit antivaccinist de la începutul pandemiei. Este unul dintre medicii care și-au pierdut dreptul de a profesa din cauza teoriilor conspiraționale promovate în timpul pandemiei.

În principal, McCullough a susținut că riscul de mortalitate cauzat de COVID-19 este „neglijabil” pentru persoanele cu vârsta sub 50 sau 60 și a promovat ideea falsă că ar exista dovezi că vaccinurile ar fi cauzat zeci de mii de decese[7].

Deloc surprinzător, McCullough este Chief Scientific Officer la o firmă care vinde suplimente alimentare și consultații medicale la distanță, încă din iunie 2022, cu luni bune înainte să înceapă procedura de suspendare a sa din profesie.

Fanii din România sunt în mod special interesați de un studiu semnat de McCullough, despre care se pretinde că ar fi fost publicat într-o revistă prestigioasă și care ar arăta că în urma unor autopsii s-ar fi determinat că aproape 74% dintre decesele analizate ar fi fost cauzate de vaccinul ARNm.

Însă articolul în cauză nu a fost niciodată publicat efectiv, doar încărcat pe ceea ce se numește un server preprint - adică o platformă unde cercetătorii încarcă lucrări pentru a fi validate de comunitatea științifică înainte de publicarea oficială într-o revistă de specialitate.

Articolul, care face o analiză a altor studii ce prezintă rezultatele unor autopsii, nu a trecut de validarea peer-review și a fost înlăturat de pe platformă, după ce au fost observate mai multe probleme metodologice: unele studii au fost excluse din analiză fără explicații, criteriile prin care a fost stabilită relația de cauzalitate vaccin – deces au fost neclare, lipsea grupul de control pentru o analiză comparativă etc.[8]

 

Rashid Buttar

 

Buttar a fost un medic osteopat, unul dintre primii promotori al teoriilor conspiraționale despre COVID, ceea ce i-a adus o popularitate semnificativă și bani pe măsură (din monetizarea canalelor de social media).

Buttar nu și-a început carierea antiștiințifică în timpul COVID, ci cu ceva timp înainte - a fost sancționat pentru conduită profesională și aplicarea de tratamente fără susținere științifică încă din 2007. În 2009 a făcut venituri semnificative din Multi Level Marketing (MLM), iar în 2010 promova diverse creme drept medicamente pe site-urile sale și în emisiuni TV.

Buttar a asociat COVID‑19 cu „chemtrails” și rețelele 5G, a afirmat că vaccinurile ar cauza infertilitate sau chiar oprirea completă a sistemului imunitar. A vorbit despre „vaccine shedding” - care nu este posibil în cazul vaccinurilor COVID[9], a susținut că virusul Sars-COV-2 ar fi fost o armă biologică și că majoritatea vaccinaților vor muri până în 2025.

A murit subit în 2023, ceea ce i-a încurcat o vreme pe fanii săi, până au găsit soluția - fie a fost otrăvit (de „sistem”¹⁰), fie „s-a infectat” de la persoane vaccinate anti-COVID. O analiză amplă pe bază de date publice arată că Buttar era bolnav de ceva timp ¹¹.

 

Luc Montagnier

 

Decedat în 2022 și aproape uitat astăzi de foștii fani, Montagnier a fost principalul erou al mișcării antivaccin în perioada pandemiei. Motivul principal este cariera sa relevantă în domeniul medical, culminând cu un Premiu Nobel primit în 2008 pentru descoperirea HIV în anii ‘80¹². După cum am arătat, antivacciniștii sunt mari critici ai medicinei „alopate”, comunității științifice și experților în general, cu excepția cazurilor când aceștia le confirmă ideile.

Promotor al unor teorii false privind COVID, de exemplu, că virusul ar conține secvențe ADN de HIV sau că vaccinarea ar duce la noi variante de virus, mai periculoase, Montagnier nu a ajuns recent în zona conspirațiilor și pseudoștiinței, ci încă de la sfârșitul anilor ‘90.

Printre altele, a susținut „memoria apei” și homeopatia, a vorbit despre „semnale electromagnetice emise de ADN” și a sugerat că oricine are un sistem imunitar solid poate învinge HIV cu dieta potrivită¹³.

Din cauza convingerilor sale bizare, Montagnier a fost izolat de comunitatea științifică cu mult înainte de COVID: în 2017, peste 100 de cercetători francezi au publicat o scrisoare deschisă în care avertizau cu privire la „mesaje periculoase cu privire la sănătate, venind din afara ariei sale de cunoaștere”.

1. https://apnews.com/article/rfk-kennedy-election-2024-president-campaign-621c9e9641381a1b2677df9de5a09731

2. https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(24)02603-5/fulltext

3. https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2023/aug/02/everything-youve-been-told-is-a-lie-inside-the-wellness-to-facism-pipeline

4. https://abcnews.go.com/Politics/rfk-jr-hes-anti-vaccine-profit-off-vaccine/story?id=118137375

5. https://www.mcgill.ca/oss/article/covid-19-health-pseudoscience/upside-down-doctor

6. https://www.nytimes.com/2021/07/24/technology/joseph-mercola-coronavirus-misinformation-online.html

7. În mod constant, CDC a arătat că nu există risc de deces asociat cu vaccinarea COVID: https://www.cdc.gov/acip/downloads/slides-2025-06-25-26/04-Meyer-COVID-508.pdf

8. https://www.factcheck.org/2024/07/flawed-autopsy-review-revives-unsupported-claims-of-covid-19-vaccine-harm-censorship/

9. https://www.healthline.com/health/vaccine-shedding#why-covid-19-vaccines-dont-shed

10.   https://fymaaa.blogspot.com/2025/02/adevarul-despre-cancer-o-cercetare.html

11.  https://www.respectfulinsolence.com/2023/06/26/dr-rashid-buttar-had-been-sick-for-a-long-time-before-he-died-suddenly/

12. https://www.nytimes.com/2008/10/07/health/07nobel.html?hp

13.  https://www.france24.com/en/live-news/20220210-luc-montagnier-hiv-discoverer-who-ended-a-pariah

 

 



 

 

 

 

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22