Telegondoliada

Codrut Constantinescu 18.08.2009

De același autor

Pentru viitorul îmbelşugat şi fără griji al României, să mutăm România în aer!

A folosi sintagma „a trage un semnal de alarmă“ mi se pare de-a dreptul ruşinos, având în vedere intensa ei uzitare în spaţiul public românesc. Câte semnale de alarmă nu s-au tot tras în rafale sacadate de-a lungul acestor ani, ne întrebăm retoric?! Trăim în ţara eternelor semnale de alarmă. Şi, totuşi, merită evidenţiat faptul că o altă molimă a izbit frontal România şi, mai ales, administraţiile publice locale: telegondoliada. Fiecare primar vrea să lase ceva în urma lui şi are nevoie de exemple simple, uşor de oferit în timpul viitoarelor alegeri locale, de aceea are în agenda sa mai mult sau mai puţin secretă construirea unei telegondole, care, se crede, va aduce buluc turiştii suedezi şi germani pe meleagurile administrate de el. Nu putem eluda faptul că primul care a realizat o telegondolă este celebrul primar cu nume de legumă din Constanţa.

Întâmplător, este şi singura telegondolă în care m-am plimbat. Panorama nu este de neglijat, marea se admiră până departe, aerul este mai proaspăt, viziunea asupra lumii, alta. Recomandabil este să te urci în telegondola de la Mamaia la apusul sau răsăritul soarelui. Merită, în ciuda preţului (din ce în ce mai) piperat (pentru această publicitate nemascată sper să primesc o călătorie gratuit!). Ulterior, alţi primari au început să imite augustul exemplu de la malul mării. Am aflat că şi Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, primarul municipiului Piatra Neamţ, are o telegondolă. Primarul liberal al Sinaiei, „perla Carpaţilor“, şi-a edificat şi el o măreaţă telegondolă liberală, evident, care dublează glorios telecabina dintre Sinaia şi Cota 1400. Molima l-a lovit şi pe primarul Onţanu, care plănuia o telegondolă ce trebuia să traverseze lacurile bucureştene de la nord la sud (sau invers?), însă costurile l-au făcut să dea înapoi, rezumându-se să spere la veşnica soluţie de salvare a proiectelor nefezabile şi faraonice: fondurile europene! Chiar şi primarul Petroşaniului, mai puţin celebrul soţ al doamnei fost ministru al Sportului, Tineretului şi Cheltuirii aiurea a banilor publici, are o ambiţie: o telegondolă care să urce pe culmile Parângului cu un cost total de (doar) 80 de milioane de euro. Cu un astfel de cost, investiţia va fi amortizată probabil în 80 de ani!

După cum lesne se poate observa, în domeniul telegondolei există un desăvârşit consens între partidele noastre politice. Sunt sigur că mulţi alţi primari, multe alte consilii locale municipale sau comunale plănuiesc o astfel de dezvoltare turistică a prăfuitelor comunităţi lipsite de infrastructura de bază (străzi, apă, canal, în limbaj administrativ) şi imagine bună. De sus, din înaltul cerului, panorama oricărei comune se va vedea idilic, tăpşanul înnoroiat va părea poiană plină cu flori de câmp, iar pipernicita biserică ortodoxă, catedrală protestantă! Telegondola se transformă încet-încet într-un panaceu universal, care va salva, fără doar şi poate, România de la subdezvoltare, alungând criza economică peste ocean, de unde a venit.

De ce nu încercăm să construim un sistem naţional integrat de telegondole care să unească toate oraşele României? Ce ne împiedică? În fond, de ce nu am muta drumurile României în aer? Oricum, la figurat, sunt în aer. Nu ar costa mai puţin decât construcţia de autostrăzi (punând la socoteală şi sumele care în mod firesc/tradiţional vor fi delapidate)? Nu ar fi mai avantajos pentru „imaginea tărişoarei noastre“, căci străinii nu ar mai vedea sutele de tone de deşeuri aruncate pe câmpurile şi în râurile patriei? În plus, un alt avantaj: nu am mai fi nevoiţi să ne ferim de sutele de mii de câini comunitari care ne domină (încă) străzile.

Eventual, am putea încuraja şi turismul bine „targetat“: turiştii vânători care vor să împuşte câini comunitari, turiştii antiecologişti extremişti care ar putea lua telegondola din Ploieşti, între rafinăria Vega şi Brazi, pentru o asfixiere sănătoasă şi durabilă! O telegondolă de centură pentru cei cu diverse dorinţe sexuale nesatisfăcute? Telegondola este menită a încuraja o viaţă cât mai pasivă şi tihnită, exact ceea ce caută poporul român, dar şi turiştii din întreaga lume – efort minim, mâncare cât mai multă, adică extra-ultra inclusive! Este drept că vor trebui inventate cabinele de telegondolă individualizate, unele supradimensionate, care să capete aspectul de jeep 4x4 sau alte diverse tipuri de Ferrari, Lamborghini, Maseratti şi care, obligatoriu, să coste mult, foarte mult, cât mai mult, tocmai pentru ca nu toată lumea să şi le permită. Am uimi mapamondul, le-am lua-o cu mult înainte americanilor, reţeaua s-ar vedea din satelit alături de Marele Zid Chinezesc! Vorbele lui Jim Morrison (The Doors): the time to hesitate is through! //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22