Antonescu dă şah PDL cu pionul Johannis

Cristian Campeanu 22.02.2013

De același autor

Pentru cine încă nu a înţeles cum gândeşte Crin Antonescu, aducerea lui Klaus Johannis pe o funcţie de conducere în PNL este o manevră în războiul rece din USL dintre PNL şi PSD. În realitate, acesta nu este decât obiectivul secundar al lui Antonescu. Obiectivul principal este anihilarea PDL, iar Johannis este cel mai potrivit cal troian pentru a distruge cetatea pedelistă din Transilvania.

Crin Antonescu nu ştie o groază de lucruri. Nu ştie limbi străine, nu ştie politică externă, nu ştie mai nimic despre valorile liberalismului clasic şi despre domnia legii şi nu ştie să se comporte democratic. Nu are absolut nicio dimensiune etică, fiind din acest punct de vedere, chintesenţa politicianului perfect amoral “marca” PNL. Dar Crin Antonescu ştie un lucru foarte bine. În pofida succesului USL la alegerile din decembrie şi a celui mai bun scor obţinut din 1990 încoace, PNL se află într-o situaţie precară şi atâta vreme cât Traian Băsescu rămâne un actor politic important, iar PDL, eventual trecut printr-un proces de reformă, rămâne o alternativă pe partea dreaptă a scenei politice, PNL este în pericol. Crin Antonescu ştie foarte bine că nu îşi poate permite să prindă declinul inevitabil şi dispariţia USL în alianţă cu PSD pentru că, în acel moment, PNL va risca să dispară. În 2000, PNL s-a salvat in extremis ieşind din CDR şi trădându-i pe ţărănişti, iar Crin Antonescu ştie că de data aceasta PNL nu va mai fi la fel de norocos. PSD îşi poate permite o guvernare proastă şi un recul sever pentru că este fostul Partid Comunist, solid ancorat în societatea românească, şi are puterea de a supravieţui unor furtuni politice. PNL nu îşi permite acest lux. De aceea, cu cât PNL devine mai rapid autonom faţă de PSD, cu cât capătă mai rapid suficientă forţă pentru a face faţă colosului în umbra căruia se veştejeşte acum, cu atât mai bine. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, pentru ca PNL să devină singurul reprezentant politic al dreptei, PDL trebuie să dispară. Pentru Crin Antonescu, destructurarea PDL este, pe lângă vechea sa obsesie legată de Traian Băsescu, o chestiune de viaţă şi de moarte politică a PNL.

Dar PNL are o problemă: Transilvania. Este adevărat, la ultimele alegeri, USL a câştigat în toate judeţele Transilvaniei, mai puţin în cele maghiare, dar Crin Antonescu ştie că această situaţie fericită nu va dura. Ardelenii au fost furioşi pe PDL, la fel ca toţi românii, în 2012, dar, chiar şi aşa, au votat PDL într-o proporţie mult superioară celorlalte provincii istorice, salvând, practic, partidul de la dispariţie. De îndată ce vor avea la dispoziţie un partid mai onorabil decât actualul PDL Blaga/Udrea, ardelenii vor fi mai mult decât fericiţi să se întoarcă la vechile lor obiceiuri politice: să voteze preponderent dreapta. Chiar şi în acest moment, când PDL se află la cel mai de jos nivel al său, Transilvania tot nu identifică dreapta cu PNL. Or, fără Transilvania, PNL nu se poate rupe de PSD. Harta politică românească este clară: Judeţele sărace din Oltenia, Muntenia şi Moldova votează roşu de 23 de ani şi vor mai vota roşu încă 20 de ani de acum înainte. Singura şansă a celor care vor să ocupe partea dreaptă este Transilvania.

Şi aici intră în scenă Klaus Johannis. Propulsarea “neamţului de la Sibiu” direct într-o funcţie de conducere în PNL stabileşte un cap de pod solid în strategia lui Crin Antonescu de a cuceri Ardealul şi de a anihila PDL chiar pe teritoriul său. Când PNL a încercat să cucerească “cetatea Transilvania” cu figuri triste gen Marius Nicoară a pierdut lamentabil în faţa celui mai calomniat om din ultimii cinci ani, Emil Boc. Johannis are, pe bună dreptate sau nu, o altă greutate politică în Transilvania şi, chiar dacă este deocamdată un pion la dispoziţia lui Crin Antonescu, este un pion care dă şah redutei transilvane a PDL. Desigur, pedeliştii se pot amăgi precum făcea dăunăzi Adriean Videanu, că Johannis este arma PNL împotriva lui Ponta, şi chiar ar putea fi pe termen mediu, dar nu aceasta este funcţia sa principală acum. Acum, rolul lui Johannis este acela de călău neamţ, rece şi calculat, al PDL.

Faptul că este vorba de un plan cu bătaie ceva mai lungă este confirmat şi de faptul că Johannis nu a exclus public posibilitatea de a prelua şefia PNL în 2014, dacă Antonescu va câştiga prezidenţialele – şi, în condiţiile în care Blaga şi-a fixat drept obiectiv maxim pentru 2014, 25% şi prezenţa în turul al doilea al prezidenţialelor, se pare că le va câştiga fără probleme. Din nou, dacă ţinta este fixată pe “obiectivul Transilvania”, singurul care contează pentru dreapta, de altfel, ar fi un salt calitativ pentru PNL, pentru că într-un fel votează ardelenii dacă preşedintele PNL este Crin Antonescu de la Tulcea şi în altul, dacă este Klaus Johannis de la Sibiu.

Crin Antonescu ne-a obişnuit până acum cu gesturi şi alianţe amorale sau de-a dreptul imorale (Voiculescu, PSD, Becali şi multe alte orori de acelaşi fel), care au făcut din PNL un partid nefrecventabil. De această dată, trebuie să concedem că a făcut o mutare la fel de amorală, dar inteligentă şi cu viziune pe termen mediu şi lung. În 23 de ani, PNL s-a dovedit maestrul supravieţuirii politice, chiar dacă acest lucru a însemnat să facă cele mai ruşinoase compromisuri etice sau să calce pe cadavrul PNŢ-CD după ce fusese salvat de ţărănişti. Nu va avea nici acum vreo problemă să strivească PDL sub cizmele nemţeşti ale lui Klaus Johannis.

Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22