De același autor
Lumea buna din Romania, minoritatea bransata la curentele people din lume, a inceput sa moara de dragul cuvantului proiect. Este unul dintre numeroasele cuvinte care au ajuns la moda, un cuvant trendy. Vom incerca sa analizam motivatiile care stau in spatele intrebuintarii in exces a acestui cuvant de catre oamenii care domina mediatic spatiul informational romanesc. Incepem cu o remarca: sutele de vedete ale Valahiei au inceput, de ceva vreme, sa nu mai faca in mod concret ceva anume, ci sa fie implicate in diverse proiecte, de la cele muzicale sau televizuale (aparitii de doi lei la diverse emisiuni, prezentarea altora etc.), preluarea unor rubrici la diverse ziare si reviste ale acestei lumi ermetice, dar si bezmetice, articole repejor stranse in volume foarte vandabile, pana la proiectele umanitare. Evident, acestea din urma sunt preferate de catre vedetele romane, caci ele, de obicei, vin ca o implinire profesionala, consacra o intreaga cariera de vedetism ieftin, dar, trebuie sa o recunoastem, foarte perseverent. Este paradoxal ca proiectele umanitare in care se implica aceste mari personalitati ale poporului roman, in general, nu sensibilizeaza pe nimeni si, pentru a fi sinceri, trebuie sa recunoastem ca nu acesta este scopul proiectelor umanitare in cauza. Scopul lor este acela de a o promova pe vedeta in diverse ipostaze lacrimogene, prin oferirea dovezii marii mase de gospodine, pensionarilor fidelizati sau adolescentilor scolari ca si acea vedeta, a carei viata este caracterizata de bani, sex si televiziune, are un suflet care tresalta de sub invelisul de machiaj, silicon si ruj. Ultimul astfel de proiect umanitar, in care una dintre vedetele cu multa experienta a pozat in ipostaze seminud, incercand sa salveze de la o moarte sigura milioanele de inconstienti fumatori, ni s-a parut o culme a aberatiei dambovitene. Devenim melancolici cand ne dam seama ca acest proiect magistral a fost si este derulat din bani publici. Si, in mod sigur, toata lumea masculina valaha ar contribui cu bani din impozite si taxe pentru a vedea goale (sau cat mai goale) cat mai multe dive pozand pentru indiferent care cauze nobile, saracia afganilor, flagelul SIDA din Africa, focile din Patagonia sau depresia miliardarilor cauzata de caderea burselor occidentale. Nu acelasi lucru l-ar face cu sutele de tipuri de bauturi asa-zis racoritoare, foarte ieftine, care inunda realmente supermagazinele din Romania si care vor contribui cu siguranta la ocuparea unui loc fruntas de catre Romania in topul tarilor din Uniunea Europeana cu cea mai mare incidenta a cancerului (mai ales la copiii ai caror inconstienti si anume neinformati parinti consuma asemenea produse chimice si otravitoare). In proiectul autoritatilor abilitate nu se regaseste si acest motiv: viitorul uman al Romaniei.
Daca notiunea de proiect presupune un plan sau o intentie de a intreprinde ceva, de a face un lucru, subliniem faptul ca vedetele autohtone nu asteapta ca acel lucru sau acea actiune sa se concretizeze intr-un fel sau altul pentru a o transforma in stire, ci se grabesc sa-si mentina prezenta mediatica cu orice pret. In mod cert, nici presa tabloid, care se afla intr-o ascensiune incontestabila, nu are nici cea mai mica idee cu privire la astfel de fineturi semantice. Un proiect e proiect si gata, indiferent daca actiunea respectiva nu a inceput sa se deruleze, este in stadiul incipient, se desfasoara sau s-a incheiat cu un rezultat cat de cat cuantificabil (doua sute cincizeci si cinci de oameni care s-au lasat de fumat, patruzeci si sase de gospodine care au inceput tratamentul cu Patapievici sau Cartarescu sau au ramas pe TVR Cultural mai mult de un minut pe zi).
