De același autor
O să fac un pact de necoabitare cu o lume politică care și-a descoperit subit vocația coabitării. Mă reconfortează un singur gând: n-o să ne simțim lipsa.
Îmi vine din ce în ce mai greu să scriu articole cu subiect politic. Am sentimentul că scriu în răspăr cu realitatea politică românească, că, pe măsură ce o împing prin cuvinte într-o parte, ea o ia în cealaltă. Urmăresc anevoios și mișcările politice. Mi se pare o continuă pierdere de timp și de energie. Tot ce pare că merge bine iese prost și invers. Mă văd în postura de a critica mult mai des decât îmi propun, iar asta pentru că nu mai văd idei, proiecte și oameni în care să cred și pe care să le sprijin. Am o problemă, așa că o să iau măsuri. O să fac un pact de necoabitare cu o lume politică care și-a descoperit subit vocația coabitării. Mă reconfortează un singur gând: n-o să ne simțim lipsa.
Anul 2013 va fi încununat de „realizări“: un text de Constituție coordonat de Crin Antonescu, aspirant la funcția de loază supremă în stat, un model de regionalizare asumat de Liviu Dragnea, tătucul unuia dintre cele mai severe modele de sărăcie la nivel județean din România, o sumedenie de companii de stat date pe mâna unor manageri privați al căror singur contact cu mediul privat a fost demult, în privata din spatele curții.
Absorbția de fonduri europene pe următorul exercițiu financiar va fi fulminantă. O prevestesc remarcile făcute de reprezentanții Comisiei Europene în martie: „Propunerea făcută de Guvernul României nu întruneşte încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare. La ultima întâlnire, toate ministerele au expus propriile lor nevoi sectoriale, fără să fie susținute de o viziune strategică și fără să fie suficient și consistent raționalizate și coordonate“. Ne-au spus elegant nu doar că suntem varză, ci chiar mai multe verze. Urmează barză, mânz și viezure, dar pe banii noștri, nu ai lor.
La cum se arată împărțelile, 2013 va fi dominat și de o acerbă luptă a opoziției cu ea însăși. Într-un mod bizar, care are foarte puțin de-a face cu vreun model european, la noi puterea nu se luptă cu opoziția și nici invers. Fiecare are de tras mult mai mult cu „coledzii“ decât cu adversarii. E un fel de meci suprarealist. Se pupă și se înjură fiecare în jumătatea lui de teren. În timpul ăsta, arbitrul și-a făcut și el echipa lui, cu oameni din teren și din tribune. Nu pare să deranjeze pe nimeni că mingea lipsește de o bună bucată de vreme. Spectatorii nu sunt atenți pentru că pe ecranele stadionului rulează un fascinant documentar cu varani, animale cu doi ficați, patru fese și nenumărate buzunare.
Cei care n-au ajuns la meci, puținii care mai muncesc, o să tragă și anul ăsta de-o să le sară ratele și capacele ca să le plătească moaștele, micii și berea microbiștilor politici care se uită cu jind la lojile oficiale, unde stau cei care își distribuie cum știu ei mai bine bugetele centrale și locale. Asta și pentru că la masa presei nu prea mai e nimeni.
Deci va fi un an glorios. Singura care va învăța ceva din el va fi tot bătrâna Europă. Politicienii ei responsabili vor crea legi mai bune și mecanisme de apărare mai eficiente împotriva faptului că noi nu ne dezvățăm deloc de furăciuni și înșelătorii. Și de ce-am face-o? Justiția românească își trage ultimele suflări de libertate, pregătită și ea pentru o coabitare intensă și de lungă durată cu grupurile infracționale organizate sub formă de partide.
După justiție, o să cadă la pat sănătatea și la examen educația. Nicolăescu e complet incapabil să rezolve orice problemă de care se apucă: citostaticele, salariile, spitalele, dotările, cardurile de sănătate etc. Cu fiecare eșec îi crește doar nivelul de țâfnă, arțag și autosuficiență. Iarăși un model exotic pentru europeni: cu cât dă mai des în gropi, cu atât se crede mai deștept. O fi de la educație. De al cărei sistem se ocupă acum un domn pe care nu țin minte cum îl cheamă și nu vreau să-l caut pe Google, că mi-e frică de ce-o să aflu despre el. Plagiatul lui Ponta e istorie, iar asta e o lecție pe care mi-aș fi dorit enorm să nu ne-o predea tocmai ministerul așa-zis al Educației.
Acum că mi-am vărsat tot oful, pot să iau o pauză de la scris despre toate astea și despre altele mai negândite și mai nefăcute decât ele. Pentru că resursele de imaginație prost întrebuințată ale politicienilor noștri sunt nelimitate. Resursele mele de interes pentru ele sunt limitate, așa că o să le dau o întrebuințare mai bună. Să ne reauzim cu bine în vremuri mai bune! //
