De același autor
1. Oficialii UE par să meargă pe definirea Brexitului ca fiind „o situaţie fără precedent" adică o situaţie de criză. Partea complicată apare la gestionarea acesteia. Art. 50 prevede procedura de ieşire însă nu prevede modul de gestionare a crizei.
2. Câteva scenarii pot fi avute în vedere.
Primul. Teoretic criza poate să dureze 2 ani adică pe parcursul negocierilor de ieşire, cu o Mare Britanie încercând din răsputeri să reducă costurile ieşirilor şi cu o Uniune Europeană aflată sub presiunile unor membri care vor dori să obţină un preţ greu de la Londra. Şi cu un deznodământ debalansat în avantajul UE care pe parcursul negocierilor îşi va lua măsuri, preventiv, pentru a nu suporta costurile separării.
Al doilea. Ar mai fi varianta că negocierile să dureze mai puţin de 2 ani şi părţile să ajungă la un compromis acceptabil şi costurile să se împartă mulţumitor.
Al treilea. Criza să continue după cei 2 ani de negocieri cu o răcire mai accentuată a relaţiilor dintre părţi, cu măsuri economice care să dea impresia de război economic. Din prespectiva acestui scenariu UE se va vedea afectată în procesul său de negociere cu SUA pe capitolul TTIP. Wahingtonul nu va putea ignora faptul că UK va trebui să fie „adăugată" la TTIP printr-un proces special de negocieri. Probabil va trebui să urmărim şi cazul Canadei care în acest proces de negociere devine la fel de important pentru SUA. Probabil că SUA va trebui să negocieze şi pentru UK o formulă a TTIP-ului. Este speculaţia mea pentru a păstra cele două părţi la masa negocierilor.
3. România. Faţă de reacţia oficială de la Bruxelles, prima reacţie oficială naţională ignoră total că Brexitul este totuşi o criză europeană. Oficial România pare să declare că avem nişte regrete de complezenţă dar că pe noi ne interesează alte lucruri. Preşedintele Iohannis declara: „Trebuie să redefinim proiectul european. ....Nu a existat, din păcate, un proiect naţional, un proiect de ţară post aderare. Acum este momentul să recuperăm, este momentul elaborării unui nou proiect de ţară, lucru pe care îl vom face împreună. „
Deci România vede de fapt două oportunităţi, nu vede criza. Bucureştiul nu consideră că negocierea cu Londra va fi de fapt o criză europeană prelungită. Iohannis şi, din câte observ, mediul diplomaţiei româneşti, împreună susţin ideea de resetare a UE aşa cum şi Le Pen a solicitat o resetare, Wilders a solicitat o resetare şi evident Kaczyński a solicitat şi el astăzi o resetare. Dar este România şi UE, în general, gata să discute resetarea Uniunii la Bruxelles sub presiunea publică a unor partide care vor folosi prilejul pentru a intensifica propaganda populistă sau naţionalistă ?
Cei care au fost la Cotroceni şi-au dat seama că astăzi oficialii UE au spus că „vom continua" iar noi am spus „să resetăm"? Aşa cum s-a întâmplat cu criza refugiaţilor, România este defazată şi se vede că nu este pregătită să facă faţă unor negocieri politice duse după alte principii decât cele ale oportunismului.
Preşedintele Iohannis transmite triumfalist că România este gata să gestioneze în paralel trei procese politice majore: negocierea cu UK, revoluţionarea din temelii a UE şi un nou proiect naţional post- aderare. Cred că preşedintele face o mare eroare de calcul politic, eroare venită din inadecvarea agendei Românie la UE şi din lipsa de perspectivă asupra tendinţelor la nivel european.
