De același autor
Ofensiva pornită la începutul lunii august de Forțele de Apărare Israeliene (IDF) asupra nordului fâșiei Gaza și asupra orașului Gaza City pare să fie parte a unui plan de a cuceri întreaga fâșie, cu scopul declarat de a distruge gruparea teroristă Hamas o dată pentru totdeauna. Spunem „pare”, dar despre preluarea controlului asupra fâșiei Gaza de către Israel au vorbit direct mai mulți oficiali ai guvernului de la Ierusalim, inclusiv premierul Beniamin Netanyahu, și acum nu mai este un secret pentru nimeni. Acest plan întâmpină însă mai multe dificultăți și probleme, unele interne, altele externe, care par insurmontabile.
Pe plan intern, deciziile guvernului sunt criticate din ce în ce mai deschis de către șefii armatei și ai serviciilor de informații, ceea ce nu a scăpat opiniei publice. Netanyahu este acuzat că ia decizii de unul singur în privința politicilor statului Israel, ceea ce este rău pentru democrație, dar este și mai rău pentru politicile publice, care nu mai sunt supuse adoptării consensuale într-un cabinet în care prim-ministrul ar trebui să fie primul între egali, nu stăpânul tuturor.
Acest stil cvasiautoritar de a conduce l-a făcut pe „Bibi” să comită o serie de erori și bâlbe, ceea ce într-un război se manifestă prin ezitări cu consecințe grave și prin pierderi de vieți omenești. Iar cele mai importante pierderi de vieți omenești, cel puțin pentru Israel, au fost ostaticii uciși de Hamas. În toate negocierile pentru încetarea focului care au avut loc până acum, Hamas s-a angajat să elibereze ostaticii, dar a „eliberat” mai mult cadavrele acestora. Astfel că acum mai sunt doar 48 de ostatici în viață. Pentru opinia publică israeliană, recuperarea ostaticilor ar trebui să fie principala prioritate a guvernului. La sfârșitul săptămânii trecute, în jur de 15.000 de oameni au protestat la Ierusalim și i-au cerut direct președintelui Donald Trump să recupereze ostaticii pentru că nu mai au încredere în Netanyahu. Și pe bună dreptate. Premierul israelian și membrii radicali ai cabinetului său par mai preocupați de strategia de cucerire a întregii fâșii decât de eliberarea ostaticilor. Și nimeni – nici Knessetul, nici alegătorii – nu a dat mandat guvernului să cucerească Gaza. De aici rezultă o criză internă de legitimitate care slăbește autoritatea și credibilitatea prim-ministrului.
Dar să zicem că Israelul cucerește în întregime Gaza. Ce va face cu ea? Toate discuțiile care au avut loc până acum între Israel, Statele Unite și terțe părți privind relocalizarea unei bune părți a celor 2,3 milioane de palestinieni din Gaza în alte țări au eșuat. Prin urmare, Israelul nu poate anexa Gaza, așa cum speră forțele extremiste care visează la Eretz Israel. A asimila 2,3 milioane de palestinieni ar destabiliza țara și ar pune chiar în discuție calitatea de stat evreu și democratic a Israelului. De expulzat, nu poate să îi expulzeze, pentru că nu îi primește nimeni, iar de oferit cetățenia, iar nu este posibil. Organizarea de alegeri fără Hamas nu este lipsită de riscuri, având în vedere că Hamas este un cameleon care se poate ascunde sub multe chipuri electorale, iar alegerea unui nou guvernământ în Gaza din rândurile Autorității Palestiniene care conduce Cisiordania a fost deja respinsă de Ierusalim. Prin urmare, singura soluție este ca Israelul să își asume guvernarea civilă și militară a fâșiei Gaza în cadrul unei formule tranzitorii, până la restabilirea unei forme de autoguvernare.
Dar și așa vor exista probleme externe. O anexare forțată nu va fi recunoscută de nimeni, nici măcar de Statele Unite. Un guvern israelian, fie el și provizoriu, va fi supus unor presiuni constante să cedeze cât mai repede puterea unor organisme reprezentative. Nu ne facem iluzii că guvernele străine doresc cu adevărat o pace durabilă în Orientul Mijlociu și că, deci, vor respinge restabilirea autorității Hamas asupra acestui teritoriu distrus aproape în întregime de război. Mai degrabă vor accepta revenirea Hamas la putere decât să vadă cum se prelungește ocupația israeliană. Dar Hamas este, înainte de toate, o grupare teroristă al cărei scop este distrugerea Israelului și nu este de imaginat că va reveni la putere fără să își refacă arsenalul militar. Deja în timpul armistițiului de astă-iarnă a reușit să se reînarmeze și să reia lupta.
