Călin Georgescu, un escroc la porțile Cotrocenilor

Escrocheria în care este implicat Călin Georgescu și reținerea sa de către procurori ar putea ofili aura celui care a fost la un pas să câștige prezidențialele. Sau l-ar putea transforma în martir.

Cristian Campeanu 22.09.2026

De același autor

Călin Georgescu i-ar fi dat asigurări omului de afaceri Răzvan Leu că acesta își va primi cele 1,1 milioane de euro pe care le depusese într-o bancă din Elveția „chiar azi”, după cum reiese din mesajele pe care aceștia doi le-au schimbat. Asta se întâmpla în ianuarie 2024, adică mult înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie. Georgescu chiar i-ar fi trimis lui Leu ordine de plată fără acoperire, adică false, și tot felul de documente care s-au dovedit fără valoare. Banii au dispărut fără urmă în intestinele unei bănci înregistrate în Republica Dominicană (Migom Bank Ltd.) și care era condusă, de fapt, de ruși. Aceeași bancă a fost anchetată de autoritățile din SUA pentru că sifona bani către beneficiarii din Rusia în mod ilegal. Leu nu a mai văzut vreun ban niciodată.

Inițial era vorba ca milionul de euro să reprezinte o garanție pentru obținerea unui credit de 6 milioane de euro care urmau să fie investiți în afaceri cu metale prețioase. Ulterior i-au promis (Georgescu și Ionel Rusen) chiar 15 milioane de euro, că nu-i durea gura. Georgescu, la rândul lui, îi promitea lui Leu că acuși-acuși va primi creditul, din care dorea și el o parte pentru campania electorală, pentru că plănuia de mult să candideze la prezidențiale. În cele din urmă, afaceristul din Buzău nu numai că n-a văzut niciun credit, dar nu și-a mai recuperat nici garanția.

În escrocherie a fost implicat și un om de afaceri din Constanța apropiat al lui Georgescu, pe nume Ionel Rusen, care a fost ridicat și el de anchetatori luni. Despre Rusen aflăm că a fost implicat în mai multe afaceri dubioase, că l-a promovat pe Georgescu în campanie cât a putut și că ar fi fost asociat într-o firmă cu o companie care aparținea nimănui altuia decât fostului ambasador american în România, Adrian Zuckerman. Acesta s-a retras din firmă printr-o hotărâre publicată pe 10 decembrie 2024, adică după anularea alegerilor prezidențiale. Între timp, Adrian Zuckerman a devenit consilier neoficial al lui Nicușor Dan, căruia îi mijlocește accesul la mediile politice republicane din SUA. Ideea nu este să-l incriminăm pe fostul ambasador, ci să subliniam cât de sus a putut să ajungă un escroc ca Rusen, care a participat la o schemă de extorcare în folosul cel mai probabil al lui Călin Georgescu și al ambițiilor sale prezidențiale.

Această afacere sordidă în esență ridică însă vălul asupra dedesubturilor sulfuroase ale finanțării campaniei electorale a lui Georgescu. Omul a raportat zero finanțare pentru campania electorală, dar astfel de escrocherii dau măsura în privința surselor de bani ale acestuia. Se mai pun banii cu care au fost plătite fermele de troli din Rusia, care au făcut din Georgescu al nouălea cel mai popular personaj din lume promovat de rețelele sociale. Despre acei bani nu știm încă nimic, pentru că președintele Dan nu și-a ținut promisiunea de a publica raportul despre anularea alegerilor. Acest lucru alimentează suspiciunile că serviciile secrete românești („colegii” de la SIE ai lui Georgescu sau prietenii de la SRI) ar fi fost implicate în campania sa electorală și l-ar fi susținut din umbră. Cert este că o asemenea campanie de succes a avut nevoie de o finanțare pe măsură, ale cărei surse încă sunt un mister.

Între timp am aflat că vizitele și băile de mulțime ale lui Georgescu prin diferite piețe și târguri din țară au fost plătite din banii AUR, bani publici pentru partide care provin din taxele și impozitele pe care le plătesc toți cetățenii. Ar putea exista și alte surse, mai puțin formale. Astfel, potrivit unui viceprimar din județul Cluj, un cioban din Timișoara ar fi fost plătit cu 1.000 de lire sterline dacă se filma bătând 10 jandarmi la protestul oierilor de săptămâna trecută. Banii ar fi provenit de la un simpatizant AUR din Londra. N-ar fi de mirare dacă diverși astfel de simpatizanți din diaspora ar contribui cu bani la campania lui Georgescu.

Întrebarea care se pune este dacă aducerea lui Georgescu la DIICOT și dezvăluirea escrocheriei la care a luat parte afectează în vreun fel suportul de care se bucură acest personaj în rândul unei părți a electoratului. Dacă e să ne luăm după mulțimea de fanatici georgiști care au fost prezenți luni în fața DIICOT, am zice că mai degrabă nu. Electoratul lui este un electorat captiv, care chiar crede în rolul mesianic al idolului său în mod complet irațional. Pentru a-l abandona e nevoie de mai mult decât de o reținere de către parchetul antimafie, e nevoie de un proces care să nu fie prelungit până la viitoarele alegeri și de o condamnare fermă și fără dubii. Nu am nicio îndoială că în jurul acestei afaceri se vor naște alte teorii ale conspirației care să dea vina pe „Sistem” pentru o eventuală încarcerare a lui Georgescu, dar o pedeapsă cu închisoarea i-ar putea face totuși pe simpatizanți să reconsidere puțin suportul pentru acest antieuropean și prorus nefast pentru politica românească.

La sfârșitul unei zile lungi de percheziții și audieri, Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii DIICOT să ceară judecătorilor arestul preventiv. Se pare că procurorii au un caz solid, care s-ar putea solda cu o condamnare. Acest lucru s-ar putea dovedi foarte important din punct de vedere politic. Oricât vor încerca AUR și alții să-l transforme într-un martir, adevărul că Georgescu este un impostor și un borfaș pe bani mulți nu va putea fi estompat. //

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22