Vandalism, rețeta noastră secretă*

Realitatea este că ne-am obișnuit. Trăim ceea ce se întâmplă în jurul nostru ca pe o ficțiune audiovizuală, pe care o contemplăm și față de care ne-am resemnat să ne dăm doar cu părerea, până când următoarea „poveste” ne umple realitatea mentală.

Ne-am obișnuit cu faptul că se petrec, în realitate, lucruri teribile foarte aproape de noi și, pentru că le consemnăm critic, ne simțim absolviți de responsabilitate. FB‑ul a devenit platforma plângerii și a revoltei colective, dar, din păcate, pur virtuale. Inacceptabilul a devenit o biată știre efemeră, pe care alte știri, din aceeași categorie, o vor acoperi și îneca în uitare extrem de rapid.

De aceea și nevoia să reamintesc aici faptul că, nu mai departe de săptămâna trecută, la Timișoara, un om de afaceri și proprietar de restaurante din oraș (Dan Dinu), l-a catalogat pe primarul Dominic Fritz drept „lepră de pui nazist”. Au urmat alte mesaje agresive pe FB, acompaniate de like-uri din partea unor cetățeni și funcționari locali, așa cum au urmat și mesaje puternice de răspuns revoltat, pe social media, la acest atac. Primarul a sesizat CNCD, un număr de intelectuali a reacționat ferm, PEN și GDS au publicat un comunicat condamnând fără echivoc atacul verbal.

Nu este prima dată că primarul Timișoarei este catalogat și atacat inacceptabil pentru că e de naționalitate germană și sper că oricine își dă seama că nu e deloc ușor să treci senin peste aceste atacuri și să muncești apoi cu spor pentru comunitate.

Faptele reflectă însă, îngrijorător, o realitate generală, care nu ar trebui ignorată.

Întâi, fiindcă ea trimite spontan la două agresiuni petrecute în America și în Franța între 2020 și acum: prima, soldată cu decapitarea unui profesor de gimnaziu în Franța și a doua, soldată cu rănirea gravă și invalidarea lui Salman Rushdie. Ambele au fost făptuite de tineri: un cecen de 18 ani, care trăia și era educat în Franța, și un altul, de 24 de ani, musulman, educat și crescut în SUA.

Tinerii fuseseră influențați de informații nefiltrate, produse de comunicare pe rețelele sociale. Hady Matar, cel care l-a atacat pe Rushdie, nu citise nimic din opera acestuia și nu știa nici măcar de ce exista o fatwa declarată asupra lui. Știa doar de pe social media că „trebuie asasinat”.

Iar tânărul cecen fusese efectiv manipulat de persoane din cercul său apropiat, prin comunicarea pe grupuri de social media, și convins în a crede că profesorul era împotriva musulmanilor. Ancheta a determinat asta, spre stupoarea generală.

Cei doi, așadar, au fost asasini fără voia lor, într-o anumită măsură, victime ale unor afirmații toxice și agresive de pe rețelele sociale, pe care minți foarte tinere și neformate în spirit critic le-au luat drept adevăr.

E o comparație forțată cu situația de la Timișoara?… Nu cred.

Câți dintre tinerii unei țări cu un număr inadmisibil de mare de analfabeți funcțional, cum este astăzi România, mai au vreo curiozitate pentru trecut, pentru cunoașterea și înțelegerea critice și avizate ale istoriei. Știm cu toții răspunsul, din nefericire. Simplificarea toxică între „răi” și „buni” pe care a produs-o și accelerat-o psihologia kitch-ului în care trăim azi și pe care o adâncește sistemul algoritmilor din realitatea virtuală (care ne închide pe toți în bule autoreferențiale) este fatală.

Influența a ceea ce se scrie pe rețelele sociale coboară periculos în realitate și ne dăm seama de asta văzând cum „personaje” pe care le legitimează doar instagramul sau TikTokul devin „influenceri”, figuri inspiraționale și iconice, modele de urmat. La fel, „demonii”, desemnați ca atare pe FB, devin vinovați, automat și fără drept de apel.