Există și o a treia soluție, dar aceasta este, în acest moment, pur teoretică. Este vorba de „soluția celor două state”, cu un stat palestinian alături de cel israelian, dar asta ar însemna negocieri lungi și dureroase, în care ambele părți ar trebui să facă numeroase concesii la care acum nimeni nu pare dispus. Pe măsură ce războiul continuă și Israelul se pregătește să preia controlul asupra fâșiei Gaza, perspectiva stabilirii unui stat palestinian viabil se îndepărtează și mai mult. Asta nu îi împiedică pe unii să amenințe cu recunoașterea statului palestinian. Cea mai vocală este Franța lui Emmanuel Macron, dar există și alte țări care par să ia în considerare o asemenea recunoaștere unilaterală. Dacă s-ar forma masa critică și un număr suficient de mare de state ar recunoaște statul palestinian în lipsa unui acord de pace, asta nu înseamnă că un asemenea stat va și exista. În schimb, așa-zisa „comunitate internațională” (de exemplu, Uniunea Europeană) ar putea impune sancțiuni și alte diferite pedepse „ocupantului”.
Israelul are în acest moment o imagine internațională dezastruoasă. Numărul mare de victime civile din Gaza (care ar fi depășit 90.000 de morți), criza umanitară adusă de blocada impusă de IDF, foametea care a cuprins o mare parte din populație și care a atras acuzația propagandistică, dar de mare impact, de genocid au dus la o condamnare pe scară largă a practicilor militare ale Israelului. Puțini își mai amintesc astăzi cum și de ce a început acest război după 7 octombrie 2023, ci doar riposta israeliană față de cel mai mare masacru antievreiesc de la Holocaust până azi. Prin urmare, Israelul poate cuceri Gaza, dar cu siguranță pierde războiul propagandistic și de imagine. Ceea ce înseamnă că nu mai are prea mult timp la dispoziție înainte ca presiunile să îl facă să cedeze.
Pe acest fond au venit cele mai recente propuneri americane, remise părților sub forma unui ghid de principii pe care cele două părți aflate în conflict ar trebui să le accepte. Unul dintre aceste principii este eliberarea de îndată de către Hamas a tuturor celor 48 de ostatici, vii, nu în saci de plastic. Potrivit unei agenții de presă israeliene, Hamas ar fi primit garanții americane că atâta vreme cât vor dura negocierile, Israelul nu va părăsi masa și nu va relua ofensiva militară. Cu acest punct de vedere pare să fi fost de acord și Netanyahu, care a lăsat să se înțeleagă că acest set de principii ar fi fost stabilit în urma unei coordonări strânse între Washington și Ierusalim. De altfel, și tonul lui Trump, care a avertizat Hamasul că dacă nu vor accepta propunerile americane va urma un dezastru pentru ei și pentru Gaza, sugerează că într-adevăr a existat o coordonare între Statele Unite și Israel. Hamas s-a declarat gata să negocieze și a indicat că nu are nimic împotriva ghidului de principii propus de americani. Cu toate acestea, rămâne un mare obstacol în calea unui eventual acord. Pentru Hamas, războiul nu se poate încheia decât cu retragerea IDF din Gaza. Israelul nici nu vrea să audă de așa ceva, până când nu se va asigura că Hamas nu va mai reprezenta vreodată o amenințare. Sunt două poziții ireconciliabile pentru că atât pentru Israel, cât și pentru Hamas este vorba de amenințări existențiale. Un stat liber nu poate funcționa dacă stă tot timpul sub amenințarea teroriștilor, iar niște teroriști dezarmați și deposedați de putere nu mai sunt de folos nimănui, nici Iranului, nici Turciei, nici altor susținători ai acestora.
În final, răspunsul la aceste probleme se află în mâna premierului Beniamin Netanyahu. De el și de ce vrea el de la Gaza depinde în acest moment dacă războiul se va încheia sau va continua.
