De același autor
Ruperea USL fiind inevitabilă, singura necunoscută în acest moment este dacă Crin Antonescu sau altcineva va ajunge în turul al doilea al prezidenţialelor de anul viitor pentru a se confrunta cu candidatul PSD, cel mai probabil Victor Ponta. Ca să câştige, orice candidat va trebui să speculeze curentul populist şi iraţional care traversează România.
Scurgerea către presă a scenariului privind majorarea cotei unice cu şase procente, de la 16% la 22% nu are drept scop numai testarea, foarte comună de altfel, a reacţiei opiniei publice, ci şi de a semnala că ruptura USL este inevitabilă. Ideea majorării vine de la PSD, partid care nu este legat politic de cota unică decât prin protocolul USL. Nici Liviu Voinea – omul cu creşterile şi/sau inventarea de taxe şi impozite -, nici Ponta şi nici PSD nu mor de grija cotei unice, ba dimpotrivă, s-au pronunţat deja în favoarea impozitării progresive. Mai important, electoratul PSD este, cel mult, indiferent, dacă nu de-a dreptul ostil cotei unice, deci modificarea, dacă s-ar produce, nu ar afecta politic şi electoral PSD.
Cu totul altfel ar sta lucrurile la PNL, care a insistat că alianţa cu PSD nu are temeiuri ideologice, că aceasta nu a diluat cu nimic identitatea „liberală”, „de dreapta” a partidului şi că raţiunea constituirii USL era necesitatea de a „normaliza” cadrul politic, adică eliminarea din joc a lui Traian Băsescu. Dovada invocată era că PNL a convins PSD să menţină cota unică de 16% şi că aceasta nu e dovadă că PNL a devenit socialist prin USL, ci că PSD a devenit mai liberal aliindu-se cu PNL.
De aceea, cum Băsescu nu mai este o miză pe măsură ce se apropie prezidenţialele, dacă îi iei PNL cota unică îi iei şi justificarea morală –aproape singura - pentru a mai rămâne în USL. După campania de racolări de la PPDD, PSD are deja o majoritate în Parlament care îi permite să formeze guvernul, singur sau în coaliţie cu UDMR şi, în principiu, poate forţa o creştere de taxe şi impozite moderată înainte de adoptarea bugetului pe anul viitor. PNL n-are decât să accepte sau să plece din guvern. Cum PNL a repetat deja pe mai multe voci că se opune modificării cotei unice, rămâne ca decizia privind ruperea USL să o ia Ponta.
Întrebarea nu este deci, „dacă” ci ”când” iar răspunsul este „când îi va conveni mai bine PSD şi lui Ponta”. Politician versatil la limita stării lichide, Ponta nu va avea nici o problemă, atunci când îi va fi util, să întoarcă armele demagogiei sale fără limite către penelişti şi să-i acuze că iau pensiile de la gura bătrânilor ca să-şi satisfacă clientela de afacerişti sau de alte grozăvii de acest fel. O dată stăpân peste buget şi cu setea de bani şi de putere a baronilor satisfăcută prin „descentralizarea” lui Dragnea, Ponta va avea la dispoziţie mijloacele financiare şi logistice pentru a susţine o campanie prezidenţială de succes. PSD ar fi putut ceda preşedinţia lui Crin Antonescu dacă, prin modificarea Constituţiei, Preşedintele, ca instituţie, ar fi fost redus la un rol simbolic iar puterea reală ar fi fost concentrată în mâinile premierului. Dar Constituţia nu se va modifica în timp util iar în cei zece ani de mandat Traian Băsescu a demonstrat foarte clar ceea ce poate face, la adăpostul acestei Constituţii, un preşedinte care vrea să fie „jucător” pentru ca PSD să nu lase atâta putere în mâinile PNL în general şi ale lui Crin Antonescu în special. Deci PSD TREBUIE să aibă un candidat la preşedinţie iar USL TREBUIE să se rupă.
Că USL nu mai ţine mult şi că PSD va avea propriul candidat la preşedinţie înţelege foarte bine şi Crin Antonescu, care încearcă să se repoziţioneze drept candidat anti-sistem. De aici şi declaraţiile sale că nu vrea să fie un preşedinte al „maşinăriei”, al Sistemului, o promisiune goală dar necesară dacă vrea să aibă o şansă. Fără aparatul de partid al PSD, Antonescu nu poate conta pe mai mult de 20-25% din voturi, dacă îşi păstrează electoratul din 2009 – când a candidat tot pe o platformă anti-Sistem, drept alternativa reală la binomul Băsescu/Geoană, ceea ce s-a dovedit o minciună, dar o minciună extrem de utilă. Între timp însă, structura electoratului, mai nestatornic chiar şi decât Ponta, s-a modificat. În 2009, cea mai mare parte a electoratului lui Antonescu venea din zona urbană, educată, activă, tânără. În 2013-2014, această zonă s-a radicalizat şi s-a mutat spre stânga revoluţionară şi para-revoluţionară, hip, naţionalistă, progresistă şi anticapitalistă, care se manifestă zgomotos şi spectaculos săptămânal pe tema Roşia Montană sau a gazelor de şist, dar care nu are reprezentare politică. Acesta este un curent politic în ascensiune şi de seducerea acestui electorat va depinde în mare măsură deznodământul alegerilor prezidenţiale de anul viitor.
Cititi articolul integral pe romanialibera.ro.