Dacă, într-o bună zi, Dominic Fritz, mergând pe stradă la Timișoara, e agresat fizic, fiindcă oameni care dau credibilitate celor scrise pe FB vor să îl „pedepsească”?! Cine va fi responsabil, atâta vreme cât funcționari locali și anumiți jurnaliști legitimează cele scrise, ba, mai mult, unii vin cu atacuri suplimentare?!

Și dacă, în locul primarului Timișoarei, ar fi oricare dintre noi, despre care se afirmă lucruri oribile în social media, în mod nejustificat…

Aceste atacuri ne privesc direct și individual. Ele violează moral un principiu, nu doar o persoană.

Merită să ne aplecăm atenția, în legătură cu cele expuse mai sus, și asupra următoarei întrebări:

De ce, oare, își permite Dinu acest atac? Aparent, este o reacție necontrolată, determinată de închiderea uneia dintre terasele care funcționa, din ceea ce înțeleg, ilegal, și care îi aparținea. Așadar, „pentru că poate”.

Dar asta e doar o latură, cea mai simplă, cred, a explicației motivului.

Ceea ce generează un atât de radical vandalism verbal e faptul că, pentru Dan Dinu, Dominic Fritz nu face parte din „clanul”, din „familia” sa de obișnuințe tranzacționale.

Primarul nu e genul de om alături de care Dan Dinu să își poată conduce afacerile. De ce? Pur și simplu pentru că Dominic Fritz e parte dintr-o altă cultură de societate și de moravuri. Care are și ea, da, defectele sale, dar care funcționează după coduri etice, scrise și nescrise, diferite de cele ale unei lumi cu aură interlopă, adică aceea în care societatea românească se scufundă tot mai mult.

Dan Dinu știe că nu poate rezolva altfel tensiunea dintre sistemul său de valori și cel al lui Dominic Fritz, adică acela al aspirației către România europeană pe care o reprezintă acesta și în care axa de valori este cu totul și cu totul alta.

El atacă primarul fiindcă simte că acesta amenință teritoriul sistemului tribal de tranzacții obscure căruia Dan Dinu li se supune și în conformitate cu care și-a clădit legitimitatea.

Întrebarea este: noi, cei care am dori o Românie europeană, cum ne apărăm eficient „clanul”? Fiindcă, până una alta, în societatea românească de azi domnește majoritar mentalitatea lui Dan Dinu și ar trebui să avem luciditatea să o conștientizăm.

Să acceptăm că organizațiile civice active și relevante ale anilor 2000 au îmbătrânit și nu și-au înnoit membrii. Ca urmare, efectul lor în societate e minor, dacă nu inexistent. Să observăm că noile organizații civice, cum ar fi Forum Apulum, semnalează constant problemele tinerelor generații, dar că această semnalare nu conduce la vreo acțiune de politică publică. Să constatăm că mișcările civice au obosit și s-au banalizat, efectul lor fiind și el, de cele mai multe ori, cvasinul.  

Trăim, în acest moment, mai mult ca oricând, din „pâine și circ”, pe care politicienii și mass-media ni le servesc mai generos decât oricând.

Iar circul ne costă moral foarte scump.

De aceea este esențial să avem toleranță zero față de derapajele inadmisibile și să ne clarificăm activ și vocal – de fiecare dată – apartenența etică și civică.

De fapt, atacul asupra lui Dominic Fritz este echivalent cu atacul asupra a ceea ce el reprezintă: o Românie care a intrat – nu doar cu numele – în Europa. Și nu este nimic întâmplător în faptul că asta se petrece la Timișoara. În astfel de situații, dincolo de orice diferențe punctuale de opinie ar avea oricine cu primarul, poziționarea imediată alături de el este necesară și obligatorie.

Mi-aș dori ca, atacându-l atât de mizerabil, Dan Dinu și cei care i-au dat dreptate să îi fi făcut, atât primarului, cât și Timișoarei, indirect, un mare serviciu. //

* inspirat din titlul documentarului Capitalism, rețeta noastră secretă (r. Alexandru Solomon)