O rugăminte pentru preşedinte

Cosmin Alexandru 20.03.2012

De același autor

Dacă preşedintele României e foarte deranjat de profiturile excesive, n-ar putea fi iritat un pic şi pierderile excesive?

Fac parte din acea categorie de cetăţeni care îşi doreşte să aibă încredere în instituţiile statului şi în oamenii care le conduc. Dorinţa asta nu mi se trage din România, ci de la primele vizite în străinătate pe care le-am făcut, ca student, la începutul anilor ’90. Atunci am văzut pentru prima dată în Austria că oamenii îşi respectau instituţiile şi liderii şi am tras concluzia că există o legătură strânsă între asta şi nivelul de trai şi de civilizaţie al unei ţări.

Trăind cu această filosofie de raportare la spaţiul public, tind să iau în serios acele lucruri pe care le aud de la conducătorii statului român care privesc realităţi pe care le resimt în fiecare zi.

Acum câteva zile, preşedintele României a transmis un mesaj important pentru mine: acela că s-a supărat pe Petrom şi că a întrerupt orice legătură cu ei pentru că au făcut un profit excesiv în 2011. Înainte să continui, simt că e utilă precizarea că nu am niciun fel de interese politice ori financiare, nici cu vreo instituţie a statului, nici cu Petrom sau OMV.

Am însă calitatea de finanţator, şi pentru unele, şi pentru altele. Din perspectiva asta, aş vrea să mă exprim. Cum lucrez de 20 de ani în mediul privat, supărarea şefului statului pe cea mai mare companie privată din România mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Ele au legătură în principal cu beneficiile pe care statul român, al cărui reprezentant suprem e domnia sa, le are de pe urma nivelului preţului carburanţilor şi a performaţei economice a Petrom.

Din datele publice, taxele care merg către stat din preţul fiecărui litru de combustibil vândut în Româ­nia sunt în medie de 55%. Deci cu cât mai „excesiv“ preţul, cu atât mai mulţi bani la buget. Tot din datele publice, 20,4% din profitul anual al Petrom revine statului român ca acţionar, prin Ministerul Economiei, în companie. Deci, cu cât mai „excesiv“ profitul, cu atât mai mult venit către stat.

 

Aici încep să nu mai înţeleg. Îşi doreşte preşedintele un stat bine finanţat, cu resurse cât mai bune pentru investiţii şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, educaţiei, culturii şi sănătăţii?

Dacă asta e realitatea, întrebarea pe care i-o adresez e de ce, înainte să se supere pe Petrom pentru că face profit prea mare, nu se supără pe CFR că are o pierdere prea mare? CFR Marfă, CFR SA şi CFR Călători au avut pierderi cumulate de 1,3 miliarde de euro pe ultimii 4 ani. Ăsta nu e un motiv de supărare? Pentru mine, este. Deşi nu sunt preşedinte, sunt foarte supărat pe companiile de stat care mănâncă anual miliardele de euro pe care companii precum Petrom le virează la bugetul de stat. Dacă preşedintele României e foarte deranjat de profiturile excesive, n-ar putea fi iritat un pic şi pierderile excesive? Şi constante? Şi degeaba?

Alfel spus, n-ar vrea să strângă legăturile cu companiile care generează venituri la buget şi să le rupă cu cele care drenează cheltuieli de la buget? Eu de o astfel de mentalitate m-aş simţi mai corect reprezentat. Înţeleg argumentul preţurilor de monopol şi al preţurilor de interes social. Dar ele nu scuză niciodată hoţia, prostia şi indolenţa. Iar ideea că e preferabil să beneficiem de produse şi servicii proaste, dar ieftine în locul unora mai scumpe, dar bune nu ne plasează cu vreo şansă la un viitor rezonabil.

Dacă nu mă credeţi, încercaţi să luaţi un taxi în Bucureşti. E foarte ieftin, fiindcă e plafonat de Primăria Bucureştiului la un preţ derizoriu. Dar aveţi cam 75% şanse să vă urcaţi într-o maşină care arată pe dinăuntru ca o ghenă de gunoi, troncăne ca o remorcă şi e condusă de un maniac agresiv hăituit de un patron care nu are cu ce bani să înlocuiască nici maşinile, nici şoferii, aşa că trage de toţi şi de toate până crapă. Maşinile, şoferii sau clienţii.

Nu mă bucur când plătesc scump un plin de motorină la o staţie Petrom sau OMV. Dar l-aş plăti şi dublu decât să mai cumpăr vreun litru de la o benzinărie Petrom aşa cum arătau ele înainte de privatizare. E mai scump la OMV şi la Petrom, dar oamenii sunt amabili, îţi sar în ajutor, îţi oferă orice ai nevoie ca să îţi fie bine cât stai la ei şi apoi pe drum. Benzinăriile lor au devenit oaze de normalitate şi bun-simţ pe marginea unor şosele înguste, găurite şi nemarcate care costă mai mult de jumătate din preţul fiecărui litru de combustibil. Civilizaţia are un preţ, domnule preşedinte, şi, sperând că n-o să vă supăraţi pe mine, eu v-aş ruga să ne îndemnaţi să-l plătim. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22