Cuvantul proiect este intrebuintat in exces de catre aceste personalitati de multe ori semianalfabete pentru ca suna bine, suna intelectual, suna superior si, intr-un fel, le permite acestor ipochimene sa intre intr-o categorie de oameni asa-zis superiori, de unde rezulta si complexele de inferioritate fantastice pe care le au aceste vipuri. Nu le este de ajuns sa domine cu mutrele si racnetele lor spatiul mediatic romanesc, dar mai au nevoie si de respectabilitate intelectuala (de aceea se explica si numarul mare de vipuri absolvente Magna cum laude ale universitatilor particulare, al caror nivel intelectual este unanim ne-recunoscut). In plus, cuvantul proiect ofera izuri “europenesti”, caci a inceput sa fie utilizat frecvent odata cu procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, din 1999. Echivalentul comunist al cuvantului proiect era cuvantul plan, care s-a scufundat si discreditat iremediabil odata cu prabusirea din 1989, chiar daca, in esenta, ambele cuvinte desemnau o actiune/actiuni care sunt etapizate temporal si produc anumite efecte. Constructia europeana este desemnata uneori cu termenul de “proiect european”. Care, chiar daca a inceput bine, avand rezultate mai degraba pozitive, este departe de a fi ajuns la o forma standard, la o incremenire in proiect (pentru a-l parafraza pe Gabriel Liiceanu). Melancolic, ne intrebam daca tribul vipurilor autohtone a remarcat paragraful din Apel catre lichele in care filozoful decreta acum aproape doua decenii: “Traiesc in permanenta sub un proiect, dar traiesc deopotriva in afara lui, il judec, il cumpanesc, il intorc pe toate fetele. Inteligenta este, de aceea, permanenta punere sub semnul intrebarii a proiectului propriu”. Din aceasta perspectiva, Gabriel Liiceanu a fost un inovator si un precursor al utilizarii acestei notiuni. In mod sigur, vedetele autohtone nu mai au timpul necesar pentru astfel de savantlacuri intelectuale. Daca insusi Liiceanu a folosit aceasta notiune, cum am putea sa ne mai miram ca acest cuvant este atat de des folosit de catre starletele valahe?! Recent, si Mircea Vasilescu remarca in Dilema Veche, e drept, intr-un alt context, ca “in Romania, cuvintele si-au pierdut gravitatea si seriozitatea, au ramas simple ambalaje si etichete bune de pacalit cumparatorii”1. Iar cumparatorii se gasesc peste tot, chiar si in acele categorii care nu ar parea ca frecventeaza astfel de subiecte (prea) facile, dar care gasesc satisfactii, chipurile, reafirmarea superioritatii lor intelectuale, in a admira si studia vedetele, care produc, vrand-nevrand, prin existenta si activitatea lor, entertainment. Sunt funny, indiferent daca se casatoresc, nasc, divorteaza. Un observator neutru ar putea chiar crede ca vedetele noastre de carton isi conduc micile lor activitati, desemnate in mod eronat si pompos drept cariere, in conformitate cu o planificare riguroasa, si nu in functie de ce apare pe piata, de momelile oferite de televiziunile si ziarele indragostite de ideea de baza de prostire suplimentara a vulgului. Jean-François Revel scria acum mai bine de doua decenii ca: “Presa e gata in fiecare moment sa dezvaluie greselile responsabililor politici, dar tresare violent la cea mai mica atingere a ei, refuzand, in general, sa-si recunoasca propriile erori. Punctul de vedere al breslei e ca nimeni nu are voie sa-i judece greselile. Nimeni in afara ei nu stie ce-i meseria asta: ceea ce reprezinta un privilegiu unic in lume”2. Oare de cate ori nu am avut impresia, deschizand televizorul populat cu tot felul de personaje care se autoincadreaza in tagma ziaristilor, ca “in loc sa-si informeze semenii, ziaristii vor adesea sa-i domine”3. Iar vedetele implicate in proiecte care mai de care mai captivante, fiinte narcisiste din nastere sau transformate intre timp (dovada fiind si tonele de fotografii pe care le gasesti pe Internet cu aceste personaje omniprezente si omnisciente), nu sunt, pana la urma, decat niste papusi folosite pentru manipularea cu mult succes a publicului/poporului in scopuri murdare, caci aceasta insemnata parte a mass-media creeaza aura de vedeta pentru a avea ce distruge la scurt timp dupa, conform neaosului principiu stramosesc “io te-am facut, io te omor”.
1. Mircea Vasilescu, Salarii cu lacrimi, Dilema Veche, nr. 243.
2. Jean-François Revel, Cunoasterea inutila, traducere din franceza Dan C. Mihailescu, Editura Humanitas, 2007 pag. 322-323.
3. Jean-François Revel, op.cit., pag. 304.
