De același autor
În lipsa unei noi Pieţe a Universităţii, adică a unui răspuns civic ferm, singura speranţă de a scoate România de sub dominaţia oligarhiei care a răpit statul român în „marţea neagră” vine din partea Uniunii Europene şi Statelor Unite. Răspunsul trebuie să fie unul care să îi facă pe români responsabili pentru ţara lor.
În Ucraina, preşedintele Ianukovici a cerut Comisiei Europene 20 de miliarde de euro pentru a semna Acordurile de Asociere şi Liber Schimb cu UE. Ucraina este condusă de o grupare oligarhică criminală supranumită „Familia”, care controlează politic şi economic această ţară nefericită şi care este complet imună în faţa legii penale, dar deţine „monopolul asupra violenţei”, cum sună definiţia lui Weber. Ceea ce înseamnă că statul ucrainean este ţinut ostatic de această grupare criminală. Ucraina nu este decât un teritoriu locuit de o populaţie iar „statul” ucrainean nu este decât un instrument lucrativ în slujba unei oligarhii. Solicitarea adresată Comisiei nu face altceva decât să funcţioneze în logica luării de ostatici. Cele 20 de miliarde de euro sunt răscumpărarea pe care Familia care controlează Ucraina o cere Europei în schimbul eliberării ostaticilor, în cazul de faţă, o ţară întreagă. Problema, ca în cazul oricărei luări de ostatici, este că nu există nici o garanţie că răpitorii vor elibera ostaticii vii şi nevătămaţi sau că nu se vor răzgândi, o dată precedentul creat şi nu vor cere mai mult doar ca să-i ţină în viaţă. Din acest motiv, Uniunea Europeană a respins cererea Familiei replicând că nu este vorba de o „licitaţie” pentru Ucraina, menţinând în acest fel pretenţia că Ucraina este un stat viabil şi respingând statu quo-ul mafiot.
Cum răspunzi însă unei situaţii în care un stat slab, dar viabil, cum este România se confruntă cu o criză de luare de ostatici? Pentru că asta s-a întâmplat în „marţea neagră”. Statul român a fost luat fost luat ostatic printr-o lovitură de forţă dată prin intermediul majorităţii parlamentare de o grupare criminală sau de o alianţă de grupări criminale ale cărei scopuri sunt în primul rând lucrative (jaf, extorcare) care s-a pus la adăpost de legea penală mai întâi prin crearea unui statut privilegiat pentru membrii proprii şi apoi prin dezincriminarea faptelor criminale care le satisfac scopurile. Lovitura a fost fulgerătoare (blitzkrieg), coordonată şi premeditată pentru că a lovit exact acolo unde trebuia: Modificările la Codul Penal, urmate de amnistia şi graţierea membrilor „Familiei” (sau familiilor) condamnaţi în vechea ordine, intimidarea vocilor critice prin reintroducerea infracţiunilor de calomnie şi insultă. Preluarea rând pe rând a instituţiilor independente, începută cu Avocatul Poporului (un servitor al Mafiei) va continua cu Curtea Constituţională, cu numirea lui Bolcaş (l-aţi auzit pe Ponta: Bolcaş este „un jurist impecabil cu coloană vertebrală” în vreme ce Daniel Morar este „executant politic”) şi se va definitiva cu noua Constituţie. Ceea ce a început în „marţea neagră” de pe 3 iulie 2012 şi a continuat în „marţea neagră” de pe 10 decembrie va fi definitivat anul viitor.
(Re)instaurarea unei oligarhii privilegiate imună faţă de legea penală ca în anii ’90, anulează principiul egalităţii în faţa legii şi anulează din acest punct de vedere statul de drept înţeles ca domnie a legii. Din acest punct de vedere, nu poate fi mai limpede că am asistat la o lovitură de stat. Statul, înţeles ca mulţimea instituţiilor reprezentative şi administrative, a fost subjugat unei oligarhii criminale care va dispune de puterile sale în mod discreţionar şi arbitrar. Vor exista reguli pentru ostatici dar nu pentru răpitori. De marţi, România nemaifiind un stat de drept, trebuie înţeleasă ca un teritoriu locuit de o populaţie aflată la discreţia şi la mila grupării mafiote care şi-a însuşit prin forţă „monopolul violenţei”. România a intrat în Uniunea Europeană ca stat de drept cu asteriscul numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare dar, în esenţă, ca stat de drept, care respecta criteriile politice de la Copenhaga. Acum, o dată statul de drept anulat şi România „ucrainizată” de facto, Uniunea Europeană şi aliaţii americani, în calitate de parteneri privilegiaţi, pot şi trebuie să încerce să scoată statul din mâinile oligarhiei. Este o datorie care depăşeşte alianţele şi tratatele, este o datorie civilizaţională, pentru că România este în pragul barbariei.
Cum se poate face însă acest lucru? Este clar în acest moment că lista de cerinţe transmisă de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso lui Victor Ponta în august 2012 nu a fost respectată de Bucureşti în pofida angajamentelor asumate, că bunacredinţă a lui Victor Ponta şi a guvernării USL nu mai pot fi prezumate şi că se impun instrumente noi de constrângere, care să forţeze oligarhia să revină în cadrele statului de drept sau să depună armele. Presiunile, declaraţiile de susţinere faţă de statul de drept şi vizitele ambasadorilor la parlament sunt binevenite, dar sunt insuficiente. În acest sens, trebuie salutată iniţiativa ONG-urilor (Freedom House România, Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Timişoara, Centrul Român de Politici Europene) care, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene cer stabilirea „de urgenţă a unui mecanism excepţional de reevaluare a respectării de către România a criteriilor de la Copenhaga, precum şi a tuturor celorlalte angajamente luate în calitate de stat membru UE, şi aplicarea de penalităţi credibile în cazul neîndeplinirii obligaţiilor. Printre opţiuni există şi suspendarea dreptului de vot în Consiliu şi/sau accesul la fondurile europene.”
Cititi mai multe pe romanialibera.ro.
